Portul Constanța, prioritar pentru investițiile Qatarului în România, anunță premierul Ciolacu / Guvernul de la București vizează investiții totale de 15 miliarde de euro

portul constanta portul constanta
sursa foto: Inquam Photos/ George Calin
portul constanta
sursa foto: Inquam Photos/ George Calin

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, într-o conferință cu omologul său qatarez, Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, că Portul Constanța este prioritar într-un pachet de potențiale investiții de 15 miliarde de euro pe care urmează să discute cu Fondul suveran de investiții al statului Qatar, scrie G4Media.ro.

Premierul este în Qatar cu o delegație din care fac parte mai mulți miniștri, dar și Mihai Teodorescu, directorul Portului Constanța.

Ciolacu a spus că vrea ca statul Qatar să investească prioritar în Portul Constanța. ”Ne dorim să dezvoltăm portul pentru a juca un rol cheie în platforma logistică și în procesul de reconstrucție a Ucrainei. Avem nevoie de expertiza qatareză în ce privește managementul portuar, dar și digitalizarea și dezvoltarea portului”, a spus premierul.

El a caracterizat portul drept “cel mai important hub de distribuție la Marea Neagră pentru Europa Centrală și de Est”.

De asemenea, Ciolacu a anunțat că vrea investiții din Qatar și în Aeroportul Internațional Timișoara și că discută posibile parteneriate public-private pentru construcția autostrăzii Comarnic – Brașov și căii ferate Predeal – Brașov.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.