Război şi pace la Polul Nord între SUA şi China. Cine va câştiga Groenlanda?

Groenlanda este o insulă de peste 2 milioane de kilometri pătraţi, de 12 ori mai mare decât România, acoperită de gheaţă şi piatră, şi cu o populaţie ce ajunge la 57.000 de suflete, abia un pic mai mult decât Năvodari. Puţin prielnică unei locuiri permanente, Groenlanda este de un deceniu terenul de război geopolitic fără rezerve între SUA şi RP Chineză.

Acum două decenii, relaţiile dintre Groenlanda şi RP Chineză erau extrem de ostile şi acest aspect a fost subliniat public. În 2001, de pildă, primul meci al naţionalei de fotbal a Tibetului (nerecunoscut de Beijing) s-a desfăşurat contra echipei Groenlandei iar arcticii au câştigat cu 4-1. Protestele chineze au provocat, atunci, deteriorarea serioasă a relaţiilor cu Danemarca, statul care deţine pârghiile decizionale asupra Groenlandei. Astăzi, interesele militare chineze le-au urmat pe cele economice iar Groenlanda a devenit principalul obiectiv al geopoliticii chineze la Polul Nord.

Căci, da, şi la Polul Nord sunt războaie.

Cum au cucerit chinezii Polul Nord?

Totul a început în 2005, când prim-ministrul teritoriului autonom Groenlanda, care este sub autoritatea Regatului Danemarcei, a vizitat Beijingul. Acolo, Hans Enoksen a fost convins de liderii chinezi că încălzirea planetară, care topeşte gheţurile vechi de 50.000 de ani, lasă libere ţărmurile Groenlandei şi că ele pot fi exploatate în ceea ce priveşte resursele imense prognozate.

Cei 57.000 de locuitori ai imensei insule de la Polul Nord nu trăiesc într-o economie performantă deoarece condiţiile climatice nu permit o dezvoltare industrială sau o reţea de infrastructură. Insula nu dispune de căi ferate sau autostrăzi iar comunicaţiile se fac, de regulă, cu avionul, plecările fiind de pe principalele trei aeroporturi: Nuuk (capitala, cu 18.000 locuitori), Ilulissat şi Qaqortoq. Danemarca, statul care administrează Groenlanda în politicile externe, financiare şi strategice, plăteşte direct 30% din Produsul Intern Brut al insulei.

Din anii celui de-Al Doilea Război Mondial, când Danemarca a fost ocupată de Germania nazistă, Groenlanda a dezvoltat o relaţie strategică specială cu SUA. În acei ani, poziţia geografică avantajoasă, între Europa şi America, a convins Casa Albă să construiască baza aeriană de la Thule, din Nord-Vestul insulei. Astăzi, baza americană găzduieşte grupul aerian 821, care face parte din unitatea 21 Space Wing, localizată în Colorado. Thule mai este şi sediul Escadrilei 12 pentru Avertizare Spaţială, care operează un sistem de avertizare timpurie pentru rachetele balistice, fiind proiectat să detecteze şi să urmărească rachete balistice intercontinentale lansate împotriva Americii de Nord. Apărarea Groenlandei este garantată printr-un acord special, semnat cu SUA în 1951, iar din 2012 Danemarca a instalat la Nuuk sediul unui stat major militar care se ocupă de întregul spaţiu arctic.

Pe de altă parte, un raport al Pentagonului, dat publicităţii la începutul lunii mai 2019, menţionează explicit că activităţile tot mai puternice ale Chinei în regiunea arctică ar putea duce la creşterea prezenţei sale militare, inclusiv la introducerea de submarine nucleare, care să acţioneze ca inhibitor.

Tocmai în jurul strategiei americane de la Thule au început chinezii ofensiva în Groenlanda.

În ultimul deceniu, companiile chineze de stat de exploatare a petrolului şi din sectoarele mineritului au cumpărat de-a dreptul mine de pe ţărmurile dezgheţate în anii din urmă ale Groenlandei. Este vorba despre o exploatare de metale rare, de una de uraniu şi de una de fier, aceasta din urmă chiar în apropierea capitalei, Nuuk. Din 2021, China National Petroleum Company va face prospecţiuni pe ţărmurile de Vest ale Groenlandei şi în apele teritoriale pentru a depista pungile de petrol şi gaze naturale şi, apoi, pentru a le extrage. În contrapartidă, grupul american Alcoa construieşte una dintre cele mai mari uzine de aluminiu din lume, la Maniitsoq, în Vestul Groenlandei, iar compania britanică London Mining a investit peste 2 miliarde de doalri în exploatarea minereului de fier.

