Un consorțiu internațional format din trei universități organizează în acest an prima școală de vară în domeniul tehnologiei blockchain, utilizată pe scară tot mai largă în industria digitală.
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), Academia de Studii Economice din București (ASE București) și TalTech University din Estonia organizează, în perioada 7 iunie 2021 – 30 iulie 2021, școala de vară la care vor participa peste 110 studenți ai celor trei instituții academice, potrivit unui comunicat al universității constănțene.
Cursurile din cadrul școlii de vară se vor desfășura online și fac parte din proiectul cu finanțare Erasmus+, Blockchain for Entrepreneurs – Blockchain for Entrepreneurs – a non-traditional Industry 4.0 curriculum for Higher Education (BLOCKS).
Tematica programului de pregătire cuprinde: fundamentele tehnologiei blockchain și smart contracts; exemple de bune practici în logistică, comerț internațional, finanțe internaționale, audit, procese publice, automobile și agricultură, iar cursurile sunt susținute de către reprezentanți ai celor șapte instituții partenere care implementează proiectul BLOCKS: UOC, ASE București, ZITEC – România, TelTEch University – Estonia, Mathemagenesis – Grecia, Viteco – Italia, Baltic Computer Academy – Letonia.
- Constanța și Tulcea se află sub atenționare cod galben de vânt/ Rafalele vor ajunge și la 65km/h - 28 martie 2024
- Arabia Saudită va conduce forumul ONU privind drepturile femeilor / Legea de la Riad prevede ca soția să se supună soțului său într-un „mod rezonabil” - 28 martie 2024
- Activiștii Greenpeace protestează la sediul OMV Petrom împotriva proiectului Neptun Deep: „Nu distrugeți Marea Neagră” - 27 martie 2024