Povestea emoționantă a deținuților politici care au zidit mesaje în pereții Cazinoului: ”Credeam că tata fabulează când ne spunea să mergem noi să le căutăm, că el nu se mai întoarce vreodată acolo/ Cazinoul a fost doar suferință”

• Un bilet semnat de 16 deținuți politici a fost găsit în zidurile Cazinoului din Constanța, în 9 mai, chiar atunci când românii își celebrau independența. Bucata de hârtie ruptă dintr-un sac de ciment este datată în 31 decembrie 1951, atunci când comuniștii reabilitau monumentul de pe faleza orașului.

• G4Media și Info Sud-Est au ajuns la fiica unuia dintre deținuții care au semnat biletul. Laura Voicilă a relatat povestea impresionantă a tatălui său, un licean răzvrătit pe care munca la Cazino l-a salvat de la Canal, dar i-a adus și cea mai mare suferință.

• Femeia a povestit cum tatăl său a rugat-o până când a închis ochii să îi promită că va merge în Constanța și va dezgropa toate mesajele pe care el și colegii săi le-au zidit în pereții clădirii. Zeci de poezii, mesaje și gânduri care n-au ajuns niciodată la familiile deținuților politici așteaptă astăzi să fie citite pentru prima dată, după 70 de ani.

Nicolaie, puștiul răzvrătit de la cenaclu

Nicolaie Voicilă nu împlinise 18 ani când Securitatea l-a săltat de la școală și l-a aruncat în temnița de la Jilava. Puștiul și câțiva colegi înființaseră un cenaclu pe care îl botezaseră ”Elevul Dima dintr-a șaptea”, după romanul lui Mihail Drumeș. Îl frecventau cu regularitate pentru că le plăcea să se întâlnească acolo și să facă literatură.

Dar mai ales politică.

Era 1949, iar regimul comunist își adâncea rădăcinile în măruntaiele unei monarhii pierdute după ce Regele Mihai I abdicase. În vârtejul curajului de la 17 ani, Nicolaie și ai lui sperau că e suficient ca ei și alții să comploteze împotriva noului regim pentru ca personaje precum Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu Dej sau Ana Pauker să se întoarcă în întunericul de unde apăruseră.   

Au fost prinși și arestați la vreo lună de la primele întâlniri de cenaclu, despărțiți și aruncați în pușcăriile comuniste. Un procuror militar din orașul Stalin (astăzi Brașov) îl transformă pe liceanul Nicolae în inculpatul Voicilă pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale. Tribunalul militar din oraș îl condamnă, șase luni mai târziu, în 29 martie 1950, la 4 ani de închisoare.

De loc din comuna Gorgota (Ploiești), Nicolaie își ispășește primele luni de închisoare la Jilava apoi, după sentință, este transferat la Culmea, în Constanța (astăzi închisoarea de la Poarta Albă).

Este trimis să sape la construcția Canalului Dunăre Marea Neagră, acolo unde mii de ”elemente nesănătoase” pentru regimul comunist și-au găsit sfârșitul în urma epuizării, înfometării sau a bătăilor sălbatice. Firav, dar cu talent la desen și arte, Nicolaie le-ar fi fost mai util comuniștilor pe șantierul de la Cazinoul din Constanța, decât la Canal, așa că pe el și încă 15 deținuți i-au transferat la lucrările de pe faleza orașului.

Comuniștii voiau să renoveze clădirea după bombardamentele din război și să mai delimiteze o cameră în sala de spectacole a Cazinoului. Nicolaie, printre cei mai tineri din echipă, s-a apucat de lucru sub îndrumarea arhitectului Constantin Joja, deținut politic la rândul său. Într-una din nopți, pe când cei liberi au intrat în anul 1952, ei au ales să intre în istorie. Toți 16 cu un singur bilet.

Mesajele de nu-mă-uita ale deținuților politici, găsite după 70 de ani

Un petic de hârtie dintr-un sac de ciment vechi de 70 de ani a fost descoperit în urmă cu o săptămână, în zidurile Cazinoului din Constanța, în timpul lucrărilor de reabilitare. În 31 decembrie 1951, cei 16 deținuți politici și-au iscălit numele pe bucata de hârtie, apoi au zidit-o într-un perete. Pe el scria:

“Acest Cazinou este lucrat de către deținuții politici din anul 1951 luna 31 Decembrie, condusă de arhitectul Joja Constantin. Echipa de stucatori (cei care lucrau ornamente arhitectonice în relief, pentru interiorul clădirilor, executate din stuc sau din mortar simplu de ipsos, n.red.) condusă de Rusu A Ioan, Botoș Dumitru jud Arad, Jercău Constantin, Ciscău Gheorghe, Coraș Ionel, Voicilă Nicolaie, Sava Nicolae, Pop Ioan, Vlădescu Ilie, Hosu Petre, Hosu Ghegor, Anastasiu Ştefan, Gorbovan Gh., Bamer Fidel și Morton Iuliu”.

Laura Voicilă, fiica lui Nicolaie, a povestit pentru G4Media și Info Sud-Est impresionanta poveste a tatălui ei din timpul detenției ispășite în mare parte pe șantierul de la Cazino. Femeia își amintește că avea 10 ani când tatăl său i-a spus pentru prima dată că, atunci când va crește, va trebui să călătorească în Constanța, să-i recupereze amintirile:

”Vorbeam cu tata despre detenția lui încă de când aveam eu vreo 10 ani. Ne spunea că atunci când o să creștem, eu și fratele meu, să mergem neapărat în Constanța, să facem cumva să intrăm în Cazino și să le căutăm mesajele în pereții clădirii, ne-a spus exact unde să căutăm”, povestește Laura Voicilă.

Fiica își amintește cum tatăl său i-a descris în detaliu interiorul Cazinoului, rugând-o să țină minte toate locurile în care va fi trebuit să caute peticele de hârtii în care el și colegii lui și-au vărsat dorurile și suferințele din infern: poezii scrise pe bucăți de hârtie jupuită de pe sacii de ciment, scrisori pe care ar fi vrut să le trimită celor dragi sau simple iscălituri, toate se traduceau la fel: ”Am fost aici. Nu mă uita”:

”Din ce ne-a spus tata el și-a îngropat corespondența, asta însemnând niște cărți poștale pe care le primea de la mama și tatăl lui, bunicii mei. Aveau dreptul să le primească o dată pe lună. Nu voia să le arunce, dar nici nu le putea lua cu el la canal sau pe unde mai era trimis la muncă. Apoi, a vrut să le lase drept mărturie a trecerii lui pe acolo, pentru ca ai lui să știe că le-a primit, dar și că a lucrat la renovarea Cazinoului. Tata era convins că, într-o zi, scrisorile, poeziile și toate celelalte mesaje ale lor vor fi descoperite de cineva. Nu știa, însă, când se va întâmpla asta. Iată, s-a întâmplat 70 de ani mai târziu (…) Tata mi-a spus că au mai zidit în pereții Cazinoului tot felul de însemnări, de gânduri, unii au scris poezii, tot ce simțeau să scrie atunci când găseau câte un ciot de creion sau o bucată de hârtie. Uneori rupeau bucăți de hârtie din sacii de ciment pe care îi foloseau la renovări, cum s-a întâmplat în cazul acesta. Nu aveau voie și nu aveau de unde să procure hârtie și creioane, așa că improvizau din ce găseau. Și atunci scriau ce și cât puteau, apoi le puneau în borcane sau alte obiecte ca să le protejeze peste ani și le zideau în pereți”, a mai povestit Laura Voicilă.

Tatăl ei Nicolaie a crezut atât de mult că, într-o zi, mesajele lor vor fi citite de cei care vor urma încât, spre finalul drumului, și-a rugat soția să insiste în continuare ca fiica, fiul sau nepotul lor să călătorească la Constanța și să găsească o soluție pentru a intra în Cazino. Fiica, Laura, nu l-a luat în serios niciodată și credea mai degrabă într-un fel de legendă a mesajelor pe care deținuții le trimiteau în gol, generațiilor viitoare.

”Tata a murit în 1999, la 68 de ani, de cancer. Dar a rămas mama care îi spunea mereu băiatului meu: Mamaie, când te duci vreodată la Constanța și dacă se renovează Cazinoul, intră și caută mesajele lu tataia. Iar eu îi spuneam că nu are cum, e imposibil, ce mesaje să găsim noi? Iar mama era convinsă că așa va fi și că dacă tata așa a spus, că ei au lăsat mesaje în zidurile clădirii, înseamnă că ele sunt acolo și acum, iar noi trebuie să le recuperăm”, a mai povestit fiica deținutului politic.

La două decenii de la moartea tatălui său, în 9 mai, pe când românii își celebrau proclamarea independenței, Laura Voicilă citea în presă că tatăl său nici nu fabula, nici nu vorbea metaforic despre scrisorile și poeziile lor îngropate în zidurile Cazinoului: un petic de hârtie dintr-un sac de ciment purta iscăliturile echipei care, în urmă cu 70 de ani, renovase monumentul. Printre numele înghesuite cu grijă pe bucățica mototolită, Laura l-a recunoscut pe al tatălui:

”Atunci când am văzut că a fost descoperit un petic de hârtie, primul mesaj de felul ăsta din Cazino, și că pe prima bucată găsită este și numele tatălui meu pe ea, mi-au dat lacrimile. Tata a avut dreptate în tot timpul ăsta. Adică în primul document care se descoperă să fie și numele tatălui meu, care ne-a vorbit atât de mult și a încercat să ne convingă pe toți că documentele sunt încă acolo și care ne ruga să mergem să le dezgropăm… asta mi s-a părut incredibil (…) Tata ne ruga să mergem noi sau să plătim oameni, să facem orice ne stă în putință să le recuperăm mărturiile din perioada aia atât de urâtă pentru ei. Spunea că el nu se mai întoarce acolo, așa că trebuie musai să mergem noi pentru el. Acum li se face dreptate. Că altfel lumea oricum nu mai vorbește despre ei”, își amintește emoționată fiica deținutului politic.

Cazinoul este simbolul Constanței și una dintre cele mai frumoase clădiri Art Nouveau din țară. Chiar și lăsat în paragină, istoria și frumusețea lui au atras mii de constănțeni și turiști de fiecare dată când monumentul a fost redeschis punctual, pentru diferite evenimente. Însă Nicolaie Voicilă nu le-a vorbit copiilor niciodată cu drag, admirație sau plăcere despre locul în care a pătimit.  

Pentru deținuții care l-au renovat în anii 50, Cazinoul a însemnat doar suferință, frig și valuri care îi acopereau în locul păturilor, în nopțile de iarnă dormite pe jos. Clădirea nu avea geamuri, ei nu aveau saltele, iar viscolul nu avea milă:

”Ei dormeau acolo, pe jos, pe pardoseala Cazinoului, în luna decembrie. Clădirea nu avea geamuri, așa că atunci când era furtună, când era viscol pe faleza aia, îi udau valurile. Închipuiți-vă cum e asta, în lunile decembrie, ianuarie, pe malul mării (…) Nu mi-a povestit niciodată cu drag despre Cazino. Singura alinare era că nu săpau la Canal, ci făceau ceva frumos, vedeau că iese ceva frumos din mâinile lor. În rest nu, nu vorbea cu plăcere, ci cu foarte multă suferință despre locul acela. Eu n-am fost niciodată acolo. Acum voi merge pentru prima dată, după ce trece starea de urgență. Tata a suferit mult. Și în detenție și comunism, dar și după Revoluție, când își vedea turnătorii și torționarii pe stradă, în oraș, liberi și cu pensii mari. După ce Coposu a murit, iar Rațiu s-a retras tot atunci i s-a stins și lui ultima speranță că în România se va mai face vreodată politică decentă, curată. N-a mai durat mult și s-a stins și tata”, a încheiat Laura Voicilă povestea tatălui ei.

Autoritățile vor să amenajeze, în interiorul Cazinoului, o expoziție permanentă cu mărturiile deținuților politici

Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a declarat pentru G4Media și Info Sud-Est că instituția a avansat discuții referitoare la inventarul care va fi găsit în Cazino, atât cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții (finanțatorul reabilitării), cât și cu firma care coordonează lucrările de restaurare. Vezi declarația integrală aici. Primarul Constanței a mai adăugat că va susține orice demers pentru recuperarea mărturiilor îngropate de deținuții politici în zidurile Cazinoului, în anii 50:

”Voi face toate demersurile pentru ca cei care au conștință despre astfel de documente, cum este și cazul prezentat de dumneavoastră, să poată vizita șantierul pentru a identifica locurile în care acestea au fost ascunse, astfel încât să le recuperăm. Îmi doresc ca în momentul în care Cazinoul își va redeschide porțile, toate aceste mărturii ale existenței sale să fie prezentate într-o expoziție permanentă”, a transmis primarul Decebal Făgădău.

