
Un motor de barcă, în valoare de 20.000 lei, căutat de autoritățile din Suedia, a fost găsit de polițiștii de frontieră pe o barcă de pe lacul Razelm, conform unui comunicat transmis de Garda de Coastă.
“În cadrul verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că ambarcațiunea era propulsată de un motor Yamaha, de 50 cp, bun semnalat în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare de către autoritățile din Suedia”, potrivit sursei citate.
De asemenea, persoana în cauză a declarat faptul că nu avea cunoştinţă despre situaţia juridică a bunului, fără să știe că motorul este căutat de autorităţile din Suedia, notează sursa citată.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de tăinuire, faptă prevăzută în Codul Penal, iar motorul în cauză, în valoare de 20.000 lei, a fost indisponibilizat de către polițiștii de frontieră până la finalizarea cercetărilor, se mai arată în comunicat.
În urma acțiunilor desfășurate de polițiști, au mai fost descoperiţi doi cetăţeni români, în vârstă de 50, respectiv 53 de ani, care au pătruns cu ambarcaţiunile în zone strict protejate. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în cuantum de 16.000 lei, pentru acces neautorizat în zona strict protejată, conform prevederilor Legii nr. 82 din 20.11.1993 pentru constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, conform Poliției de Frontieră.
- Ministrul de Interne, Lucian Bode, a cerut retragerea cărții bazate pe teza sa de doctorat, după constatarea plagiatului, așa cum ceruse Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai, iar editura a acceptat - 26 ianuarie 2023
- STUDIU: ChatGPT poate contribui la răspândirea fake news/ Programul a făcut afirmații false despre Covid-19 și a acuzat compania farmaceutică Pfizer din perspectiva unui oponent proeminent al vaccinării - 26 ianuarie 2023
- Operațiunea “Cerneala ieftină”: Parchetul European investighează o fraudă de 58 de milioane de euro cu TVA și spălare de bani în Italia - 26 ianuarie 2023