Să nu pronunți: Israel!

Margot Wallström și corectitudinea politică

În 1721, după semnarea Tratatului de la Nystad, Suedia a ieşit definitiv din rândul Puterilor europene iar ultimul război purtat în istoria ţării a fost cel din 1814, împotriva Norvegiei. Napoleon Bonaparte a făcut cadou gloriei baltice o dinastie, Bernadotte, aleasă dintre ofiţerii lui apropiaţi. Iar Suedia a acceptat. De atunci, fostul imperiu trăieşte tihnit. Suedia şi-a dedicat energiile creatoare pentru dezvoltarea economică, ridicarea nivelului de trai şi în direcţia impunerii unor reguli de fier în relaţiile internaţionale: moralitate, egalitate, corectitudine politică, pace. A impus câţiva lideri de organizaţii mondiale şi, mai ales, premiile Nobel. În mod sigur, şi câteva firme care au devenit extrem de cunoscute în toată lumea.

Corectitudinea politică europeană, concept fundamental care a înfăşat Occidentul continentului vreme de mai bine de jumătate de secol după al Doilea Război Mondial, impune uniformizarea regulilor etice, morale, civice, religioase, culturale, academice. Politic, corectitudinea cere discurs obligatoriu anti- american, în favoarea păcii şi a drepturilor femeilor, ajutorarea săracilor, negarea oricărei influenţe a Bisericii Creştine în societate şi, pe cât posibil, bucuria de a trăi în mijlocul semenilor care sunt altfel. Recent, ministrul conservator de Externe al Poloniei definea, pentru publicaţia germană „Bild”, cum arată europeanul corect politic: biciclist, vegetarian, utilizator aproape exclusiv al energiilor regenerabile, funcţionar bine plătit.

Nu ştiu dacă Margot Wallstrőm, ministrul de Externe al Suediei, este biciclistă sau dacă ţine dietă vegetariană. În mod sigur, însă, aparţine curentului politic social- democrat şi, din octombrie 2014, când a devenit şefa diplomaţiei de la Stockholm, a ţinut cu străşnicie să îşi impună câteva principii fundamentale după care ghidează strategiile imperiului suedez decedat acum trei secole. Trei idei au răvăşit dezbaterile politice şi publice, toate fiind aduse la cunoştinţă, cu imperturbabilă consecvenţă, de dna Wallstrőm: „diplomaţia feministă”, statutul femeilor (şi al drepturilor omului, în general) în Arabia Saudită şi, mai ales, situaţia din Israel.

În chiar primele zile de la instalarea în funcţia de ministru de Externe, Margot Wallstrőm a reuşit să convingă Executivul social- democrat- ecologist de la Stockholm, în octombrie 2014, să recunoască statul palestinian. Au mai făcut-o, înainte, şi alte state europene, chiar dacă o astfel de decizie impune acceptarea unei anumite realităţi politice şi religioase pe teren. Hezbollah şi Hamas care controlează administraţia palestiniană devin, în felul acesta, partenerii egali ai doamnei Wallstrőm la reuniunile internaţionale. Ministrul a dovedit că are reale calităţi în interpretarea proprie a geopoliticii şi a intereselor naţionale. Convingerile personale au afectat zdravăn, anul trecut, relaţiile dintre Suedia şi monarhiile bogate din Golful Persic, nelipsind nici acuzaţiile directe de islamofobie. Drepturile omului şi statutul femeii în Arabia Saudită, teme de campanie internaţională ale doamnei Wallstrőm, au compromis relaţiile economice dintre cele două state: doar exporturile suedeze de armament şi muniţie către Riad însumau, în 2014, mai bine de un miliard de euro. În mod sigur, Arabia Saudită este o teocraţie medievală care nu respectă aproape nimic din normele privind drepturile omului şi Margot Wallstrőm nu a greşit. Totuşi, după reacţia energică a statelor din Consiliul de Cooperare al Golfului şi a liderilor europeni care susţin Islamul, indiferent de oferta politică şi civică, ministrul suedez de Externe a decis că trebuie să îşi modifice radical poziţia şi să reprezinte valorile cele mai puternice ale corectitudinii politice. Aşa cum ştie încă din timpul studenţiei, când avea convingeri ferme despre războiul din Vietnam sau dictatura lui Augusto Pinochet în Chile.

„Islamofobia” nu este o etichetă prea politicoasă în contextul exodului a milioane de refugiaţi musulmani spre Europa, începând din vara anului 2015. Suedia, alături de Germania, a devenit inepuizabilă în acceptarea cererilor de şedere a refugiaţilor din Orientul Mijlociu pe teritoriul ei. Politica de deschidere faţă de aceste drame a mai fost probată în momentele sângeroaselor războaie civile din fosta Iugoslavie, când zeci de mii de cetăţeni din Bosnia- Herţegovina au găsit în Suedia a doua patrie. Germania, cel mai sigur, are un proiect cu aceşti refugiaţi din Siria şi Irak. Despre Suedia, rămâne de văzut.

În acest nou context, ministrul suedez a găsit o explicaţie inedită pentru măcelul terorist de la Paris, din 13 noiembrie 2015. Mai precis, şefa diplomaţiei de la Stockholm a ţinut să explice că Israelul ar fi la originea oribilului atentat pentru că liderii evrei ar fi radicalizat populaţia palestiniană. Margot Wallstrőm cunoaşte bine realităţile europene şi ştie că e puţin probabil să poată fi contrazisă: a deţinut, succesiv, demnităţile de comisar european pentru Mediu (1999- 2004) şi de comisar european pentru Relaţii Instituţionale şi Comunicare (2004- 2009). Alegaţia potrivit căreia politicile israeliene conduc la organizarea de atentate teroriste în capitalele europene, unde funcţionează califate sharia de decenii, nu a fost pusă la îndoială la vreuna dintre instituţiile comunitare de la Bruxelles. Capitala Uniunii Europene, care găzduieşte Moelenbeek, rezervor de forţe pentru trupele Statului Islamic şi pentru grupele de terorişti sinucigaşi a decis, în schimb, să stabilească mai clar regulile de import pentru produsele israeliene.

Europa, devastată de problema sutelor de mii de refugiaţi musulmani, nu a găsit puterea de a stabili, în locul corectitudinii politice, regulile bunului simţ. Tot politic. Există o probabilitate ca Margot Wallstrőm să fi ajuns la concluzia, corectă şi ea politic, că aceşti musulmani vor vota într-o bună zi. În ce limbă le poţi explica faptul că liderii religioşi fanatici, ideile extremiste, sărăcia şi lipsa educaţiei sunt vinovaţi pentru o dramă care nu se mai încheie în Orientul Mijlociu? Angela Merkel are un proiect pentru Germania cu aceşti refugiaţi. Margot Wallstrőm are idei. Iar Europa, decrepită de bunăstare şi anesteziată de politici sociale fără legătură cu realităţile economice, nu găseşte resurse regenerabile pentru discursul politic. Un continent care a dovedit o impotenţă sistematică la elaborarea de soluţii pentru tranziţia la regimuri liberale în statele Orientului Mijlociu şi la extinderea negocierilor de aderare cu Turcia.

Ca să scape definitiv de eticheta islamofobă, incompatibilă cu onoarea corectitudinii politice, ministrul de Externe al Suediei a ţinut să fie mai precisă. De câteva luni, în Israel, moda impune ca tineri palestinieni să atace cu cuţite cetăţeni paşnici. În cele mai multe cazuri, poliţia şi armata intervin şi trag în atacatori. Un fel de război în care victimele teroriştilor sunt oameni obişnuiţi a escaladat intolerabil. Ambasadorul israelian la Bucureşti, Tamar Samash, a exclus ideea unei alte intifade dar nu îşi ascunde îngrijorarea. „Ce se întâmplă acum în Orientul Mijlociu este dovada că problema nu este Israel. Problema vine de la luptele interne ale arabilor, interese, uri şi războaie, iar Israelul este doar un punct mic în toată această arie” spune mai departe doamna Samash la o televiziune de ştiri din Bucureşti. Evident, un punct de vedere, din ce în ce mai puţin demn de luat în seamă de tehnocraţii Bruxellesului.

Un alt punct de vedere aparţine doamnei Wallstrőm. În Parlamentul de la Stockholm, în decembrie 2015, ministrul de Externe a stabilit că violenţele izbucnite acum cîteva luni între tineri palestinieni şi cetăţeni obişnuiţi au o altă conotaţie. Adică, aceste reacţii ale poliţiei israeliene ar trebui investigate în cadrul unor anchete „aprofundate” iar Israelul ar trebui să înceteze „execuţiile extrajudiciare”. Cu alte cuvinte, Margot Wallstrőm are îndoieli serioase că teroriştii palestinieni chiar doresc să omoare când atacă cu arme albe şi, în acelaşi timp, cere instituţiilor israeliene să nu mai intervină în forţă, lăsând liberi pe atacatori şi, desigur, invitându-i în faţa unui organ juridic pentru a explica accesele criminale. În Europa nu a existat nicio singură reacţie la această declaraţie.

Benjamin Netanyahu, prim ministrul Israelului, a conchis că discursul ministrului suedez „este scandalos, cred că este imoral, este nedrept şi pur şi simplu greşit”. Omologul de la Ierusalim al doamnei Wallstrőm, Avigdor Lieberman, a fost şi mai sigur: concesiile făcute de Suedia în faţa liderilor radicali din Islam şi a organizaţiilor palestiniene ar fi asemănătoare cu acelea ale Marii Britanii şi Franţei la Munchen, în 1938, când Hitler a stabilit soarta Cehoslovaciei. „Noi suntem singura ţară din Orientul Mijlociu care reprezentăm valorile occidentale” a continuat Lieberman. Iar un principal cotidian israelian, „Haaretz”, publica pe prima pagină declaraţia unui înalt responsabil guvernamental, Aviv Shir On, potrivit căreia Suedia are o atitudine ostilă faţă de Israel. Drept urmare, Ministerul israelian de Externe a interzis, de la mijlocul lunii ianuarie, vizitele oficiale ale tuturor demnitarilor suedezi iar britanicul „The Telegraph” insistă că are informaţii potrivit cărora concernul IKEA nu mai este binevenit în Israel.

Surprinsă, probabil, de amploarea reacţiilor şi de posibilitatea ca şi alte state europene şi S.U.A. să emită declaraţii empatice cu guvernul de la Ierusalim, Margot Wallstrőm a făcut un pas înapoi, negând opinia generală a societăţii israeliene potrivit căreia ea ar putea fi cuprinsă, adesea, de accese de antisemitism. „Sunt împotriva ideii potrivit căreia Suedia, guvernul ei sau eu personal ar fi inamicii Israelului. Noi suntem prietenii Israelului şi ai palestinienilor şi ambele state au dreptul la existenţă” a explicat ministrul într-un interviu la postul naţional suedez de radio.

Există soluţii la stricteţea corectitudinii politice? Câteodată, da, şi vin chiar din partea opiniei publice.

La puţine zile după decizia Ierusalimului de a interzice vizitele oficiale suedeze în Israel, fapt ce pune Stockholmul în cea mai sensibilă poziţie diplomatică din ultimele decenii, incomodul cotidian „Aftonbladet” (cu un tiraj de 150.000 de exemplare) dădea publicităţii, la 15 ianuarie, o anchetă despre situaţia imobiliară a câtorva lideri suedezi. Margot Wallstrőm, alături de alte personalităţi de stânga, a primit o locuinţă prin bunăvoinţa unui mare sindicat, Kommunal, aliat al Partidului Social Democrat, fără a aştepta ani de zile, aşa cum se întâmplă cu solicitanţii obişnuiţi. Cu alte cuvinte, demnitarul care aşează Suedia pe harta lumii nu a găsit un scurt răgaz să se împiedice de anoste prevederi legale şi morale. Obligată să dea o explicaţie, ministrul de Externe a găsit emoţiile cuvenite pentru a declara, scurt, că „m-au minţit. Sunt furioasă şi dezamăgită de Kommunal. Este inacceptabil!”
Ca să vezi!