Oamenii pot fi înșelați, nu și Dumnezeu

Într-una din cărțile Bibliei (Faptele Apostolilor 5, 1-11) ne este relatat un caz în care doi oameni (Anania și Safira, soț și soție) și-au vândut moșia lor și au ascuns o parte din banii primiți, nepunându-i pe toți pentru folosul comunității (așa cum era obiceiul în biserica primară din care făceau parte și Sfinții Apostoli și care apăruse în Ierusalim după Înălțarea cu trupul la cer a Domnului Iisus Hristos). Punerea laolaltă a bunurilor nu era obligatorie, nu era o condiție stabilită pentru a fi primit în sânul comunității, dar era o practică.

Cei doi soți vin pe rând în fața comunității și mint, fiind pedepsiți cu moartea, Sfântul Apostol Petru spunându-le: „Nu oamenilor ați mințit, ci lui Dumnezeu” (Fapte 5, 4). Păcatul lor nu a fost urmarea unui imbold de moment, ci a unui plan premeditat; nefiind obligați să-și vândă terenul și să doneze banii bisericii, ci ei luându-și acest angajament, păcatul lor a constat în faptul că au urmărit un anumit interes personal sau poate au dorit să obțină influență în comunitate printr-un aparent act de caritate lăudabil. Gravitatea păcatului lor, fapt pentru care au primit moartea din partea lui Dumnezeu, a constat în consecvența, statornicia în păcat de la început până la sfârșit. Sfântul Apostol Pavel spune că în cazul unora ca aceștia: „plata păcatului este moartea…” (Romani 6, 23).

Știm cu toții că în lume există numeroase boli, afecțiuni fizice sau psihice care sunt catalogate drept sindroame, ele reprezentând „totalitatea simptomelor caracteristice unei boli sau afecțiuni de comportament, dându-i notă caracteristică”, așa cum definește Dicționarul explicative al limbii române acest cuvânt. Așa am auzit cu toții de sindromul Down, sindromul Dervet, sindromul Parkinson etc.

„Sindromul”, în cazul acesta analizat, este reprezentat de o boală spirituală, cauzată de „un microb” (ispită) transmis de diavol. Dintru început acest „sindrom” al celor doi soți are la bază mândria care dezvoltă și alte păcate:

a) înșelăciunea – Anania și Safira au ascuns parte din prețul țarinei;

b) prefăcătoria – cei doi au venit la întâlnirea cu Sfântul Apostol Petru și comunitatea din Ierusalim ca și când nimic nu s-a întâmplat;

c) minciuna – au pretins că aceia pe care i-au adus comunității sunt toți banii;

d) conspirația – când Safira intră, neștiind ce s-a întâmplat cu Anania, minte în același fel, învoindu-se astfel la rău, hotărând să spună aceeași minciună.

„Sindromul” acesta demonstrează că astfel de ispite și păcate pot acapara chiar și pe cei care se cred sau îi credem credincioși. O astfel de boală întunecă mintea (cei doi au dorit, în fapt, a fi apreciați de ceilalți oameni, de aceea au venit pe rând), întinează inima („Anania, pentru ce ți-a umplut satana inima, să minți pe Duhul?” (Fapte 5, 3), îl întrebă Sfântul Apostol Petru), Îl întristează pe Dumnezeu („N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu”, îi spunea același Apostol lui Anania), întrerupe viața (în cazul celor doi pedeapsa din partea lui Dumnezeu nu a întârziat să apară – Fapte 5, 5, 10). Ne întrebăm dacă Dumnezeu ar da aceeași pedeapsă astăzi, oare câți ar mai rămâne în viață? Însă, oferindu-ne paradigmatic pilda neghinei (Matei 13, 24-30), Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că Dumnezeu îngăduie existența și a celor răi pentru a le oferi posibilitatea întoarcerii, a recunoașterii greșelilor.

Oamenii care au acest „sindrom” au aceleași caracteristici comportamentale ca și oamenii care, beneficiind de credibilitatea unei comunități, primesc o sumă de bani pentru a realiza o lucrare. Însă, învoindu-se cu cei care execută lucrarea la a cere un preț mai mare asupra muncii lor, sustrag o parte din bani pentru folosul lor. Este ceea ce în popor numim, consolându-ne: „a furat, dar a și făcut ceva” sau ca și cum am spune: „a omorât oameni, dar a ridicat și biserici sau catedrale”, sau cum l-au interpretat columbienii cu câțiva ani în urmă pe celebrul traficant de droguri, Pablo Escobar (care a omorât numeroși polițiști și chiar oameni și copii nevinovați pentru a-și dezvolta afacerea ilegală) ca pe unul care ajuta săracii, oferindu-le mici sume de bani, pentru a le câștiga votul și bunăvoința. Păcatul nu poate fi acoperit astfel, nu poate fi justificat astfel și iertat astfel, ci din contră aduce și mai multă osândă.

Un astfel de om, măcinat de „sindromul Anania și Safira” este asemenea omului care merge prin ceață, care amestecă răul în bine, pentru a-și găsi justificare lui și în fața semenilor pentru faptele lui și având „mintea zdruncinată” că Dumnezeu va admite sau cel mult îngădui la judecată astfel de justificări pline de otrava avariției, a fariseismului și a alipirii în exces de bunurile materiale pieritoare ale acestei lumi.

Argumentul scripturistic invocat de unii ca aceștia, din cuvântul adresat de către Sfântul Apostol Pavel celor din Tesalonic (II Tesalonicieni 3, 8-10): „Nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci cu muncă și cu trudă, am lucrat noaptea și ziua” este nefavorabil lor, în fapt. Apostolul neamurilor le spune tesalonicenilor și prin ei, tuturor celor care folosesc asemenea „practici”, „să muncească cu trudă ca să mănânce”, nu pentru a se îmbuiba, nu pentru a lua peste măsură, nu pentru a se ghiftui sau pentru a se huzuri.