Președintele României, Nicușor Dan, s-a aflat, marți, în vizită, în Poligonul Cincu, alături de regele Spaniei, Felipe al VI-lea. Nicușor Dan a declarat că „prezența militarilor spanioli în România, în cadrul Grupului de Luptă al Alianței, este o dovadă clară a angajamentului Madridului față de apărarea colectivă și descurajarea oricărei amenințări la adresa stabilității regionale”.


Președintele României a mulțumit, la Cincu, pentru contribuția Spaniei la întărirea securității pe Flancul Estic al NATO.
„Mă bucur să fiu astăzi, aici, la Cincu, împreună cu Majestatea Sa, Felipe al VI-lea, regele Spaniei, aflat într-o vizită care reflectă profunzimea relațiilor noastre bilaterale, întemeiate pe prietenie, solidaritate euroatlantică și valori democratice comune.
Majestate, vă spun un călduros „Bun venit în România!” – ¡Majestad, le doy una cálida bienvenida a Rumanía! Bine ați venit la Cincu!
Traversăm un moment important, dar și dificil în același timp pentru securitatea europeană și euro-atlantică.
Majestatea Voastră, vă mulțumesc – și cu acest prilej – pentru contribuția concretă și constantă a Spaniei la întărirea securității pe Flancul Estic al NATO. Prezența militarilor spanioli în România, în cadrul Grupului de Luptă al Alianței, este o dovadă clară a angajamentului Madridului față de apărarea colectivă și descurajarea oricărei amenințări la adresa stabilității regionale.
Un pilon de legătură esențial între națiunile noastre îl reprezintă comunitatea românească din Spania. Peste un milion de români trăiesc, muncesc și contribuie activ la viața economică și socială a Spaniei.
Majestatea Voastră, vă mulțumesc pentru susținerea constantă acordată acestei comunități și pentru eforturile autorităților spaniole de a asigura respectul și sprijinul cuvenit cetățenilor români.
Vizita dumneavoastră transmite un mesaj puternic de unitate și prietenie între națiunile noastre. Sunt convins că relațiile dintre România și Spania vor continua să se dezvolte în spiritul unei cooperări solide, responsabile și orientate spre viitor”, a spus Nicușor Dan.
În final, președintele României a avut un mesaj și pentru militarii de la baza Cincu.
„Dragi militari din Regatul Spaniei,
Vă mulțumesc pentru eforturile pe care le depuneți alături de colegii români, francezi, belgieni și luxemburghezi pentru creșterea operativității Grupului de Luptă NATO din România și contribuția importantă la consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO în regiunea Mării Negre.
Dragi militari Aliați,
Vă doresc succes în activitățile de pregătire pentru luptă, precum și în misiunile pe care le veți desfășura alături de militarii români!
Doar împreună vom fi mai eficienți și mai hotărâți în asigurarea unui mediu de securitate stabil necesar dezvoltării societăților noastre democratice.
Împreună facem Europa mai sigură!”, a mai spus Nicușor Dan.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





