
Victor Ponta, consilier al premierului Marcel Ciolacu, anunță, într-un editorial plătit publicat pe euractiv.com, că Guvernul vrea să dezvolte infrastructura din Deltă Dunării printr-un program cu fonduri europene de 1,2 miliarde euro, scrie G4Media. Potrivit acestuia, România poate să ajute Ucraina ajutându-se pe ea însăși.
„Guvernul României are o viziune și o strategie pentru un al doilea ITI – un alt program major de Investiții Teritoriale Integrate în Delta Dunării. De data aceasta nu pentru conservarea mediului natural, ci pentru facilitarea comerțului și transportului dintre Ucraina și România, oferindu-le acces direct la Dunăre, Marea Neagră și astfel, la piața globală. Acum, acest lucru este necesar pentru transportul cerealelor și alimentelor care vin din Ucraina și pentru sprijinul umanitar și logistic pe care Europa și NATO îl oferă prin România. După încheierea războiului, aceeași infrastructură va putea fi folosită pentru provocările masive de reconstrucție a Ucrainei”, susține Victor Ponta.
Acesta spune că noul program ITI ar trebui să includă investirea și dezvoltarea porturilor Dunării de pe partea română (Sulina și Tulcea), Aeroportul Tulcea (care se află la mai puțin de 50 km de granița cu Ucraina), principalele drumuri care leagă Ucraina de Portul Constanța (continuând înspre Bulgaria și Turcia), puncte de trecere a frontierei, silozuri și alte facilități de depozitare moderne, rețele energetice (această zonă este cea mai dezvoltată din România în ceea ce privește producția de energie regenerabilă).
„UE și România nu vor trebui să cheltuiască mai mult de 1,2 miliarde de euro, dar cu siguranță va atrage mai mulți investitori privați și instituționali. Beneficiile strategice, economice și politice sunt evidente”, susține consilierul premierului Ciolacu.
„Războaiele sunt câștigate de soldați cu inimă de fier și curaj, dar și de factori de decizie înțelepți care ar trebui să ofere sprijinul economic și logistic de care au atâta nevoie soldații de pe câmpul de luptă. România are acum o mare provocare: cum să sprijine Ucraina fără a-și deteriora propriul peisaj politic și economic. Un ITI 2 este una dintre soluțiile evidente. Ajutând Ucraina și ajutându-se pe ea însăși! Este necesar doar ca UE să împărtășească și să susțină pe deplin această viziune care ar putea reprezenta o victorie România – Ucraina – UE – NATO”, încheie Victor Ponta
Context
Delta Dunării a beneficiat de cea mai mare investiție în cadrul programului european de Investiții Teritoriale Integrate, un mecanism de finanțare al Uniunii Europene în perioada 2014-2020 – un buget total de peste un miliard de euro.
În 2021, o investigație Info Sud-Est a arătat faptul că banii trimiși de la Bruxelles au fost împărțiti de o mână de oameni conectați prin relații personale, afaceri sau interese politice.
Instrumentul a fost conceput de fostul ministru Eugen Teodorovici, iar banii au fost gestionați de facto de prietenul său Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea. În prezent, Teodorovici monitorizează, în cadrul Curții de Conturi, modul în care au fost împărțiți banii europeni.
Teodorescu și oamenii din jurul lui au beneficiat de banii ITI DD. Compania baronului PSD a obținut fonduri pentru o unitate turistică, dar la adresa pensiunii funcționează o clinică medicală deținută de protejata sa, deputatul PSD Mirela Furtună, care în ultimii ani a agonisit o avere considerabilă.
Deși mecanismul ITI DD era destinat ”cu prioritate” pentru Delta Dunării, sub 15% din proiecte au ajuns acolo. Spre exemplu, în decolmatarea lacurilor și canalelor au fost investiți mai puțini bani decât în renovarea bisericilor. Fostul ministru Eugen Teodorovici, cel care a creat mecanismul în România, recunoaște că există ”anumite blocaje și chiar abateri de la strategia ITI DD”, iar unele proiecte sunt mult întârziate.
Dezvăluirea acestui mecanism a dus la deschiderea unei anchete de către Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), iar plățile au fost întrerupte în iunie 2021.
- BREAKING Arhiepiscopul Teodosie, urmărit penal de DNA pentru cumpărare de influență - 5 decembrie 2023
- Se oprește apa, joi, pe mai multe străzi din Constanța - 5 decembrie 2023
- Performanță pentru teatrul constănțean: Spectacolul “Seaside Stories” câștigă Premiul pentru excelență teatrală la Gala “Rinocerul”/ Andrei Bibire, cel mai bun actor în rol secundar - 5 decembrie 2023