Se reia Festivalul „Flori de Tei“ de la Babadag

 

 

MARIA CIOBANU ȘI IONUȚ DOLĂNESCU, PRINTRE INVITAȚII DE SEAMĂ

De la ,,Cenaclul Flacăra” în amfiteatrul na-tural de la Cabana Babadag nu se mai organizase nici un alt eveniment. Între timp acțiunile culturale se puteau număra pe degete și se țineau prin implicarea financiar-organizatorică a câtorva inimoși, două fiind mai importante. Dacă ,,Primul ghiocel”, festival de interpretare a muzicii ușoare românești, a sucombat, prin 2008 singura manifestare rămasă a fost Memorialul ,,Neculai Marinescu”. Sarcastic, în perioada în care au fost bani nu erau evenimente, iar acum când nu sunt, se reorganizează. Numitorul comun al celor două situații este Georgian Caraman. Ca manager al Centrului Cultural a susținut din propriul buzunar asemenea acțiuni, iar acum, ca primar, se vede treaba că știe să facă rost de finanțări!
În 2009 cineva a venit cu ideea Festivalului ,,Flori de Tei”. Ca și consilier local, Caraman a făcut demersurile necesare și astfel s-a putut desfășura prima ediție. În anul următor… austeritate! În 2012, la mai puțin de o lună de la alegeri, primarul Caraman face un adevărat tur de forță și astfel apare a doua ediție la care, printre vedetele prezente, băbăienii au putut vedea și un impresionant foc de artificii, o altă premieră pentru ei. Ideea de a transforma, încet, încet, festivalul într-o carte de vizită a orașului și pentru a atrage turiști se vrea materializată în perioada de desfășurare, ținta fiind de cinci zile. După cum am aflat de la organizatori ca și de la primarul Caraman, se vrea, printre altele, revitalizarea taberei de sculptură, astfel ca Babadag să devină un fel de Măgura Buzăului!

În acest an vor fi deja două zile de manifestări și spectacole, după următorul program:
-Joi, 4 iulie, orele 18.00, în sala de spectacole a Centrului Cultural – Memorialul ,,Neculai Marinescu”- spectacol oferit de Ansamblul folcloric ,,Sălcioara” din Babadag – cântece, dansuri și obiceiuri populare;
-Vineri, 5 iulie, la Cabană vor urca pe scenă: ora 18.00 – trupele de dans modern din oraș, ora 19.00 – Ansamblul ,,Baladele Deltei” din Tulcea, ora 20.00 – Maria Ciobanu, ora 21.00 – Doinița și Ionuț Dolănescu, ora 22.00 – HI-Q, ora 23.00 – Asu & Bobby

Firește, nu vor lipsi, la final, focurile de artificii iar pe tot parcursul festivalului, micii și berea rece! Oricum, despre intențiile primarului referitoare la acest festival vom mai avea prilejul să discutăm!

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: