Președintele României, Nicușor Dan, a fost acuzat luni de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) că a generat ”un blocaj inexplicabil” în justiție pentru că nu a semnat decretele de pensionare pentru 51 de magistrați, conform unei scrisori deschise. CSM susține că s-a adresat președintelui României și ministrului Justiției, Radu Marinescu în vederea soluționării acestei situații.
- Consiliul Superior al Magistraturii este condus de Elena Costache. Fosta șefa a instituției este Lia Savonea, desemnată de CSM președinte al Înaltei Curţi de Casație și Justiție, fiind și singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru şefia Instanţei supreme, potrivit G4media. La sfârșitul lunii trecute, Comunitatea Declic anunţa că atacă la Curtea de Apel Cluj procedura de numire a Liei Savonea la conducerea Curții Supreme. Declic spune că numirea Liei Savonea ridică semne de întrebare privind integritatea sistemului de justiţie, dar, mai mult decât atât, a şi fost făcută „cu încălcarea legii”. Citește mai multe aici.
- Președintele Nicușor Dan a declarat după ce a fost ales că va merge des la Consiliul Superior al Magistraturii. Conform legii, Președintele României prezidează lucrările CSM la care participă, fără drept de vot, iar Nicușor Dan a transmis că își propune să facă des acest lucru. Citește mai multe aici.
Comunicatul CSM:
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 51 de decrete,
Constatând că a fost generat un blocaj inexplicabil în derularea acestor proceduri, fără vreun argument oferit din partea Administraţiei Prezidenţiale, care să îl justifice,
Având în vedere că tergiversarea, fără nicio explicaţie, a acestor proceduri generează consecinţe negative în activitatea instanţelor judecătoreşti,
Consiliul Superior al Magistraturii s-a adresat Preşedintelui României, domnul Nicuşor Dan, printr-o scrisoare deschisă, solicitând să dispună măsurile necesare pentru finalizarea procedurilor, cât şi Ministrului justiţiei, domnul Radu Marinescu, pentru sprijin instituţional în vederea soluţionării cu celeritate a acestei situaţii”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





