
Asociația Dăruiește Aripi, împreună cu Institutul Oncologic din București (IOB) marchează șase luni de începerea tratamentelor la domiciliu pentru copiii din București și județe învecinate, transmite ONG-ul într-un comunicat de presă.
În cadrul parteneriatului început în septembrie 2022, personalul medical a mers acasă la 52 de copii în cadrul a 170 de vizite, fiind parcurși în total 8.000 de kilometri, se mai arată în comunicatul citat.
Echipa proiectului, formată din 5 medici și 6 asistente, personal IOB, un expert în sănătate publică, un psiholog, un coordonator de dispecerat și o șoferiță oferă următoarele servicii copiiilor, amintește Dăruiește Aripi:
- evaluarea și monitorizarea între curele de chimioterapie;
- recoltare de analize;
- administrarea unor terapii de suport;
- consiliere psihologică;
- evaluarea calității vieții;
- instruirea membrilor familiei pentru îngrijirea copilului
- în anumite situații, îngrijire paliativă.
Cel mai tânăr pacient care a beneficiat de aceste servicii are doar 4 luni, specifică ONG-ul.
Programul care se desfășoară în prezent doar în București și Muntenia, dar are potențialul de a se extinde la nivel național, explică Dăruiește Aripi.
Dorința organizației este ca “toți copiii din țară să beneficieze de acest program” în condițiile în care în România există doar 13 centre de oncologie pediatrică, în 8 județe, încheie asociația.
- Se oprește apa în orașul Techirghiol, sâmbătă, pentru înlocuirea unor conducte - 23 martie 2023
- Traficul pe strada Eroilor din Constanța, restricționat mai multe zile pentru lucrări de modernizare - 23 martie 2023
- Târg de joburi pentru refugiații ucraineni, organizat la Constanța/ Peste 300 de CV-uri înscrise - 23 martie 2023