Pronunţaţi în suedeză: Sverigedemokraterna (Democraţii Suediei). După un secol de guvernare, a apus Partidul Social Democrat

Protestatari în fața Parlamentului Suediei, în septembrie 2016 (foto: Al Jazeera)

La 9 septembrie 2018 peste 7,5 milioane de suedezi (din cei 10 milioane cât are Regatul) au fost invitaţi să aleagă noul Parlament (Riksdag) de la Stockholm. Cele două blocuri politice – Stânga şi Dreapta – sunt despărţite de doar 0,3% dintre opţiuni iar între ele se află Sverigedemokraterna (Democraţii Suediei), cu aproape 18%.

Câţiva ani în urmă, în campania electorală pentru alegerile din 2014, una dintre cele mai importante publicaţii din Suedia, „Dagens Nyheter” (de orientare liberală, cu 360.000 de copii zilnic) tipărea pe prima pagină, la 18 octombrie 2013, un editorial incendiar, care explică îndeajuns ziua de azi. Postul public de televiziune suedez TV4 nu a difuzat un controversat spot de campanie electorală al Democraţilor Suediei (partid aflat în afara sistemului clasic politic) în care femei purtând văl islamic treceau în faţa a doi pensionari ce se foloseau de cadre de mers pentru a încasa înaintea lor indemnizaţiile sociale. Spotul a fost difuzat, în schimb, de postul public de televiziune din Danemarca, DR2, iar liderul partidului, Jimmie Åkesson, a acuzat cenzura.

Urmarea?

În 2014, Democraţii Suediei, partid anti-imigranţi, a obţinut 14% din sufragii. Acum, la 9 septembrie, niciuna dintre alianţele electorale nu a obţinut majoritatea: nici Stânga (Partidul Social Democrat şi ecologiştii), nici Dreapta liberal-conservatoare. Scorurile lor electorale s-au prăbuşit faţă de scrutinul din 2014. Iar singurul învingător este partidul care a avut cea mai bună prestaţie mediatică: Sverigedemokraterna. Adică, Democraţii Suediei.

Imigraţia a fost tema principală de campanie electorală pentru alegerile parlamentare din Suedia. Dacă nu şi singura.
În alegerile parlamentare din Suedia s-au confruntat trei blocuri politice: Stânga (dominată de Partidul Social Democrat şi de ecologişti), aflată la guvernare, în formulă minoritară, din 2014, Dreapta conservatoare (Partidul Moderat, Partidul Liberal, Partidul Creştin Democrat şi Partidul de Centru) şi Sverigedemokraterna (Democraţii Suediei), partid antisistem, anti-imigraţie şi cu solide resentimente faţă de politicile Uniunii Europene. Democraţii Suediei nu vor intra în guvern dar este formaţiunea politică cu cel mai important succes la acest scrutin.

Alianţa partidelor de Stânga a obţinut 40,6% iar coaliţia partidelor de Dreapta (condusă de Partidul Moderat, cu 20%) a obţinut 40,3%. Democraţii Suediei au reuşit aproape 18% iar comuniştii (Partidul de Stânga) – 8,6%.

Indiferent ce coaliţie guvernamentală se va forma, ea va fi minoritară, cu o susţinere în Riksdag extrem de fragilă ceea ce va face imposibilă orice decizie majoră pentru următorii patru ani.

Este cel mai slab scor obţinut de PSD în istoria Suediei (din 1908), la puţine puncte procentuale de Democraţii Suediei, formaţiunea politică pe care nu o doreşte nimeni în coaliţia guvernamentală. Cele 28% dintre opţiunile suedezilor fac din Partidul Social Democrat o formaţiune irelevantă pentru a impune, mai departe, politicile obişnuite referitoare la asistenţa socială, egalitatea de tratament şi deschiderea porţilor ţării pentru toţi aceia care doresc.

La 9 septembrie s-a putut constata decesul politicii tradiţionale suedeze, cu alternative social-democrate sau conservatoare.

Al 14-lea guvern al Regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei (care domneşte din 15 septembrie 1973) va fi un Executiv slab, de coaliţie, cu o presiune enormă în ceea ce priveşte opoziţia făcută de Democraţii Suediei. Pentru că, chiar dacă în bună măsură corectitudinea politică împiedică o dezbatere asupra imigraţiei, tema aceasta (şi cele care derivă din ea) a ocupat aproape tot spaţiul societăţii suedeze.

Nici nu mai este de mirare: în septembrie 2018, 20% din populaţia Suediei este născută în afara ţării. În Franţa, de pildă, acest procentaj este mult mai redus, de doar 11%. De la începutul anului, peste 163.000 de imigranţi aşteaptă să primeasscă oficial răspunsurile autorităţilor pentru a intra în posesia documentelor de şedere în Suedia.

