Puțin peste 300.000 de turiști au vizitat județul Constanța în prima jumătate a anului. Cifre în scădere cu 4,4% la nivelul țării

sursa foto: Adobe Stock

România a înregistrat 5 milioane de turiști în primele șase luni ale acestui an, cu 4,4% mai puțin față de anul trecut, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) și citate de Agerpres.

Deși în luna iunie sosirile au crescut cu 8,3%, datele INS arată că locurile de cazare din România au fost utilizate în primele șase luni ale anului în proporție de doar 28,2%.

Din numărul total de sosiri înregistrate în unitățile de cazare, 78,7% sunt reprezentate de turiști români și 21,3% de turiști străini, dintre care cei mai mulți vin din Uniunea Europeană.

În ceea ce privește durata medie de ședere a turiștilor, aceasta nu trece de 2,1 zile la turiştii români şi de 2 zile la turiştii străini.

Constanța se regăsește pe locul trei în topul județelor care au primit cei mai mulți turiști în prima jumătate a anului. Astfel, județul de la malul mării a înregistrat 314.200 de turiști care au petrecut la Constanța 927.300 de nopți.

Pe locul întâi regăsim Bucureștiul, cu 867.900 turiști și 1,491 milioane de nopți de cazare iar pe locul doi se află Brașovul, unde au venit 560.600 de turiști pentru 1,107 milioane de nopți de cazare.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: