Mihail Gorbaciov, ultimul om sovietic, a murit. A îngropat regimurile comuniste alături de o doamnă, un fost actor și un preot

O doamnă (Margaret Thatcher, prim-ministrul Marii Britanii), un fost actor (președintele SUA, Ronald Reagan) și un preot (Papa Ioan Paul al II-lea) l-au însoțit pe ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, în operațiunea de lichidare și îngropare a regimurilor comuniste europene în 1989-1991. Primii trei au făcut-o din convingeri lăuntrice, ultimul s-a străduit cât a putut să salveze un „comunism cu față umană” și chiar URSS.

Mihail Gorbaciov a condus la Moscova între 11 martie 1985 și 25 decembrie 1991, în calitate de secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și, din 1990, de președinte al URSS. Mai degrabă tactician decât strateg, așa cum îl definea „Le Figaro” în necrologul său, Gorbaciov a lansat conceptele perestroika și glasnost, menite să dezghețe relațiile economice, instituționale, civice din interiorul a ceea ce unul dintre groparii comunismului, Ronald Reagan, desemnase drept „Imperiul Răului” (URSS).

Fără Mihail Gorbaciov, probabil că prăbușirea URSS ar fi deblocat conflicte sângeroase și lungi, cu pierderi imense și cu șantajarea întregii lumi cu arsenalul nuclear dobândit de pe vremea lui Stalin. Mihail Gorbaciov nu a salvat URSS dar a reușit să elibereze fără sânge (mai puțin România) întreaga Europă de Est, alături de alte republici foste sovietice (Lituania, Letonia și Estonia, între ele). Nu a fost mult dar variantele, atunci, erau înfricoșătoare. Mirosul de mort ideologic și instituțional, deversat dinspre intestinele URSS, ar fi putut să afecteze atât stabilitatea Europei democratice cât și viitorul liber și prosper al statelor ocupate după 1944-1945 de URSS, state care clamau libertatea după aproape jumătate de secol.

Mihail Gorbaciov a fost liderul charismatic care a asigurat cea mai convingătoare slujbă de înmormântare a comunismului oficial în Europa. Există destule supoziții că, în decembrie 1989, în largul coastelor Maltei, a acceptat tranziția spre democrație a Europei ocupate, proces propus de președintele SUA, George Bush senior. Că a făcut-o din nevoie sau din convingere, istoria jumătății răsăritene a Europei s-a schimbat fundamental.

Apropierea dintre URSS și SUA, repararea relațiilor dintre Kremlin și Occident, retragerea Armatei Sovietice din războiul din Afganistan (1979-1989), reunificarea Germaniei și dărâmarea zidului Berlinului, eliberarea Europei de Est de sub ocupația sovietică, toate au reprezentat obiective realizate de Mihail Gorbaciov în mandatul de doar 6 ani în calitate de locatar al Kremlinului (1985-1991). Nu a dorit aproape nimic dintre acestea dar soluții nu existau. URSS nu mai avea nici resurse, nici influență și nici politici de atragere pentru a continua să acționeze așa cum facuse după Al Doilea Război Mondial. Pentru a îngropa „Imperiul Răului”, Mihail Gorbaciov a ales pacea, nu războiul, și acesta este un merit fundamental în istorie, un lucru pentru care va fi mereu recompensat.

Gorbaciov nu a fost un democrat, așa cum se definesc ceilalți trei gropari ai comunismului (Margaret Thatcher, Ronald Reagan și Papa Ioan Paul al II-lea), ci doar un lider care a asigurat supraviețuirea unei părți din moștenirea sovietică în sicriul în care se afla URSS la sfârșitul anilor 1980. Pentru acest lucru, a insuflat transparența, liberalizarea economică și comercială, libertatea relativă a instituțiilor din republicile sovietice. O dată declanșate toate acestea, tumoarea a cuprins nestăvilită cadavrul URSS iar decesul a venit chiar mai repede decât s-a previzionat.

Mihail Gorbaciov a murit fără să fi fost iubit în Rusia.

La alegerile prezidențiale din 1996, el a fost votat de 0,5% dintre electori. În 2017, institutul independent Levada de sondare a opiniei publice releva că doar 7% dintre ruși au „respect” față de ultimul lider sovietic. Cei mai mulți susținători politici ai președintelui Vladimir Putin, care conduce Rusia din 1999, îi reproșează „vânzarea” țării către Occident și „ploconirea” în fața străinității, într-un moment în care URSS ar fi trebuit să reziste. Gorbaciov a încercat să intervină dar URSS murise deja. În republicile sovietice Georgia (aprilie 1989), Azerbaidjan (ianuarie 1990), Lituania (ianuarie 1991) și Letonia (ianuarie 1991) soldații Armatei Roșii au deschis focul împotriva manifestanților civili care cereau independență și părăsirea URSS. Drept urmare, în 1989, Mihail Gorbaciov a decis să nu mai intervină militar în Europa iar regimurile comuniste s-au prăbușit în doar câteva luni.

Născut în timpul celui mai dur stalinism (11 martie 1931), Gorbaciov a murit în timpul unui alt război de agresiune purtat de țara sa împotriva unei națiuni libere, suverane și independente, de data aceasta Ucraina (30 august 2022). A lăsat mereu, în conferințe, interviuri, articole și cărți, regrete pentru decesul URSS. Nu a acceptat războiul ca tactică dar a fost de acord cu rezultatele lui. În 2014, după ce președintele Vladimir Putin a anexat Crimeea la Rusia, Mihail Gorbaciov a simțit nevoia să declare că „am fost tot timpul pentru libertatea de exprimare a poporului. Acum, în Crimeea, majoritatea populației s-a pronunțat pentru reunificarea cu Rusia”.

România a cunoscut cel mai bine, în decembrie 1989, teoria menținerii „comunismului cu față umană” emanată la Kremlin de către Mihail Gorbaciov. În primul discurs public, din 22 decembrie 1989, Ion Iliescu a criticat pe cei care „au întinat idealurile comunismului” și a făcut apel la „unitate”, în jurul unei formațiuni intitulate Frontul Salvării Naționale. Tot atunci, ideea unirii cu Republica Moldova, încă sovietică, a fost respinsă la București: România a fost ultima țară care, în aprilie 1991, a semnat un tratat de colaborare și prietenie cu URSS și care i-a recunoscut frontierele. Varianta gorbaciovistă a societății românești nu a avut sorți de izbândă, ceea ce ar putea să arunce predicția că nu ar fi avut mai multe șanse nici în URSS.

Mihail Gorbaciov a murit la 91 de ani, după ce a îngropat comunismul și URSS și a aruncat primele raze de lumină și speranțe într-o țară care nu a cunoscut niciodată democrația, libertatea, disputele de idei libere. A fost mult, a fost puțin ce a făcut? Ca să răspundem, putem privi liber în jurul nostru, de la Berlin la Tallinn, de la Varșovia la Sofia și de la Praga la Kiev. A făcut destul și de aceea Rusia nu îl va ierta niciodată.