Totodată, autoritățile iau în calcul varianta amenajării, în interiorul Cazinoului, a unei expoziții permanente în care să fie inclus tot inventarul care va fi fost găsit în timpul restaurării monumentului istoric. Un tur virtual în interiorul Cazinoului și mai multe detalii despre restaurarea lui pot fi urmărite aici.   

Radu Cornescu, arhitectul desemnat de Primăria Constanța pentru a supraveghea lucrările de restaurare din partea administrației locale, a vorbit pentru G4Media și Info Sud-Est atât despre importanța recuperării și conservării în siguranță a tuturor mărturiilor lăsate de deținuții politici, cât și despre frumusețea și amarul gestului lor:

”În clipa în care se ajunge în locurile respective, unde au fost îngropate documentele, trebuie neapărat să participe o comisie la descoperirea lor. Niște oameni de calitate, specialiști, care să fie prezenți în momentul descoperirii mesajelor. Sunt de o importanță majoră, fac parte din istoria Cazinoului și a Constanței. Din punct de vedere al memorialisticii regimului comunist, care a fost o urgie mai ales pentru cei condamnați, are o importanță foarte mare, completează toate datele pe care noi și alții le strângem pentru a arăta care a fost adevărata față a comunismului (…) Este un sentiment înduioșător, este la fel ca atunci când găsești în mare sau ocean câte un bilețel într-o sticlă. Vorbim despre niște oameni care nu știau dacă vor mai trăi ca să iasă din închisoare. Ei au fost aduși aici parcă spre exterminare, mulți dintre ei nu cântăreau mai mult de 40 de kilograme când au venit aici. Nu știau dacă vor mai prinde libertatea. Cazinoul ne dezvăluie secrete, aceste mesaje erau o legendă și iată că astăzi legenda devine un adevăr. Mesajele au fost descoperite atunci când a fost decopertată fereastra scoică, bucata de sac a fost găsită în tencuială. Este clar că ei au lucrat aici pentru că au putut să ascundă aceste mesaje. Ei nu aveau cum să transmită familiilor că sunt în viață așa că s-au gândit să scrie niște gânduri simple și s-au iscălit. Sperăm ca în timpul lucrărilor să mai găsim mesaje ale acestor oameni. Știm că unul dintre ei era din Arad, despre alții nu știm nimic”, a declarat Radu Cornescu, arhitectul delegat de administrația locală să supravegheze lucrările de restaurare a Cazinoului.

Paul Andreescu, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din Constanța, a povestit pentru G4Media și Info Sud-Est că niciun deținut nu avea garanția că va mai ieși viu din închisorile comuniste, astfel că încercau tot timpul să lase mesaje celor dragi în speranța că, într-o zi, ele vor ajunge într-un fel sau altul la ei. Îi consola chiar și ideea că mesajele nu vor ajunge la cei dragi, dar peste ani vor fi găsite de alții care vor afla astfel despre trecerea lor prin acele locuri:

”Era un mijloc de a transmite niște informații, chiar dacă nu în timp real, mergând pe ideea că acel Cazino tot ar fi fost renovat la un moment dat. Să nu uităm că lucrările erau conduse de arhitectul Joja Constantin care avea experiență, știa foarte bine că orice clădire are o perioadă de rezistență după care trebuie renovat din nou. Ei nu aveau siguranța că vor mai ieși din închisoare, nu exista nicio legătură cu familiile și atunci acesta era singurul mijloc de a lăsa peste timp și un semn din istoria țării, dar au făcut asta și din speranța că familiile lor vor afla că ei au trecut pe-acolo și au lucrat la Cazino în perioada respectivă. Era felul lor de a face să nu fie uitați”, a declarat Paul Andreescu, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din Constanța.