
Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, a transmis printr-un mesaj publicat luni seară pe Facebook că ”nu este fericit, nici împăcat” cu formarea guvernului PNL-PSD, deși Huțucă este unul dintre liberalii care au girat ca liberalii să negocieze cu social-democrații.
Huțucă spune că are 100 de ”argumente emoționale” pentru care ar fi trebuit ”să evităm colaborarea cu adversarii noștri tradiționali la nivel guvernamental”.
Liderul PNL Constanța a declarat că rămâne consecvent cu electoratul de dreapta din Constanța și, pe plan local, continuă colaborarea cu USR. De menționat este că în multe cazuri consilierii municipali PNL votează alături de cei ai PSD, în special în privința proiectelor de dezvoltare imobiliară.
Mesajul integral al lui Bogdan Huțucă
”Dragi prieteni,
În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru toate mesajele pe care mi le-ați trimis în această perioadă de criză guvernamentală, de la mesaje de încurajare și laude până la sfaturi și critici aspre. Apreciez interesul și mă preocupă îngrijorarea voastră față de ceea ce se întâmplă pe scena politică. România se confruntă cu multe crize și este firesc ca toate aceste crize să nască îngrijorări pentru fiecare dintre noi. Peste criza sanitară s-au suprapus provocările majore în zona economică, explozia prețurilor la energie și, colac peste pupăză, destrămarea coaliției de guvernare.
Iată că după aproape două luni, criza politică își va găsi deznodământul. Vă spun că sunt în asentimentul vostru. Nu sunt fericit, nici împăcat cu această idee. Dacă ar fi să găsesc 100 de argumente emoționale pentru care ar fi trebuit să evităm colaborarea cu adversarii noștri tradiționali la nivel guvernamental, le-aș găsi. De asemenea, după mai bine de 25 de ani de experiență profesională, doar un argument rațional care impune situația de față este necesitatea/urgența de stabilitate și predictibilitate guvernamentală. În plus, sunt de partea celor care s-au săturat să vadă politica făcută pe rețele de socializare. De aceea, evit să fac postări emoționale doar de dragul de a puncta politic.
Oricât de greu este de acceptat această coabitare la nivel central, ca lider al PNL Constanța, voi urmări ca în fiecare localitate din județul nostru să continuăm:
– accelerarea accesării fondurilor europene;
– susținerea parlamentară pentru proiectele majore;
– sprijinul guvernamental pentru fiecare localitate;
– investițiile în rețelele de drumuri, apă, canalizare și gaze.
Aceste obiective rămân clare. Dezvoltarea județului Constanța nu este negociabilă! Fiecare locuitor din acest județ merită un trai decent! În același timp, rămân consecvent cu mine și cu electoratul de dreapta din Constanța și continuăm ce am început încă din 2016. Indiferent cât de mult le plac, unora din USR, declarațiile emoționale pe rețelele de socializare, pe plan local continuăm colaborarea”, a transmis Bogdan Huțucă.
- Primăria condusă de Chițac o promovează de Ziua Constanței pe Corina Martin, apropiată de Radu Mazăre/ Fosta soție a șefului Polaris, condamnat în SUA pentru dare de mită, voia prețuri preferențiale pentru turiștii ruși, de 10 euro pe noapte în hoteluri de lux - 21 mai 2022
- VIDEO Cum arată Mariupol după trei luni de bombardamente rusești/ Orașul fantomă unde nu mai există niciun semn de viață - 20 mai 2022
- Banca Gazprom și trei televiziuni rusești intră sub sancțiuni SUA/ Se suspendă licențele exporturilor de materiale nucleare speciale în Rusia/ Americanii nu mai pot da consultanță financiară rușilor - 9 mai 2022