
Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și-a anunțat, vineri, demisia.
“Am știut să păstrăm calmul în Transnistria. Am păstrat pacea și stabilitatea economică a țării în ciuda agenților destabilizatori. Sunt mândră că am accelerat proiectele de infrastructură care stagnau din cauza incompetenței și corupției. (…) A venit timpul să anunț demisia mea din această funcție”, a declarat Natalia Gavrilița vineri, într-o conferință de presă.
Potrivit surselor G4Media, președintele Maia Sandu vrea să îl impună ca premier pe Dorin Recean, consilier prezidențial pe teme de securitate și unul dintre oamenii săi loiali.
Președinta Maia Sandu a reacționat, pe Facebook, imediat după anunțul Nataliei Gavrilița:
“Am luat act de demisia doamnei Prim-ministre Natalia Gavrilița. Îi mulțumesc mult pentru sacrificiul și eforturile enorme de a conduce țara într-o perioadă cu atâtea crize. În pofida unor provocări fără precedent, țara a fost guvernată responsabil, cu multă atenție și muncă dedicată. Avem stabilitate, pace și dezvoltare – acolo unde alții doreau război și faliment. Mulțumim mult, Natalia!” se arată în postarea președintei Republicii Moldova.
“Urmând procedurile legale, în urma demisiei Prim-Ministrei, voi avea consultări cu fracțiunile parlamentare și, ulterior, voi desemna un candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova”, a adăugat ea.
Guvernul Gavrilița a fost învestit în funcție la 6 august 2021, zi în care a și depus jurământul în fața președintei Maia Sandu.
știre în curs de actualizare
- The US Ambassador, Kathleen Kavalec, on a visit to Constanța: “The Black Sea area is not a powder keg/ The crashed drone incident was unprovoked and unprofessional on Russia’s part/ I hope we will see better cooperation between the countries in the region” - 30 martie 2023
- Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, la Constanța: ”Zona Mării Negre nu este un butoi de pulbere/ Incidentul dronei prăbușite a fost neprovocat și neprofesionist din partea Rusiei/ Sper că vom asista la o mai bună cooperare a țărilor din regiune” - 25 martie 2023
- De ce nu a vrut Consiliul Județean Constanța să cumpere monumentul istoric “Casa cu Lei”: “Este necesară o intervenție urgentă și de amploare asupra obiectivului, care va implica costuri financiare semnificative” - 22 martie 2023