
Vineri, 5 iunie a.c., premierul Victor Ponta a fost înștiințat de procurorii DNA că este urmărit penal, fiind suspect în dosarul lui Dan Șova.
Astfel, Victor Ponta devine primul premier din istoria României cercetat penal.
Demararea urmăririi penale a premierului și șefului Partidului Social Democrat vine la doar trei zile după ce Senatul a refuzat, pentru a doua oară, încuviințarea ridicării imunității parlamentare pentru senatorul Dan Șova, fost ministru, urmărit penal de Direcția Națională Anticorupție în dosarul Turceni-Rovinari.
După ce în ultima vreme vedem cum lupta dintre Justiția din România și clasa politică devine tot mai aprigă și mai gălăgioasă, fiecare parte folosindu-și armele în interes propriu, iată că, după ce Senatul României a dat o palmă Justiției prin neridicarea imunității lui Dan Șova, DNA replică tăios prin începerea urmăririi penale împotriva premierului României, Victor Ponta.
În raportul procurorilor se menționează: „Procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni)
– complicitate la evaziune fiscală în formă continuată
– spălarea banilor“
Imediat după ce premierul Victor Ponta a ieșit din sediul DNA, de la audieri, președintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia acestuia. Deși Ponta a declarat cu ceva luni în urmă că, în cazul în care va fi urmărit penal, își va da demisia din fruntea Guvernului, acesta a declarat astăzi că nu va face acest lucru, Parlamentul fiind cel ce va decide dacă trebuie să plece sau nu.
Urmează votul în Camera Deputaților pentru deferirea lui Victor Ponta Justiției. Știind că PSD are majoritate în camera inferioară a Parlamentului, rămâne de văzut ce hotărâre se va lua în cadrul Partidului Social Democrat, dacă va exista o voce care să se ridice împotriva lui Ponta și dacă votul din cameră va avea ca deznodământ plecarea lui Victor Ponta din fruntea Guvernului.
Primul guvern al României, după Unirea de la 1859, s-a constituit în ianuarie 1862, sub conducerea conservatorului Barbu Catargiu. De atunci, în peste 150 de ani, la conducerea Executivului de la Bucureşti s-au succedat 62 de prim- miniştri. 5 dintre ei (naţional ţărăniştii Iuliu Maniu şi G. G. Mironescu, liberalul Gheorghe Tătărescu, Ion Gigurtu şi mareşalul Ion Antonescu) au fost condamnaţi politic, la închisoare, de regimul comunist. Mareşalul Antonescu, prim ministru între 1940- 1944, a fost executat în iunie 1946 iar Iuliu Maniu, G. G. Mironescu şi Ion Gigurtu au murit în închisoare. După 1989, trei prim miniştri ai regimului comunist (Manea Mănescu, Ilie Verdeţ şi Constantin Dăscălescu) au fost arestaţi sub diverse învinuiri, fiind eliberaţi după câţiva ani, fiecare. Trei dintre premierii României au fost asasinaţi în timpul exercitării mandatului: Barbu Catargiu (20 iunie 1862), I.G. Duca (29 decembrie 1933) şi Armand Călinescu (21 septembrie 1939).
Adrian Năstase, prim ministru în perioada 2000- 2004, a fost condamnat și a făcut închisoare după ce nu mai era în funcția de premier. Era pentru prima dată în istoria României când un fost premier era condamnat şi arestat pentru fapte penale.
După mai bine de 150 de ani de istorie politică în România, Victor Ponta este primul şef al Executivului pus sub urmărire penală în timpul exercitării mandatului.
- VIDEO Ultima Sinagogă din Constanța: Proiectul de reabilitare este îngropat în contestații și birocrație de trei ani/ Cum arată ruina templului israelit pentru care există bani la CNI - 21 iulie 2020
- Cât de greu este să restaurezi un monument istoric? Studiu de caz: Casa Motomancea din Tulcea - 7 septembrie 2018
- Povestea Bulevardului Elisabeta: Strada cu parfum de Regină și de mare - 14 februarie 2017