În discuțiile firești sau în momentele de grea încercare majoritatea dintre noi vorbim despre credință. Credința este, în fapt, încrederea în cuvântul lui Dumnezeu, a-L crede pe cuvânt pe Dumnezeu.
Eric Emmanuel Schmitt dezvoltă pe parcursul întregii lui cărți, Oscar și Tanti Roz, ce reprezintă adevărata credință în Dumnezeu, neîncruntat, nu în dimensiuni culturale și științifice profunde, ci simplu și profund, la nivelul copilului, Oscar, bolnav de leucemie și care ajutat de Tanti Roz ajunge să înțeleagă adevărata credință în Dumnezeu, scriindu-I zilnic, în acele ultime două săptămâni pe care le mai avea de trăit, de pe patul unui spital. La un moment dat, în timpul unui dialog între Oscar și Tanti Roz, aceasta îi spune că adevărata credință în Dumnezeu nu se compară cu credința în Moș Crăciun. Și deși Oscar, crescut în ambianța unei familii care nu credea în Dumnezeu, îi replică: „E una și aceeași cacealma. Spălare de creier și fraiereală cât cuprinde!”, femeia îi răspunde grav: „Ascultă Oscar, poți să-ți închipui, fie și numai o secundă, că eu, o fostă luptătoare de wresling, cu o sută șaizeci de turnee câștigate la activ, dintre care patruzeci prin K.O., Eu, Teroarea din Languedoc, aș putea să cred în Moș Crăciun?”. Iar copilul suferind, bolnav de leucemie, îi mărturisește că e sigur că nu crede. Atunci femeia încheie sugestiv dialogul: „Află atunci, băiete, că deși nu cred în Moș Crăciun, cred în Dumnezeu. Îți jur, na!”.
În Biblie sunt nenumărate asemenea cazuri de credință deplină în cuvântul lui Dumnezeu, de ascultare de cuvântul lui Dumnezeu: Noe face o corabie pentru că Dumnezeu îi cere acest lucru, cu toate că nu plouase înainte, încât să fie potop; apoi, Avraam pleacă într-un loc pe care avea să-l primească drept moștenire, doar pentru că a crezut în cuvântul lui Dumnezeu; mai mult, Sarra, deși înaintată în vârstă, pentru că a crezut în cuvântul Domnului, a născut un prunc. Tot Eric Emmanuel Schmitt spune sugestiv, privitor la modul în care trebuie înțeleasă credința: „Oamenii se tem de moarte deoarece necunoscutul îi sperie. Dar la urma urmei ce-i necunoscutul? Eu ţi-aş propune, Oscar, să nu te temi, ci să ai încredere. Uită-te la chipul lui Dumnezeu pe cruce: îndură durerea fizică, dar moral nu încearcă nici o suferinţă pentru că are încredere. Şi- atunci până şi cuiele îl dor mai puţin. În sinea lui îşi spune întruna: mă doare, dar asta nu înseamnă că o să fie rău. Vezi, în asta constă de fapt beneficiul credinţei. Am vrut să te fac să-l înţelegi, Oscar”.
Există, în Sfânta Scriptură și pasaje care ilustrează lipsa credinței (a încrederii în cuvântul lui Dumnezeu): astfel, aflăm că Iisus, aflându-se la sfârșitul unei zile în care predicase în jurul Mării Galileii le cere ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării; la început, ucenicii s-au încrezut în cuvântul Lui, urcându-se în corabie cu El și îndreptându-se spre celălalt mal. S-a pornit însă furtuna și au început să se teamă. Atunci Iisus le spune: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință?” sau altfel spus: „cum de nu aveți încredere în cuvântul Meu”?
Când cei dintâi misionari creştini au ajuns în Groenlanda şi au început a predica Evanghelia Domnului Hristos, au întâmpinat mari greutăţi în a se face înţeleşi de către băştinaşi. Astfel, unul dintre ei nu găsea un cuvânt potrivit care să redea înţelesul de „Mântuitor” pentru persoana Fiului lui Dumnezeu. Multă vreme se necăji acesta din această cauză, însă în zadar. Dar, într-o zi, unul din cei prezenţi la adunare păru a pricepe despre ce e vorba şi-l întrebă pe misionar:
-„Vreţi să ne spuneţi despre un om care, sărind în apă, îl aduce la ţărm pe cel ce se îneacă?”
– Acesta este înţelesul, răspunse voios propovăduitorul Evangheliei.
El îi învăţă pe locuitorii acelei insule a Oceanului Atlantic că Domnul Iisus este Mântuitorul lumii pentru faptul că, în vreme ce oamenii păcătoşi erau în pericol să se piardă în veci, Iisus S-a aruncat în valurile suferinţelor omeneşti şi i-a izbăvit de la o grozavă pieire. De atunci, în limba groenlandeză cuvântul „mântuitor” înseamnă „unul care salvează de la moarte”. Dar cuvântul are acelaşi înţeles în toate limbile lumii, deci şi în graiul poporului nostru.
Normalul vieții este acela în care să îmbătrânești alături de familia ta ferit de „lovituri de ciocan”, dar și când le primești trebuie să arați că poți lupta chiar și cu adversari greu de învins pentru că nu ești învingător în relația cu viața dacă te lupți doar cu adversari la îndemână, pentru că atunci nu ești un campion, ci un om normal, puțin mai norocos. Sigur că o asemenea luptă se câștigă și cu noroc, dar nu numai cu noroc, ci și cu tenacitate, cu nerenunțare, cu optimism, cu încredere și mai ales cu CREDINȚĂ…
- Să ne apropiem de oameni: „O poziție cu putere este ca un cancer” - 11 noiembrie 2022
- Sfinții împărați Constantin și Elena, apostolii creștinismului din veacul al IV-lea - 19 mai 2021
- Orice luptă se câștigă cu credință - 9 noiembrie 2020
