
Tribunalul Constanța a amânat sentința în dosarul în care fostul primar Radu Mazăre este acuzat de procurorii DNA Constanța de abuz în serviciu pentru că ar fi aprobat vânzarea la un preț subevaluat a unor terenuri din stațiunea Mamaia, cauzând astfel un prejudiciu de peste patru milioane de euro. Terenurile din acest dosar sunt cele aferente Cazinoului și Palatului Regal din stațiune. Următorul termen a fost stabilit pentru 1 martie 2018.
În iulie 2014, o anchetă Info Sud-Est a adus în atenția publicului modul în care a fost vândut un teren de 1,5 hectare din centrul stațiunii Mamaia, aferent Palatului Regal, și prețul derizoriu pe care l-a plătit cumpărătorul pentru a intra în posesia lui: 23,56 euro/mp. Procurorii DNA Constanța s-au autosesizat în urma publicării materialului de presă și au deschis un nou dosar penal pe numele lui Radu Mazăre.
Terenul a fost vândut de Primăria Constanța la un preț ridicol societății Light System SRL, firma cu o istorie controversată prin prisma acționariatului acesteia și a schimbărilor de asociați de-a lungul ultimului deceniu. Pe la conducerea firmei s-au perindat:
-vărul lui Ștefan Bogdan Lucov, care este fratele finului de cununie al lui Dorin Cocoș;
-SC Radoway Limited, firma prin care Sorin Ovidiu Vântu a tranzacționat Realitatea Tv;
-Mastertrade Group Ltd, o firmă controversată cu sediul social în Marea Britanie, controlată de Alexandru Bittner, prieten apropiat al fostului premier Adrian Năstase;
-SC Cofigen SA, o firmă elvețiană care i-a finanțat un proiect imobiliar fostului premier italian Silvio Berlusconi și care are acțiuni în alte societăți ce aparțin cuplului Bittner-Petrache, dar și la societatea Trei Cocoși – Complex International SRL, înființată de Dorin Cocoș și Alexandru Bittner ș.a.
- Workshop dedicat tinerilor interesați de jurnalismul de investigație, organizat la Constanța de Asociația Info Sud Est - 21 iunie 2022
- POLUAREA OCEANELOR| O elevă din Constanța, voluntară Greenpeace România, în activism de la 10 ani: ”Înghițim săptămânal o cantitate de plastic cât un card bancar” - 20 iunie 2022
- Context.ro, cel mai nou produs media, a fost lansat joi de jurnaliștii Attila Biro, Cristian Andrei Leonte și Stephen McGrath/ Platforma își propune să atragă tinerii în presă - 9 iunie 2022