
La Gelsenkirchen, un oraş cu un trecut industrial din landul Renania de Nord-Westfalia, justiţia a contrazis opinia unanimă a consilierilor locali şi a decis că Partidul Marxist Leninist din Germania, fondat în 1982, poate ridica în oraş o statuie a lui Vladimir Ilici Lenin. „Este o victorie completă asupra forţelor de opresiune anticomuniste”, scria imediat după decizie publicaţia comunistă germană „Rote Fahne”.
Forţele politice locale (PSD, Uniunea Creştin Democrată, ecologiştii, liberalii şi Alternativa pentru Germania) s-au opus acestei iniţiative şi au dat publicităţii un comunicat comun, în care subliniau că liderul comunist Vladimir Ilici Lenin „a susţinut violenţa, opresiunea, teroarea şi suferinţa umană”, toate acestea fiind incompatibile cu construcţia constituţională democratică a Germaniei. Primarul social-democrat Frank Baranowski a mai argumentat şi că statuia ar obtura vederea deplină asupra unei clădiri monument istoric, ridicată în 1930, în care se află şi sediul Partidului Marxist Leninist.
Instanţa din Gelsenkirchen a dat dreptate liderilor comunişti germani, apreciind oportună ridicarea statuii lui Lenin la intersecţia străzilor Rennbahn şi Schmalhorst, în după amiaza zilei de 14 martie.
Publicaţia comunistă germană „Junge Welt” scria, imediat după decizia judiciară, că „Lenin este cel care a impus idealul comunist al libertăţii, cel care a instaurat o lume fără exploatare şi fără opresiune, în care oamenii au putut trăi paşnic”. Reacţionând la poziţia fermă a politicienilor locali, liderul Partidului Marxist Leninist, Gabi Fechtner, a subliniat că statuia lui Lenin va reprezenta o „nouă atracţie turistică a oraşului”. O altă publicaţie comunistă germană, „Rote Fahne”, a scris că sistemul capitalist ar fi responsabil pentru realităţile mondiale, în care „ne confruntăm cu o criză mondială, generată de distrugerea mediului, cu exploatare şi cu războaie”. Lenin, se spune mai departe, a fost liderul Revoluţiei din Octombrie din Rusia, din 1917, când „muncitorii şi ţăranii au răsturnat capitalismul pentru prima dată, pentru a începe construirea socialismului”.
Statuia lui Vladimir Ilici Lenin care va fi ridicată în Geselkirchen este prima din istoria Germaniei de Vest. Ea este din fontă, are o înălţime de 2,15 metri, a fost turnată în URSS în anii 1930 şi cumpărată, recent, din Republica Cehă, ţară care le aruncă în topitorii sau în parcuri tematice.
Vladimir Ilici Lenin s-a născut în 1870 şi a murit în 1924. El este cel care a instaurat regimul comunist în Rusia Sovietică, prin lovitura de stat din 25 octombrie/7 noiembrie 1917.
- Cum au sfârșit alți dictatori cu mandate de arestare la Curtea Penală Internațională de la Haga: Trei situații în care Vladimir Putin ar putea fi arestat, judecat și condamnat - 18 martie 2023
- Mai avem nevoie de această Rusie imperialistă? Noul cordon sanitar și de ce nu va câștiga Putin acest război - 24 februarie 2023
- Ura istorică dintre Polonia și Rusia: Țara pe care rușii au dezmembrat-o de două ori, dar n-au reușit să o supună niciodată - 16 noiembrie 2022