S-a vorbit foarte puţin în campania electorală despre partidele tradiţionale suedeze şi aproape exclusiv despre programele şi acţiunile Democraţilor Suediei. Explicaţia o putem găsi lesne în fotografia politică din 24 noiembrie 2014, când prim-ministrul social-democrat Stefan Lőfven, fost sudor şi lider de sindicat în tinereţe, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că Suedia urma să se alinieze politicilor de azil ale Uniunii Europene. „Europa mea nu va construi ziduri – spunea atunci şeful guvernului de la Stockholm. Europa mea va primi refugiaţi”. În mod idilic, lângă el, viceprim-ministrul Suediei, ecologista Asa Romsom, plângea în hohote, foarte emoţionată. După nici patru ani – şi sute de mii de imigranţi – coaliţia social-democrată şi ecologistă a adoptat una dintre cele mai restrictive legislaţii antiimigraţioniste de pe continent, în primăvara anului 2018, o „schimbare brutală” cum recunoaşte şi cotidianul „Dagens Nyheter”, cel mai mare din Suedia.

Jimmie Åkesson, liderul Sverigedemokraterna (Democraţii Suediei) (foto: www.cosmotread.com)

Prea târziu?

Era singura soluţie pentru ca fostul oţelar care conduce executivul suedez să mai spere să păstreze comanda unuia dintre ultimele bastioane ale stângii tradiţionale din Europa.

Liderul social-democraţilor, Stefan Lőfven, cunoaşte bine urmările acestor politici asistenţiale, vechi de un secol, dar refuză să accepte principala cauză a degringoladei partidului său: ineficacitatea integrării sutelor de mii de imigranţi în societatea suedeză. Într-un amplu editorial tipărit în cotidianul „Adevărul”, la 15 noiembrie 2017, prim-ministrul suedez recunoştea: „şomajul, sărăcia şi inegalitatea au atins niveluri inacceptabil de ridicate în întreaga Europă, iar în rândul cetăţenilor s-au accentuat preocupările şi a crescut neîncrederea în soluţiile politice, fapt care a creat condiţii pentru apariţia xenofobiei şi a populismului”.

În campania electorală, pentru a mai aduna voturi, prim-ministrul social democrat a acceptat, şi el, că imigraţia şi securitatea în localităţile unde suedezii sunt minoritari reprezintă mai mult în interesul alegătorilor decât ideea multiculturalistă a integrării străinilor. La Enkőping, la mai bine de 50 de km de Stockholm, Lőfven solicita „o societate puternică şi o Suedie sigură”.

Realităţile economice suedeze sunt solide şi fără pericole: un şomaj stabilizat la 6% din forţa de muncă, o creştere constantă, anuală, a Produsului Intern Brut de 3% (o creştere de peste 25% începând cu 2005), balanţă comercială pozitivă, excedent bugetar şi o datorie publică prognozată în scădere abruptă: de la 40% din Produsul Intern Brut în 2017, la doar 29% în 2021. Totuşi, guvernele social-democrate şi conservatoare sunt acuzate că, în afară de Ikea „în Suedia nu mai este nimic suedez”: exemplul cel mai la îndemână, în toate dezbaterile publice şi politice, este al al firmei Volvo, cumpărate de un consorţiu de companii chinezeşti.

După 101 ani, Suedia nu mai este considerată un bastion al social-democraţiei europene.

Guvernările de stânga, începute în 1920, au fost arareori întrerupte de cabinete de Dreapta. Unii premieri social-democraţi suedezi, precum Tage Erlander, au stabilit adevărate recorduri mondiale de longevitate în fruntea guvernelor: 23 de ani (1946-1969). Sau predecesorul său, Per Albin Hansson, cu 14 ani de şefie a guvernului (1932-1946). Alţii, cu mandate mai puţine, precum Olof Palme (1969-1976 şi 1982-1986), reprezintă şi astăzi adevărate modele de guvernare în spiritul statului asistenţei sociale.

Nici Dreapta conservatoare nu a convins în aceste alegeri.

Reunită într-o coaliţie, formată de Partidul Moderat, cel mai important opozant al PSD, ea este condusă, din octombrie 2017, de un fost gimnast, Ulf Kristersson. Foarte talentat orator şi critic vechi al sistemului de protecţie socială din Suedia, Kristersson este autorul unei celebre cărţi de politică, „NonWorking Generation”, tipărită în 1994, în care scrie că reglementările de pe piaţa muncii din ţara lui sunt asemănătoare regimului de apartheid din Africa de Sud, adică un sistem opresiv şi care încurajează asistenţa statului. Reducerea drastică a acestor prestaţii sociale şi reglementarea situaţiei imigranţilor au fost cele două teme majore ale Alianţei de Dreapta, dar Ulf Kristersson a obţinut un rezultat mai slab decât cel din 2014 (când Partidul Moderat a fost votat de 23% dintre suedezi): aproape 20%.

