Războiul de fiecare zi: Rusia şi Ucraina, la un pas de conflict militar, în plină bătălie pentru aliaţi şi alianţe

Rusia şi Ucraina au declanşat recent un masiv război informaţional, pe fondul mişcărilor de trupe din autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk, teritorii ucrainene ocupate de miliţii sprijinite de Federaţia Rusă în 2014. Mai bine de 13.000 de morţi, sute de mii de strămutaţi şi un război îngheţat în Estul Europei sunt rezultatele conflictului prin care Rusia a anexat teritorii ale Ucrainei. Sancţiunile internaţionale, scăderea popularităţii preşedintelui Vladimir Putin, incapacitatea economiei ruse de a depăşi provocările şi, recent, pandemia coronavirus, au motivat Kremlinul în alegerea unei teme majore care să salveze credibilitatea puterii. Aceasta nu putea fi decât o dispută din vecinătatea imediată.

Escaladarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina face parte, mai degrabă, dintr-o competiţie pentru obţinerea de aliaţi şi alianţe în Occident şi pentru stabilirea, pentru Moscova, a unor condiţii mai bune de negocieri. Preşedintele Vladimir Putin are nevoie de un război, pentru a rezista mai departe, în cele încă două mandate constituţionale votate recent, dar nu este atât de sigur că un conflict cu Ucraina i-ar asigura şederea la Kremlin până în 2036, aşa cum prevede actuala lege fundamentală.

Cei mai buni analişti ai momentului se dovedesc meteorologii: ei spun că, în condiţiile de ploi masive de primăvară, din Estul Ucrainei, este aproape imposibil de declanşat un conflict militar între Rusia şi Ucraina. Prin urmare, asistăm mai degrabă la o zdravănă bătaie în uşa aliaţilor, cele două ţări încercând să afle, fiecare, cum stă cu încrederea şi sprijinul.

Un război de prestigiu între Kiev şi Moscova: Ucraina câştigă spectaculos

După ce la sfârşitul lunii martie autorităţile de la Kiev au avertizat asupra „mişcărilor de trupe” ruse în provincia Doneţk, preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski a acuzat direct Moscova că aduce trupe la „frontieră”. În acelaşi timp, în Rada Supremă (Parlamentul) de la Kiev, şeful Statului Major al armatei, Ruslan Homceak, a denunţat un pericol pentru „securitatea militară” a ţării sale, informând pe deputaţi că Rusia susţine o armată de peste 28.000 de combatanţi în aşa-numita Republică Populară Doneţk, teritoriu ucrainean ocupat de forţe paramilitare în 2014.

Şi şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a acuzat direct Federaţia Rusă de „agravare sistemică” a securităţii regionale şi a ţării sale. Kievul a insistat pentru revenirea teritoriilor pierdute în 2014 şi a lansat atacuri la adresa Moscovei, susţinând că militari ucraineni au fost ucişi şi răniţi în mai multe ambuscade. Autorităţile auto-proclamatei Republici Populare Doneţk au răspuns acuzaţiilor printr-un comunicat menit să stârnească emoţii şi compasiune: un copil ar fi fost ucis de militarii ucraineni.

 Un comunicat oficial al Kremlinului, din 1 aprilie, insistă că o escaladare a conflictului ar reprezenta o „distrugere” a Ucrainei. „Cei care vor încerca să declanşeze un nou război în Donbas, a asigurat şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, vor distruge Ucraina”. Iar Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, a afirmat public la 2 aprilie că o intervenţie militară a NATO în favoarea Kievului- cerută de Ucraina şi de state membre- „va antrena măsuri suplimentare din partea rusă pentru asigurarea securităţii”.

Dacă statele europene membre NATO, precum Germania şi Franţa, au cerut mai degrabă „prudenţă” în escaladarea conflictului şi revenirea la negocieri, reacţia Administraţiei americane Joe Biden a fost nu doar promptă dar şi extrem de agresivă la adresa Moscovei. Într-o convorbire telefonică cu preşedintele Volodîmîr Zelenski, locatarul de la Casa Albă a afirmat „sprijinul de neclintit pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în faţa agresiunii ruse care continuă în Donbas şi în Crimeea”. Poziţia categorică a preşedintelui Joe Biden a fost întărită, imediat, de secretarul de stat al Apărării, Lloyd Austin, care a ţinut să sublinieze că „în cazul escaladării agresiunii ruse, SUA nu vor lăsa Ucraina singură şi nu vor permite ca aspiraţiile agresive ale Rusiei împotriva Ucrainei să se realizeze”.