Chiar şi aşa, în 2018 RP Chineză deţinea 90% din extracţia de minerale şi metale rare din Groenlanda.

Beijingul a intrat într-o ofensivă atât de agresivă încât în 2016 o companie chineză, General Nice Group, s-a oferit să cumpere cu totul o fostă bază militară americană de pe teritoriul insulei, la Grønnedal. Doar opoziţia şi intervenţia categorică a guvernului Danemarcei au oprit tranzacţia.

RP Chineză este suspectată la Copenhaga că interesele ei au stat la baza unei măsuri legislative extrem de controversate adoptate în 2013 de Inatsisartut (Parlamentul de la Nuuk). Mai precis: în 1988, după ce în 1979 a obţinut autonomia internă faţă de Danemarca (întărită în 2009), Groenlanda a introdus politica toleranţei zero faţă de minele de uraniu, invocând protecţia mediului. Trei decenii şi jumătate mai târziu, în 2013, Parlamentul de la Nuuk a votat abandonarea interdicţiei extracţiei de materiale radioactive, inclusiv uraniu, ceea ce a permis companiilor chineze să intre imediat pe teritoriul insulei. La Kvanefjeld, de pildă, compania de stat Shenghe exploatează pentru China National Nuclear Corporation una dintre cele mai mari şi mai bogate mine de uraniu din lume.

Clasa politică a Groenlandei este extrem de redusă numeric: este compusă din 44 de persoane. Mai exact, 9 miniştri, 31 de parlamentari şi 4 primari.

Din punct de vedere politic şi comercial, la începuturi Danemarca nu a avut obiecţii faţă de intrarea RP Chineze în Groenlanda. Dimpotrivă. În 2010, guvernul de la Copenhaga a semnat cu guvernul de la Beijing o scrisoare de intenţie prin care era de acord cu intrarea investitorilor chinezi în Groenlanda, cu o sumă de aproape 750 milioane dolari. În plus, Danemarca a acordat sprijin diplomatic pentru ca RP Chineză să obţină statut de observator în cadrul organizaţiei internaţionale Consiliul Arctic.

Din 2017, preşedintele Xi Jinping a enunţat comunităţii internaţionale că ţara pe care o conduce a căpătat statutul de near-Arctic state. Directorul Centrului de Cercetări Arctice de la Universitatea de Studii Internaţionale din Beijing, Xiao Yang, relata cotidianului „Wall Street Journal” că RP Chineză vede în perspectivă posibilitatea ca naţiunea mică şi slabă economic acum, cea groenlandeză, să devină într-un deceniu una extrem de dinamică şi atractivă. În septembrie 2018, şantierele navale din Shanghai au lansat la apă primul spărgător chinez maritim de gheaţă, „Xuelong 2”, cu care Beijingul intenţionează să ajungă şi în Antarctica, şi în Arctica. Astăzi, flota chineză dispune de 4 submarine nucleare dotate cu rachete balistice, 6 submarine nucleare dotate cu rachete clasice şi 50 de submarine de atac convenţionale.

Teoriile împărtăşite de liderii regimului comunist de la Beijing au fost întărite şi de promisiuni greu de refuzat pentru liderii din Groenlanda.

În octombrie 2018, ministrul Industriei şi Energiei din Danemarca, Aqqalu Jeremiassen, a vizitat RP Chineză. Aici, oficialii chinezi s-au oferit să cumpere deja toată apa care se topeşte din gheţarii Groenlandei, îngheţată acum mai bine de 50.000 de ani şi care, spun specialiştii, nu ar avea egal în lume. Două luni mai târziu, tot la Beijing, Johannus Egholm Hansen, directorul companiei groenlandeze care gestionează cele trei aeroporturi civile ale insulei, Kalaalit, a căzut de acord în principiu ca China Exim Bank şi Banca de Dezvoltare a Chinei să ofere împrumuturi generoase Groenlandei.

Imediat, Danemarca şi SUA au luat atitudine iar guvernul de la Nuuk, condus de social-democratul Kim Kielsen, a dat înapoi.

De ce a pierdut RP Chineză acum bătălia geostrategică din Groenlanda?

Beijingul a insistat ca, pe lângă prezenţa economică şi financiară, să deţină şi una strategică în Groenlanda.

