La mijlocul lunii iulie, în urma unor conflicte armate la granița dintre Armenia și Azerbaidjan, ambele state au anunțat victime în rândul soldaților.
Disputa dintre cele două state asupra acestor teritorii locuite atât de armeni cât și de azeri persistă încă de la destrămarea URSS, deși, începând cu 30 aprilie 1993, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat patru rezoluții care solicită încetarea focului și retragerea tuturor trupelor din teritoriile ocupate.
Referitor la aceste aspecte, Info Sud-Est a consemnat două interviuri cu E.S. Sergey MINASYAN, ambasadorul Armeniei în România și cu E.S. dr. Huseyn N. Najafov, ambasadorul Azerbaidjanului în România.
Cum a început totul
După instalarea puterii sovietice în Rusia (7 noiembrie 1917) şi înfrângerea şi ocuparea statelor independente din Caucaz, la începutul anilor 1920, puterea comunistă de la Moscova a conceput un plan de reorganizare teritorială a acestei regiuni strategice.
După proclamarea oficială a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), la 30 decembrie 1922, în nou înfiinţata Republică Socialistă Federativă Transcaucaziană (care acoperea teritoriile de astăzi ale Armeniei, Azerbaidjanului şi Georgiei) a fost decupată Regiunea Autonomă Nagorno Karabah. Noua entitate administrativă, înfiinţată de regimul sovietic în 1923, ocupa aproape 4.400 kilometri pătraţi şi era situată între Armenia şi Azerbaidjanul de astăzi.
Când Stalin a împărţit din nou URSS în republici sovietice socialiste, în 1936, Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah, locuită majoritar de armeni, a fost integrată în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Azere (astăzi Azerbaidjan). Provincia a rămas în componenţa Azerbaidjanului sovietic până în ultimii ani de existenţă ai URSS.
În 1989, cu doi ani înaintea dispariţiei URSS, în Nagorno Karabah locuiau 189.085 locuitori, din care 73,5% armeni (138.600) şi 25,3% azeri (47.500).
Pe fondul revendicărilor naţionaliste şi a mişcărilor de independenţă din ce în ce mai prezente în ultimii ani de conducere ai lui Mihail Gorbaciov (1985-1991) în URSS, în Nagorno Karabah au izbucnit, la sfârşitul anilor 1980, revendicări de unire cu Republica Socialistă Sovietică Armeană. La 20 februarie 1988, la şedinţa Sovietului Deputaţilor Poporului (Parlamentului) din Regiunea Autonomă Nagorno Karabah, întrunită în capitala Stepanakert, a fost adoptată rezoluţia privind unirea Regiunii Autonome cu Republica Socialistă Sovietică Armeană.
La 1 decembrie 1989, la Erevan, Sovietul Suprem (Parlamentul) al RSS Armene a votat rezoluţia privind unirea cu Regiunea Autonomă Nagorno Karabah.
Pe fondul incidentelor tot mai violente din regiune, dintre armeni şi azeri, la 10 ianuarie 1990 Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a adoptat o rezoluţie care constata neconstituţionalitatea actelor adoptate de Sovietul Suprem al RSS Armene în legătură cu unirea Regiunii Autonome Nagorno Karabah.
La 30 august, Sovietul Suprem (Parlamentul) de la Baku (capitala Azerbaidjanului) a adoptat Declaraţia de independenţă a ţării. România este între primele state ale lumii care recunoaşte Azerbaidjanul independent. La 26 noiembrie 1991, Sovietul Suprem al Azerbaidjanului a adoptat legea care aboleşte unirea dintre Regiunea Autonomă Nagorno Karabah şi RSS Armeană, recunoscând provincia drept parte integrantă a teritoriului azer.
Între timp, în 1991-1993, pe teren, se poartă un sângeros război între armeni şi azeri, cu victime, răniţi, dispăruţi şi distrugeri materiale. Armatele armene au ocupat teritorii din Azerbaidjan, din jurul Regiunii Autonome, şi au intrat în Nagorno Karabah. Sute de mii de locuitori (cifrele diferă) au fost mutaţi forţat: azeri din Armenia în Azerbaidjan şi armeni din Azerbaidjan în Armenia.
Începând cu 30 aprilie 1993, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat patru rezoluţii care solicită atât încetarea focului cât şi retragerea tuturor trupelor din teritoriile ocupate.
La 12 mai 1994, prin medierea Federaţiei Ruse şi a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a fost încheiat un acord de încetare a focului. De atunci, între Armenia şi Azerbaidjan nu au încetat disputele militare şi diplomatice.
De la începutul anilor 1990, după destrămarea URSS, în Regiunea Autonomă Nagorno Karabah şi regiunile învecinate, locuite de armeni în majoritate, dar părţi componente ale Azerbaidjanului, a fost autoproclamată Republica Arţah, nerecunoscută pe plan internaţional. Cu o suprafaţă de aproximativ 11.500 kilometri pătraţi şi o populaţie de 150.000 locuitori, Republica Arţah- locuită în majoritate de populaţie de origine armeană- are relaţii internaţionale cu alte trei ficţiuni statale, creaţii ale Federaţiei Ruse după prăbuşirea URSS: Transnistria (desprinsă din Republica Moldova) Abhazia şi Osetia de Sud (desprinse din Georgia).
- Cum au sfârșit alți dictatori cu mandate de arestare la Curtea Penală Internațională de la Haga: Trei situații în care Vladimir Putin ar putea fi arestat, judecat și condamnat - 18 martie 2023
- Mai avem nevoie de această Rusie imperialistă? Noul cordon sanitar și de ce nu va câștiga Putin acest război - 24 februarie 2023
- Ura istorică dintre Polonia și Rusia: Țara pe care rușii au dezmembrat-o de două ori, dar n-au reușit să o supună niciodată - 16 noiembrie 2022