Dacă preşedintele Vladimir Putin a vrut să afle ceva, răspunsul a venit repede, categoric şi fără echivoc: mai mult decât oricând în istorie, SUA vor să aducă Ucraina în cercul intim de aliaţi de la frontierele NATO, alături de cercul dur din care mai fac parte Polonia, România şi cele trei state baltice.

De ce este război acum în Estul Ucrainei?

Rusia suportă, de mai bine de 7 ani, sancţiunile internaţionale datorate anexării teritoriilor ucrainene în 2014. Chiar dacă propaganda de la Moscova minimalizează impactul, reducerea importanţei strategice a Rusiei în sistemul de relaţii internaţionale şi în economia mondială este vizibilă şi fără precedent în ultimul secol. Importurile de tehnologie, investiţiile, capitalul, circulaţia liberă a mărfurilor şi persoanelor dinspre Occident au fost restricţionate iar Rusia a devenit ţinta obişnuită a criticilor Washingtonului şi a aliaţilor apropiaţi. Mai grav decât atât, în contextul amplului război comercial şi strategic dintre SUA şi R.P. Chineză, Rusia are un rol modest, de putere regională şi lipsită de instrumente necesare unei impuneri de decizie.

În acelaşi timp, realizările interne ale preşedintelui Vladimir Putin, care conduce neîntrerupt Rusia din 1999 (în calitate de preşedinte şi ocazional prim ministru) suportă evaluări critice de o bună perioadă de timp. Puseele naţionaliste, care au urmat anexiunilor teritoriale din 2008 (pe seama Georgiei) şi din 2014 (pe seama Ucrainei), s-au risipit. Economia stagnează în contextul în care preţul materiilor prime este scăzut iar importurile de tehnologie modernă sunt practic reduse la subzistenţă. Corupţia şi ineficienţa administraţiei şi a aparatului central au făcut ca în 2020 Rusia să fie confruntată cu situaţii care au dus în ridicol pretenţiile de putere mondială. O anchetă jurnalistică a pus în lumină funcţionarea serviciilor secrete ruse şi utilizarea substanţei chimice Noviciok, în cazul oponentului politic Aleksei Navalnîi, internat acum într-un lagăr de muncă. Dar mai gravă a fost pierderea militară din Armenia, unul dintre cei mai docili aliaţi ai Rusiei: armata de la Erevan a fost înfrântă de trupele Azerbaidjanului, sprijinite de Turcia, şi a evacuat o parte a regiunii Nagorno-Karabah.

Era timpul, prin urmare, ca preşedintele Vladimir Putin să testeze capacităţile de cooperare cu noua Administraţie Joe Biden. S-a dovedit că noua conducere de la Casa Albă este mai radicală şi mai inflexibilă decât fostul preşedinte Donald Trump şi că, în această atitudine, SUA sunt ferm sprijinite de statele flancului răsăritean al NATO.

Şi Ucraina avea nevoie de confirmări de la actuala Administraţie Biden. Parcursul anunţat de Kiev este spre NATO şi Uniunea Europeană şi spre o despărţire definitivă de memoria relaţiei istorice cu Rusia. Capacitatea Ucrainei de a gestiona un conflict militar cu Rusia este limitată şi, prin urmare, un sprijin occidental este necesar. În plus, reformele interne din Ucraina, menite să aducă ţara la standardele europene, au şi ele nevoie de susţinere populară. Ameninţarea Rusiei este cel mai bun proiect de construcţie identitară a Ucrainei şi de reconstrucţie a instituţiilor statului. Kievul a obţinut o victorie istorică la Washington, aacestea fiind cele mai importante declaraţii americane de susţinere venite de la independenţa fostului stat sovietic, în 1991. Ceea ce induce ideea că Ucraina se va alătura, rapid şi necondiţionat, nucleului dur de aliaţi pro-americani de pe flancul răsăritean al NATO, sporind şi mai mult presiunea asupra unor schimbări ireversibile, în sens european, în state precum Republica Moldova, Georgia şi, apoi, Belarus şi Armenia.

Pe cei 427 de kilometri de frontieră dintre Rusia şi Ucraina se petrece sub ochii noştri una dintre cele mai importante modificări stategice şi geopolitice  din Europa. Apare o Ucraină europeană şi pro-americană şi se construieşte noul „cordon sanitar”, care va izola Rusia.