Între 2011 şi 2015, peste 500.000 de persoane din Orientul Mijlociu şi Africa s-au aşezat în Suedia. Mai bine de 40% dintre ei sunt şi astăzi şomeri pentru că fie le lipseşte o diplomă de specializare, fie nu se pot descurca în limba suedeză fie, din motive legate de generozitatea ajutorului social, nu au intrat în piaţa forţei de muncă. În ultimii patru ani, pentru asistenţa socială a imigranţilor intraţi în Suedia a fost alocat un buget de două miliarde de euro. În 2014, guvernul social democrat – ecologist condus de Stefan Lőfven şi-a dat acordul pentru a primi 163.000 de refugiaţi din Afganistan, Siria, Etiopia, Eritreea, Iran şi Irak. Raportat la numărul de locuitori, Suedia a primit cel mai mare număr de imigranţi.

Astăzi, unul din zece suedezi este imigrant sau refugiat politic din afara Europei.

Credeţi sau nu, de când coaliţia condusă de social-democraţi a deschis porţile Suediei, în 2015, scandalurile de corupţie au luat o amploare nemaiîntâlnită în această ţară a egalităţii şi consensului.

Desigur, nu afganii sau eritreenii au furat banii publici dar o bună parte a societăţii este înclinată să lege cele două situaţii ieşite din comun. Spre exemplu, introducerea legislaţiei investiţiilor parteneriatelor public-privat a adus la lumină unul dintre cele mai mari scandaluri financiare din istoria Suediei. Noul spital „Karolinska” din Stockholm a fost proiectat şi bugetat iniţial cu 14 miliarde coroane suedeze (aproximativ un miliard de euro), pentru ca în 2018 să ajungă la 60 miliarde coroane suedeze (aproximativ 6 miliarde euro). Şi nu este gata.

Folkhemmet (statul asistenţei sociale suedeze) şi Partidul Social Democrat au reprezentat fundamentele politicilor din Suedia vreme de mai bine de un secol. Astăzi, ele sunt în degringoladă şi contestate atât de forţele politice anti-sistem cât şi de o bună parte a societăţii.

Sverigedemokraterna (Democraţii Suediei) a apărut în 1988 dar abia în 2010 a intrat în Parlament, cu un modest (atunci) 5,7% din opţiuni. Deşi la 9 septembrie formaţiunea politică a lui Jimmie Åkesson nu a răsturnat un sistem, aşa cum s-a întâmplat în Italia după alegerile parlamentare din 4 martie 2018 sau în Ungaria (unde Alianţa Tinerilor Liberali, a lui Viktor Orban, formează guvernul din 2010), structura sistemului politic suedez s-a fisurat fără precedent. Este greu de crezut că, de acum, Suedia va mai reveni vreodată la statul social-democrat vechi de un secol.

Şi este exclus să mai asistăm la guvernări social-democrate lungi de mai bine de jumătate de secol, fără nicio întrerupere, aşa cum s-a întâmplat între 1932 şi 1986.

„Uniunea Europeană nu reprezintă calea colaborării în Europa – spunea Åkesson în campania electorală – iar noi trebuie să renegociem termenii apartenenţei noastre la UE”. În plus, liderul Democraţilor Suediei aprecia că rezultatele alegerilor parlamentare din 2018 au o relevanţă diferită faţă de celelalte întâlniri cu electoratul: „Aceste alegeri sunt un referendum pentru a afla dacă noi păstrăm modelul nostru social sau dacă lăsăm deschise porţile imigraţiei. Eu prefer să alegem modelul social”.

O istorie veche de un secol s-a încheiat la 9 septembrie 2018 iar Suedia a intrat, după Italia, în epoca turbulenţelor politice date de disoluţia credibilităţii vechilor partide politice şi de influenţa forţelor antisistem: Democraţii Suediei şi Partidul de Stânga (comuniştii). Orice coaliţie guvernamentală va fi extrem de anevoioasă, cu foarte multe partide invitate, sau va fi vorba, ca până acum, de un guvern fragil, aflat în minoritate în Parlament şi obligat să negocieze orice vot legislativ.

Fărâmiţarea solidei politici suedeze nu este doar rezultatul formulei asistenţei sociale a Partidului Social Democrat ci reprezintă ecoul unei alinieri agresive, fără precedent în Europa, la o problemă extrem de sensibilă, care priveşte direct identitatea naţională: imigraţia excesivă.

Partidul Social Democrat suedez a apus definitiv la 9 septembrie 2018, în locul lui rămânând, după alegeri, un muribund politic. La revedere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.