Președintele României, Klaus Iohannis, a spus vineri seară că va rămâne în mandat până când va fi ales un nou președinte. Acesta a precizat că nu dorește să fie prim-ministru.
„Eu rămân în mandat până când va fi ales un nou președinte al României (…) Nu doresc să fiu prim-ministru al României. Nu doresc decât să duc acest mandat la bun sfârșit”, a spus Iohannis. Acesta a citit din Constituție ce scrie la la articolul 83 alineatul 2, unde se arată că președintele României își exercită mandatul până la depunerea președintelui nou ales.
Președintele Iohannis a precizat și ce urmează după ce Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale.
„Urmează după validarea alegerilor parlamentare, convocarea noului Parlament, convocarea de consultări cu partidele parlamentare și constituirea noului guvern, după alegerile parlamentare. Noul guvern al României va stabili noi date la care se vor desfășura cele două tururi ale alegerii președintelui României”, a mai spus Iohannis.
„România este și rămâne o țară sigură și solidă pro-europeană. Spun asta pentru NATO. România rămâne un aliat sigur, solid și cred că este foarte important să știm cu toții. România nu este în dificultate”, a încheiat Iohannis.
Context
Curtea Constituțională a decis, vineri, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale. Procesul electoral pentru alegerea președintelui va fi reluat în integralitate, Guvernul României urmând să stabilească o nouă dată. După decizia CCR, Biroul Electoral Central a decis oprirea votării în diaspora, unde votaseră deja peste 53.000 de români.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




