Proiectul pentru construirea unui bloc de 6 etaje lângă Poarta Mare a Cetății Tomis revine în Consiliul Local Constanța/ Investitorul a început demersurile acum 10 ani

Consiliul Local și primarul Constanței au pierdut procesul împotriva companiei care vrea să construiască blocul lângă vestigiile arheologice. Primăria a fost nevoită să reia procedura pentru elaborarea PUD-ului privind construirea imobilului.
sursa foto: Petruț Iacob/ Info Sud-Est

Proiectul pentru construirea unui bloc de șase etaje, chiar lângă Poarta Mare a Cetății Tomis, intră din nou la vot în Consiliul Local Constanța, la zece ani distanță de când firma a început demersurile pentru realizarea investiției. Consilierii locali îl vor vota luni, 30 iunie. 

  • Black Waters SA a obținut în 2015 certificatul de urbanism de la Primăria Constanța pentru Planul Urbanistic de Detaliu privind construcția imobilului, după cum se arată în proiectul de hotărâre. Proprietarul terenului pe care se dorește a fi realizată investiția este Ana Rodica Stăiculescu, cea care a candidat și pentru funcția de rector la Universitatea Ovidius din Constanța, în anul 2014. 
  • Black Waters SA este o firmă din Constanța, cu cifră de afaceri de 1,6 milioane de lei, profit de 151.000 de lei, datorii de aproape 6 milioane de lei și 13 angajați, față de 2023 când a raportat 30. Remus Alfredo Budur, Gheorghe Lisandru și Ioan Claudiu Dobre sunt acționari. Compania nu are raportate contracte publice.
sursa foto: Petruț Iacob/ Info Sud-Est
sursa foto: Petruț Iacob/ Info Sud-Est

Proiectul a trecut prin votul din Consiliul Local Constanța, inclusiv în mandatul primarului PSD Decebal Făgădău, însă nu a fost adoptat. Black Waters și Ana Rodica Stăiculescu, care deține terenul, au dat primăria și Consiliul Local Constanța în judecată și au avut câștig de cauză, anul trecut. 

Sondajul realizat de primărie în 2019: Constănțenii nu au fost de acord cu proiectul

În 2019, primăria condusă atunci de Decebal Făgădău (PSD) a făcut și un sondaj, în care a întrebat constănțeni dacă își doresc sau nu ca blocul să fie construit chiar lângă vestigiile arheologice. Citește mai multe aici.  Ca urmare, cei mai mulți s-au împotrivit proiectului imobiliar. Citește mai multe detalii aici. 

Proiectul pentru realizarea investiției din centrul Constanței a fost pus în consultare publică, în perioada iulie – august 2018, iar marea majoritate nu a fost de acord cu propunerile PUD-ului, se mai arată în proiectul de hotărâre.

În august 2018, comisia tehnică de urbanism și amenajare a teritoriului din cadrul primăriei a dat aviz negativ PUD-ului. Printre concluzii, se arăta că terenul studiat pentru documentația de urbanism se află la niciun metru de monumentul istoric grupa A – Poarta Mare a Cetății Tomis. 

Totodată, clădirea propusă urma să fie la 2 metri de drumul de est și la circa 3-5 metri față de drumul de acces în Cetate.

Tot în același an, proiectul a fost de 2 ori la vot în Consiliul Local, însă a fost retras de fiecare dată de pe ordinea de zi de primarul Făgădău. Proiectul pentru aprobarea PUD-ului a intrat la vot în Consiliul Local și în februarie 2019, însă nu a trecut. 

În 2023 a fost adoptat de către consilierii locali proiectul privind respingerea documentației de urbanism pentru PUD-ul din zonă. 

Compania care vrea să construiască blocul de 6 etaje a dat în judecată Consiliul Local Constanța și primarul. Tribunalul Constanța a decis ca primăria să reia procedura privind elaborarea unui plan urbanistic de detaliu pentru construirea blocului și a obligat Consiliul Local Constanța să emită o hotărâre de adoptare a unui PUD pentru edificarea unui imobil pe acel teren. 

Consiliul Local și primarul Constanței au făcut apel, însă instanța l-a respins. Decizia este definitivă, se mai arată în proiectul de hotărâre. 

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.