
Peste 1.000 de persoane și-au găsit de muncă în primele patru luni ale lui 2023 cu ajutorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Tulcea, transmite instituția într-un comunicat de presă. Angajările sunt rezultatul implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă.
De asemenea, AJOFM notează faptul că aproape jumătate dintre noii angajați (441) sunt femei, iar peste jumătate dintre angajați provin din mediul rural, adică 527.
Este notat și faptul că trei sferturi din totalul de noi angajați aparțin categoriilor cele mai extreme de vârstă înregistrate de instituție: 253 sunt tineri sub 25 de ani, iar peste 500 au trecut de vârsta de 45 de ani.
În același timp, instituția amintește că și persoane care au doar studii gimnaziale (226) sau primare (57) au putut găsi un loc de muncă, dar cei mai mulți dintre beneficiari au reușit, totuși, să termine liceul, mai precis 442.
Un sfert dintre persoanele care și-au găsit de muncă în acest fel, 249 de oameni, făceau parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile, o încadrare făcută în urma profilării lor de către AJOFM Tulcea, încheie instituția.
- “Images from the past”: A comic book exhibition on the experiences of Holocaust victims in Romania, organized in Constanța - 28 septembrie 2023
- Din 1 decembrie 2025, românii vor putea călători în SUA fără vize, anunță ambasadorul Andrei Muraru - 28 septembrie 2023
- “Imagini din trecut”: Expoziție de benzi desenate pe tema experiențelor victimelor Holocaustului din România, organizată la Constanța - 28 septembrie 2023