Sabina Spătariu, președintele AEC, aleasă în Consiliul de Conducere al Fundației Județene pentru Tineret Constanța

sursa foto: Facebook\ Sabina Spătariu
sursa foto: Facebook\ Sabina Spătariu

La finalul acestei săptămâni, organizațiile neguvernamentale de tineret din județul Constanța și-au ales cei doi reprezentanții în Consiliul de Conducere al FJT Constanța.

Reprezentanții ONG-urilor în conducerea fundației sunt Sabina Spătariu, elevă în clasa a XII-a și președintele al Asociației Elevilor din Constanța și Andrei Cristian Pătrașcu, student în anul IV la Facultatea de Drept din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța.

Alegerea celor doi a venit pentru a completa Consiliul de Conducere, format până la momentul Adunării Generale din data de 29 ianuarie, după ce Consiliul Județean Constanța a numit restul conducerii, conform prevederilor Legii 146/2002. Astfel, Consiliul de Conducere al Fundației Județene pentru Tineret Constanța este format din Dragoș Frâncu, Marian Țuțuianu, Diana Ionescu, Sabina Spătariu și Andrei Pătrașcu.

Asociația Elevilor din Constanța s-a implicat de-a lungul anilor în demersul cu privire la recuperarea patrimoniului fostei UTC și a susținut implicarea civică a tinerilor în societate, cât și consultarea permanentă a acestora.

“Mă bucură nespus de mult faptul că FJT Constanța a intrat într-un final în legalitate. Până la acest moment fundația nu a funcționat așa cum trebuia, iar din păcate la tineri nu a ajuns nimic din ce ar fi trebuit. În județul nostru este o nevoie urgentă de a pune pe picioare sectorul de tineret”, a declarat Andreea-Sabina Spătariu, președinte AEC.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: