Se oprește apa în mai multe zone din Constanța / Cartierele afectate

sursa foto: Inquam Photos/Bogdan Buda

Pentru executarea lucrărilor de conectare a magistralelor nou edificate la sistemul centralizat de distribuție, RAJA S.A. este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 24 de ore, începând din noaptea de marți spre miercuri, 8 spre 9 aprilie 2025, ora 23:00, până miercuri seara, 9 aprilie 2025, ora 23:00, transmite compania de apă.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
• Cartierul Tomis Nord (Boema, Cireșica, Brotăcei, Tic-Tac);
• Cartierul Campus Universitar;
• Bulevardul Tomis, tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Petru Vulcan;
• punctele termice 102 și 104.

În același interval, vor avea apă cu presiune scăzută utilizatorii din Cartierul Badea Cârțan. În funcție de topografia rețelei și de consumul din perioada derulării lucrărilor, la etajele superioare ale imobilelor, dar și la capetele de coloană ale sistemului, se poate înregistra lipsa apei la robinete.

Investițiile sunt parte a Contractului CL33 – “Reabilitare conducte aducţiune şi magistrale, staţii de pompare apă uzată SP E20 şi refulări aferente, în Municipiul Constanţa”, în valoare totală de aproximativ 76 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). În cadrul lucrărilor vor fi conectate conducte cu diametrele de 800 mm și 450 mm, la sistemul centralizat existent de alimentare cu apă din municipiul Constanța. Noile rețele vor asigura necesarul de apă de la Sursele Cișmele către mai multe zone ale municipiului. Totodată, pentru sectorizarea sistemului, echipele de intervenție vor monta mai multe sisteme de control pentru reglarea debitului, echipamente de măsurare și monitorizare, dar și vane de sectorizare, astfel încât, în situația apariției unor avarii, perimetrele afectate să fie mult mai restrânse.
Având în vedere perioada mare a intervențiilor, dar și lungimea rețelei afectate de această oprire, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare zonă, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia sistemului.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp și la parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării. Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire. Reamintim că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, mai precizează compania de apă.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

1 comments
  1. Câtă nesimțire din partea RAJA. De 4 ani se tot schimbă țevile și tot nu se face nimic. Oraș mizerabil condus de niște mizerabili. Nesimțire dusă la extreme. Vor fi o grămadă de pierderi dar lasă ca RAJA ne vor impune tot noua locuitori acestui “sat” mizerabil distrus de dobitocul ăla de Fagadau și dus la extreme de nesimțitul ăsta de Chitac. Plătim taxe și impozite degeaba nemernicilor. Nu vă este rușine. Ați distru orașul ăsta cândva frumos🤮

Comments are closed.