Petrolul se ieftineşte, gazul pentru noi se scumpeşte: Care este relația Gazprom cu România?

info-sud-est-gazPreţul mediu al gazelor ruseşti importate de consumatorii români a crescut în ultimul trimestru al anului, în condiţiile în care preţul ţiţeiului, de care este legat preţul gazului pentru consumatorii europeni, a scăzut abrupt, după cum reiese dintr-o prezentare pentru presă a OMV Petrom, făcută cu ocazia prezentării rezultatelor financiare, anunță www.economica.net.

Potrivit datelor companiei petroliere, preţul mediu ţiţeiului Ural a scăzut de la circa 100 de dolari la 76 de dolari barilul în trimestrtul patru al anului trecut faţă de trimestru precedent. Însă, potrivit aceleiaşi surse, în aceeaşi perioadă de timp, preţul gazului din import (preponderent din Rusia) a crscut de la 105 lei/MWh la 130 lei MWh. Cei de la Petrom spun că au făcut calculele pe baza estimărilor primite de la Agenţia Naţională de Reglementare în Energie (ANRE). “Preţul mediu al gazelor de import estimat de ANRE a fost de 400 USD/1.000 mc (sau echivalentul a 129,6 lei/MWh) se arată în raportul Petrom.
Este adevărat că, în ultimul trimestru al anului trecut, importurile de gaze stabilite de ANRE pentru segmentul non-casnic au fost de 5%, cu mult sub media de 18% înregistrată în ultimul trimestru al anului precedent.

Cum se explică această situaţie pentru România? “În primul rând, Gazprom are preţuri de iarnă şi preţuri de vară, cele de iarnă, evident sunt mai mari. În al doilea rând, ruşii nu leagă în mod automat preţul de gaz de preţul barilului de ţiţei. Iar în al treilea rând, preţul gazului de la Gazprom mai este şi stabilit politic “, a spus, pentru ECONOMICA.NET, Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE.

Mai multe informații pe www.economica.net

 

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: