
Polonezii de la PZL Mielec, în parteneriat cu firma americană Lockheed Martin, au transmis o propunere ministerului român de Interne pentru furnizarea a 12 elicoptere Black Hawk (8 pentru uscat și 4 pentru mare) care ar urma să acopere misiuni de urgență, de salvare de vieți omenești, medicale dar și de stingere a incendiilor.
Conform polonezilor de la PZL Mielec, oferta acestora prevede ca elicopterele să fie furnizate în termen de 23 de luni iar compania poloneză să creeze, alături de românii de la Romaero, un hub dedicat mentenanței elicopterelor în București. De asemenea, polonezii ar urma să colaboreze cu firma românească Deltamed pentru furnizarea echipamentelor medicale și a expertizei în acest domeniu.
“Anul trecut am semnat un acord cu Romaero pentru a crea un hub de mentenanță în București, dacă, bineînțeles, elicopterul nostru Black Hawk este selectat. Și alte companii din România vor lucra cu noi dacă Black Hawk va fi selectat, inclusiv Deltamed. Deltamed va furniza design, expertiză și echipament medical pentru elicoptere. Urmărim, de asemenea, să dezvoltăm colaborări și cu alte companii românești, dar este prea devreme să le numim astăzi”, a declarat Janusz Zackreki, președinte și manager general al PZL Mielec, într-o conferință de presă online susținută miercuri.
De asemenea, Zackreki a mai transmis că oferta lor se încadrează în cerințele ministerului român de Interne și că, astfel, relațiile dintre Polonia și România în cadrul NATO vor fi întărite.
“Guvernul polonez folosește elicopterele Black Hawk pentru poliție și armată. Visul nostru este să facem asta și în România și să intrăm în parteneriat cu industria din România. În ceea ce privește capabilitatea și performanțele elicopterelor Black Hawk produse de noi, ele se aseamănă cu cele folosite de armata SUA. Oferta noastră pentru ministerul de Interne este să livrăm împreună cu Romaero și Deltamed. Vreau să spun că oferta noastră este în acord 100% cu specificațiile tehnice cerute de ministerul român de Interne. Elicopterele vor fi livrate în 23 de luni. Vor fi elicoptere configurate și pentru uscat, și pentru mare. Și vor fi echipate pentru diferite tipuri de misiuni: de urgență, căutare și salvare, stingere a incendiilor sau misiuni medicale”, a mai transmis managerul general al PZL Mielec.
Întrebat dacă compania poloneză doar ansamblează piesele furnizate de americanii de la Lockheed Martin, unul dintre cei mai mari actori la nivel mondial din piață, Zackreki a spus că compania poloneză produce, și nu doar ansamblează:
“Noi nu doar ansamblăm. Ci suntem sprijiniți de 50 de distribuitori polonezi care asigură piese și avem 1700 de angajați. Noi producem avioanele Black Hawk. Bineînțeles că unele componente, cum ar fi motoarele, le cumpărăm de la partenerii noștri americani, dar noi nu doar ansamblăm, ci și producem”, a mai spus acesta.
Conform reprezentanților companiei poloneze, armata SUA este cel mai mare operator Black Hawk din lume, cu peste 2.100 de elicoptere. Varianta S-70M construită în Europa de PZL Mielec, elicopterul inclus în oferta pentru România, este cel mai recent design al elicopterului Black Hawk.
- VIDEO Cum se vede marea de pe faleza Cazinoului din Constanța, în cod galben de furtună - 27 ianuarie 2023
- Vicepremierul de la Chișinău: „Este evident că Republica Moldova a fost în vizorul Moscovei tot timpul și nu s-a schimbat nimic în ultimii 30 de ani/ Securitatea energetică a țării noastre poate fi asigurată doar prin și cu ajutorul României” - 26 ianuarie 2023
- Gabriela Ruse se califică în semifinalele probei de dublu de la Australian Open - 25 ianuarie 2023