În 2017, prim-ministrul Groenlandei, Kim Kielsen, a făcut o vizită oficială în RP Chineză şi aici a cerut bani mulţi pentru modernizarea celor trei aeroporturi ale insulei şi a infrastructurii aferente lor. Pe loc, China Communications Construction Company (CCCC) a oferit 3,6 miliarde coroane daneze (aproximativ 500 milioane euro).

RP Chineză deţine 244 de aeroporturi civile în ţară şi în străinătate, între care unele în întregime, precum Tirana (Albania) sau Ljubljana (Slovenia), altele parţial, aşa cum sunt Heathrow (din Londra). 9,5% din acţiuni, Toulouse (Franţa) – 49,9% din acţiuni sau miliardul de euro investit în renovarea aeroportului din Manchester (Marea Britanie).

Când a aflat despre ce este vorba, ministrul danez al Apărării, Claus Hjort Fredericksen, a respins categoric orice continuare a discuţiilor cu chinezii şi a declarat presei de la Copenhaga că „suntem în gardă în ceea ce priveşte China”.  Scandalul a fost atât de mare încât guvernul Groenlandei şi-a dat demisia iar prim-ministrul Kim Kielsen a fost obligat să organizeze alegeri parlamentare anticipate.  Alegerile au avut loc în aprilie 2018 şi au fost câştigate, ca de obicei, de Siumut (Partidul Social-Democrat), cu doar 27,2% dintre opţiunile celor 44.000 de alegători, în vreme ce opoziţia conservatoare Inuit Ataqatigiit a recoltat 25,5% din voturi. Partidul de centru, Demokraatit, a obţinut un rezultat istoric, de aproape 20% dintre opţiuni. Toate cele trei partide şi-au întărit, însă, mesajul în favoarea independenţei Groenlandei faţă de Danemarca.

SUA, la rândul lor, au consemnat că baza militară aeriană strategică de la Thule este direct vizată de prezenţa chineză pe insulă. Informaţiile puse în circulaţie publică de oficiali ai Departamentului Apărării de la Washington au furnizat un scenariu credibil: prezenţa economică şi financiară chineză în Groenlanda va spori presiunea asupra guvernului de la Nuuk fie în favoarea plecării americanilor de la Thule, fie pentru deschiderea şi a unei baze militare chineze pe insula îngheţată. Totul în contextul încercărilor de a obţine cât mai degrabă o independenţă a Groenlandei faţă de Danemarca. La 16 septembrie 2018, la Thule a făcut o vizită oficială secretarul adjunct al Apărării, John Rood, care a semnat, în Groenlanda, o declaraţie politică în care amintea clar că SUA se opun prezenţei strategice chineze pe insulă şi că SUA vor prelua cheltuielile necesare pentru infrastructura şi telecomunicaţiile groenlandeze.

Cele trei aeroporturi civile ale Groenlandei vor fi renovate şi modernizate cu fonduri bugetare din Danemarca, în condiţiile în care la începutul anului 2019 guvernul de la Copenhaga a cumpărat 33% din acţiunile companiei groenlandeze care gestionează porţile aeriene ale insulei contra sumei de 700 milioane coroane daneze (aproximativ 100 milioane euro). Departamentul de Stat al SUA a consimţit să finanţeze modernizarea infrastructurii aeroporturilor şi, de asemenea, să asigure supravegherea civilă şi militară a spaţiului aerian al Groenlandei. Prim-ministrul danez, Lars Lørke Rasmussen, a cerut imperativ şefului guvernului de la Nuuk, Kim Kielsen, să anunţe partenerii chinezi că Groenlanda respinge ofertele investitorilor de la Beijing pentru că Danemarca va asigura toate cheltuielile legate de infrastructura aeriană a insulei.

Groenlanda are o valoare strategică importantă pentru China. Atât din punctul de vedere al exploatărilor de metale rare, pe care economia chineză le poate importa în orice cantităţi, cât şi din acela al prezenţei Beijingului în regiunea Arcticii, inclusiv în procesul de accedere la independenţă a Groenlandei. Până acum, atât Danemarca, dar mai ales SUA, au anulat orice iniţiativă care, dincolo de valoarea economică, ar fi periclitat influenţa asupra guvernului din Nuuk. Nu de alta dar SUA consideră că Groenlanda este o parte geografică a Americii de Nord şi, din acest motiv, nu are nici un fel de toleranţă pentru o prezenţă chineză la frontierele lor.

Independenţa Groenlandei – dacă va veni – va fi o competiţie între SUA şi RP Chineză. Din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, americanii nu au pierdut nici un moment influenţa pe insulă. Vor face vreun pas înapoi în viitor?