Primăriile din Babadag și Sarichioi vor plăti facturi la energie electrică cu 20% mai mici. Iată cum este posibil!

info-sud-est-energieChiar dacă din 2007 consumatorii au posibilitatea de a-și alege furnizorul de energie electrică, liberalizarea pieței în acest domeniu a fost prea puțin tentantă pentru reprezentanții comunităților locale de mai mici întinderi.

Poate că marile orașe, municipiile, au făcut pasul de a ieși, la inițiativa edililor, pe bursă, pentru un preț mai bun plătit pe megawatt-ul consumat în iluminatul public sau utilități însă numărul acestora, la nivelul localităților mai mici, se poate consemna pe degetele mâinilor. Lipsă de cunoaștere, de implicare, interese pur personale…, se prea poate. Cert este că, de ceva timp, primarul orașului Babadag, Georgian Caraman, și Vitali Finoghen, primarul comunei Sarichioi, făcând demersurile necesare, au obținut un preț cu aproape 20% mai mic, per megawatt, față de cel plătit până acum. E bine? E chiar foarte bine!

La finalul lunii februarie, cele două primării tulcene au încheiat o asociație bursieră interesată în achiziția de energie electrică de la furnizori dispuși să o facă, prin intermediul Bursei Române de Mărfuri. Tranzacția viza livrarea a 1826 de Mwh, din care Babadagul avea o tranșă de aproape 1.000. La licitație au participat 6 furnizori însă tot Enel Energie, chiar fostul contractant, a câștigat oferind cel mai mai bun preț. Mai mult, conform contractului încheiat, prețul oferit este securizat pe întreaga durată a contractului, el nu va suferi modificări indiferent de evoluția costurilor care pot apărea ulterior. Încă un avantaj!

,,În primul an de contract se vor contura condițiile parteneriatului, conform contractului, iar din al doilea an putem negocia și alte avantaje cum ar fi iluminatul festiv de sărbători. Faptul că am obținut un preț mai bun se răsfrânge direct în calitatea iluminatului public de pe străzile orașului. Mai mult decât acest preț, având în vedere hotărârea guvernului de a ne lua de la bugetul local o mare parte din sumele care ne veneau de la ,,eoliene” și ,,fotovoltaice”, am gândit o întreagă strategie, am început înlocuirea corpurilor de iluminat care folosesc becuri mari consumatoare cu cele pe leduri care, pe de o parte, au o lumină mai puternică dar mai plăcută și, pe de alta, consumă doar pe sfert față de cele vechi. Străzile Republicii, Mihai Viteazu și Cobălcescu precum și zona centrală cu străzile conexe, piața, bazarul, au pe întreaga locație astfel de corpuri de iluminat. E vorba de aproape 200 noi astfel de elemente, în viitorul apropiat și străzile Măcin și Heracleea vor beneficia de această schimbare iar corpurile vechi, înlocuite, au fost amplasate deja pe străzile deficitare la capitolul iluminat public. Deja, cine vede orașul la orele nopții poate sesiza îmbunătățirea acestuia, aproape fiecare stâlp are corp de iluminat și sunt străzi care chiar nu văzuseră așa ceva până acum! Că ai lumină pe stradă îți oferă și un sentiment în plus de siguranță, ca locuitor, dar arată și vizitatorilor că suntem conectați la firescul civilizației” ne-a declarat primarul orașului Babadag, Georgian Caraman.

Exemplu de eficiență, demersurile celor doi primari au făcut ca și alți edili tulceni să se gândească la o astfel de oportunitate. De remarcat că o schimbare a furnizorului de energie electrică se face prin intermediul BRM cu respectarea preve-derilor OUG 34/2006 privind contractele de achiziții publice. Cadrul legal există, exemple concrete există, mai e nevoie doar de oameni care vor să se implice în interesul comunității și nu doar să stea pe un scaun și să comenteze, steril, că nu sunt bani.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: