Primăria Municipiului Constanţa organizează concurs la sediul din bd. Tomis nr. 51 pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante în cadrul Serviciului Juridic, Direcția Administraţie Publică Locală, astfel:
– consilier juridic clasa I, gradul superior (1 post).
Condiţii: studii superioare de lungă durată absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă cu specializarea stiinţe juridice, cunoştinţe optime operare calculador folosind tehnici standard de procesare – nivel bază (Word, Excel), să îndeplinească condiţiile de ocupare a unei funcţii publice, conform art.54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi completările ulterioare, minim 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.
Proba scrisă se va desfăşura în data de 16.05.2018, ora 10:00, iar interviul candidaţilor admişi la data de 18.05.2018, ora 14:00. Dosarele de înscriere se depun în perioada 16.04.2018 – 07.05.2018, la sediul Primăriei Municipiului Constanţa, camera 218.
Condiţiile de participare, bibliografia, actele necesare înscrierii la concurs sunt afişate la sediul instituţiei și pe site-ul www.primaria-constanta.ro.
Date de contact: tel. 0241/488137, fax 0241/488147, e-mail [email protected].
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: