Județul Constanța a înregistrat cel mai mare număr de morți raportați în urma infectării cu COVID-19 din ultima săptămână, conform raportului INSP.
Irina Dumitru, șefa Secției de Adulți II a Spitalului de Boli Infecțioase din municipiu, unde sunt tratate cele mai grave cazuri de infectări cu coronavirus, a vorbit pentru G4Media despre viața în spital, mai ales în contextul creșterii numărului deceselor și al pacienților care ajung în stare critică.
Medicul susține că este din ce în ce mai greu pentru cadrele medicale să trateze pacienții care se internează în stare gravă cu COVID-19 pentru că aceștia sunt tot mai tineri, iar corpul medical se simte adesea neputincios în fața bolii:
- ”Boala este foarte parșivă, pentru că am avut pacienți pe care i-am tratat din timp și la care nu a mers nimic, nu au răspuns la niciun tratament. Pur și simplu boala a avansat și ne-am luptat cu ei pe Reanimare și este groaznic când nu știi ce să mai faci, ca să îl salvezi”, povestește Irina Dumitru.
Aceasta susține că un punct de cotitură în ultimul an a fost reprezentat de momentul în care medicii au început să își piardă colegii și rudele. Dumitru spune că moartea asistentelor, doctorilor și părinților sau bunicilor infectați cu COVID-19 ”a îngenuncheat” corpul medical de la Boli Infecțioase.
Nu puține sunt cadrele medicale cărora le-a fost greu să se întoarcă în saloanele unde și-au tratat în zadar persoanele dragi și în locul cărora se aflau, ulterior decesului acestora, alți pacienți. Pe de altă parte, de teamă că nu va mai avea cine să îngrijească pacienții care veneau în număr tot mai mare, cadrele medicale ajunseseră să spere că se vor îmbolnăvi pe rând:
- ”Ne era teamă să nu ne îmbolnăvim toți, pentru că nu ar fi avut cine să mai aibă grijă de pacienți. Am fost conștienți că suntem puțini și că trebuia să avem mare grijă ce facem. Ne doream ca, dacă era să ne îmbolnăvim, măcar să ne îmbolnăvim pe rând (…) Ne-am tratat și colegi, nu numai din SBIC, ci și din SJC. Unii dintre colegi au pierdut bătălia, iar acest lucru ne-a îngenuncheat. Când vezi că un coleg se duce și nu poți să faci nimic pentru ei este îngrozitor. E foarte greu să mai intri după aceea pe secție, când știi că într-un salon a fost tatăl unei colege, dincolo a fost fratele și tot așa. Ai o reținere pentru că permanent te gândești ce ai fi putut face mai mult. Ne-am pierdut colegi, rude, prieteni, o rezidentă a noastră și-a pierdut amândoi bunicii”.
După mai bine de un an de pandemie, îmbrăcatul echipamentului, restricțiile impuse de acesta și lucrul propriu-zis cu pacienții au devenit o rutină, deși disconfortul persistă. Medicii nu se mai plâng de căldură, ci sunt copleșiți de suferința bolnavilor pe care le este tot mai greu să îi salveze. Dumitru povestește cum, în momentul în care medicii ies din saloanele de Terapie Intensivă au nevoie de timp ca să își revină din cauza suferinței pacienților internați cu forme severe:
- „Chestia cu echipamentul a trecut de mult, eram speriați la început să nu ne contaminăm. Acum, îmbrăcatul a devenit o rutină, chiar și lucrul în acel echipament, ne-am obișnuit. Astă vară a fost foarte greu pentru că era cumplit de cald, nu puteam să ne hidratăm, să mergem la toaletă, nu puteam să deschidem aerul condiționat (…). Cel mai greu este să vezi suferința oamenilor, oamenii care se chinuie să respire în tuburile de oxigen. Iar după ce venim din Reanimare trebuie să ne reculegem pentru că este un contact extrem de greu de suportat. Și le vedem și pe colegele de pe Reanimare că sunt din ce în ce mai abătute și mai triste pentru că pe ATI vin oameni din ce în ce mai tineri”.
Șefa secției Adulți II din cadrul SBIC își amintește cum era prima perioadă din pandemie, atunci când specialiștii credeau că totul se va sfârși în 3 luni: Erau optimiști, veneau veseli la muncă și determinați să încheie cât mai rapid toată povestea. Un an mai târziu:
- ”La început, zilele noastre erau la fel. Plecam de acasă foarte de dimineață, cu foarte mare chef de muncă, făceam echipă, încercam să facem circuite pentru că eram la început. Atunci era mult mai simplu pentru că noi speram ca pandemia să se termine foarte repede. Ne spuneam hai că trei luni trec repede, hai că încă trei luni nu înseamnă nimic. Așa a trecut peste un an. Valul doi a fost foarte obositor, tot personalul a început să intre, pe rând, în burnout (epuizare fizică și psihică excesivă, n.red.). Pentru că am început să vedem foarte mulți pacienți murind, iar asta ne-a marcat foarte rău pe toți. Să vedem atâția oameni murind într-un timp atât de scurt a fost îngrozitor. Poveștile de pe Terapie Intensivă erau din ce în ce mai urâte. În decembrie am văzut o luminiță de speranță pentru că a început vaccinarea și am sperat că s-a terminat cu pandemia. Dar uite că a început valul trei și, sincer, acum când plec de acasă spun Doamne ajută să nu mai avem niciun deces, să fim cu toții bine. Ne întâlnim cu toții la spital, vorbim, discutăm despre cazurile grave, dar nu mai zâmbim și nu prea mai avem aceeași speranță”, povestește Irina Dumitru.
Medicul infecționist susține că acest val al treilea este ”cel mai greu” pentru că rezistența psihică și fizică a cadrelor medicale e aproape epuizată complet, iar valul de ură și neîncredere promovat pe diverse canale media îi lovește din plin.
Cadrele medicale ezită să-și mai pună speranța că ”se termină la toamnă” și sunt descurajate și de apariția tulpinilor noi. Dar n-au încotro și continuă să își facă datoria, spune Dumitru:
- ”Lucrurile s-au schimbat pentru că suntem extrem de obosiți, simțim că nu se mai termină și mai e atât de mult până la toamnă. Mereu ni se spune ”hai, că se termină la toamnă”. Dar dacă nu se termină nici la toamnă? Noi ne facem meseria în continuare, indiferent de ce se întâmplă, doar că de multe ori ne simțim foarte, foarte singuri (…) Ne descurajează cumva și apariția noilor tulpini. Acum, noi ne facem datoria și chiar dacă ne-am vaccinat, trebuie să purtăm mască în continuare, nu ne putem relaxa pentru că nu știm ce se întâmplă. Când ai un ritm foarte mare de vaccinare, cum a fost în Israel, riscul de mutație este foarte mic (…) Al treilea val e cel mai greu. E la fel de extenuant și dezolant numai că de data aceasta, dacă în noiembrie vedeam pe ATI mulți oameni în vârstă, acum sunt mulți tineri cu forme severe, mulți fără comorbidități. Se pare că tulpina britanică este mult mai agresivă și deteriorarea se face mult mai rapid, evoluția e foarte rapidă”.
Peste epuizarea cruntă a medicilor, asistentelor și infirmierelor s-a așezat conspirația. Valurile de ”tratamente revoluționare”, instigarea pacienților împotriva medicilor și ”pseudo-vedetele” fără legătură cu medicina promovate de anumite televiziuni pentru ”leacurile” împotriva COVID aproape că au pus capac eforturilor medicilor în lupta cu coronavirusul:
- ”Am fost ca pompierii care intrau în foc. Nu ne mai întâlnisem cu genul acesta de pandemie. Încă nu se știa mortalitatea, contagiozitatea. Ne-a fost frică, dar a trebuit să o facem. Era război. La început a fost o foarte mare empatie din partea autorităților locale, a foștilor pacienți, din partea comunității. Am fost ajutați, au fost donații, mai ales din partea ONG-urilor, acum lucrurile s-au schimbat. Au apărut toate prostiile în spațiul public, mai ales toate curentele conspiraționiște. Sunt colegi de-ai noștri care au discreditat toată munca noastră și au venit cu tot felul de teorii în media. Mă refer și la colega noastră din Oradea care are niște teorii aberante, nu înțeleg ce a tratat dumneaei acolo, nu cred că a văzut cazuri severe sau care să necesite Terapie Intensivă. Cine merge în stare gravă la privat? Și toți acei pseudo-artiști și toate pseudo-VIP-urile care au negat această poveste. Și oamenii au început să nu mai creadă. Dar să ajungi de la eroi la criminali?”.
Șefa secției Adulți II de la SBIC îi invită pe conspiraționiști și negaționiști în secția de Terapie Intensivă, dacă oricum ”virusul nu există” sau se tratează ușor, pe Facebook. Dumitru povestește cum au murit pacienți care inițial au refuzat tratamentul și internarea și s-au întors în spital sufocându-se, dar când era deja prea târziu.
Medicul condamnă o parte a presei pentru situația în care s-a ajuns pentru că exploatează și promovează persoane care nu au studii medicale, dar care dau sfaturi medicale pentru tratarea COVID:
- ”Au fost pacienți care au refuzat tratamentul. Inițial spun că nu vor nici masca de oxigen, dar ulterior intervine senzația de sufocare și acceptă masca. Alții cer alte ”scheme de tratament” din ce aud la televizor și din ce se recomandă pe Facebook. Cine nu dorește tratamentul pe care noi îl aplicăm în secție semnează pe propria răspundere că refuză terapia. Sunt foarte mulți care refuză internarea și revin ulterior în stare gravă și mor. Sunt multe familii care își pierd părinții sau alte rude și nu cred că erau infectați cu COVID. Ei spun: ”Lasă, că tata a avut și alte probleme, i-ați pus voi diagnostic de COVID”, dar nu se întreabă de ce era internat la Infecțioase. Din cauza reacțiilor la TV oamenii au început să fie mai neîncrezători și recalcitranți. Prea apare în media orice și prea sunt lăsați să vorbească oameni care nu au nicio legătură cu medicina. Și vorbesc despre medicină și ce ar trebui să se întâmple fără niciun filtru responsabil (…) Sunt posturi de televiziune care numai asta propagă de 2-3 săptămâni încoace. Sunt atât de mulți pacienți în stare gravă, iar noi la capătul puterilor și chiar nu înțeleg ce urmăresc? Eu n-am văzut în nicio țară ca pseudo-vedetele să știe mai mult decât medicii, iar medicii să fie considerați criminali. E un paradox. Poate este și neîncrederea în sistemul medical care a fost mereu subfinanțat și pandemia ne-a prins și cu o infrastructură șubredă, cu vulnerabilități (…) Vrem doar să ne lase să ne facem treaba, să nu ne jignească și să ne umilească. Se spun tot felul de tâmpenii, că luăm bani să modificăm diagnostice. Ce nu înțeleg este de ce nimeni din cei care protestează nu vine la noi să vadă ce înseamnă un spital COVID? De ce nu vin să vadă? Îmi doresc foarte tare să vină, să vadă ce este în spital (…)”.
Cu toate acestea, susține Irina Dumitru, medicii nu fac discriminări între pacienții care le urmează schemele terapeutice și cei care îi critică sau agresează, refuzând tratamentul și numindu-i ”criminali”. Uneori apelează și la psiholog pentru a-și liniști pacienții:
- „Noi ne facem datoria. De obicei apelăm și la psiholog, și la familie, trebuie comunicare, trebuie să lămurim pacienții care sunt recalcitranți. Și COVID dă manifestări psihiatrice și neurologice. Nu facem discriminări ale pacienților în funcție de ce crede fiecare. Avem o durere în sufletul nostru, dar îi tratăm pe toți la fel”.
La psiholog vor apela și cadrele medicale, după ce pandemia va lua sfârșit, susține Irina Dumitru. Medicul povestește cum, din cauza extenuării excesive și a anxietății și a morții perpetue din jur, multe cadre medicale au probleme cu somnul și fac deja consiliere psihologică. Nu se compară cu nimic din ce am trăit până acum, rostește apăsat medicul Irina Dumitru, aflat în linia întâi de la începutul pandemiei:
- ”De psihoterapie cred că avem cu toții nevoie chiar și în momentul de față. Am făcut chestionare și s-a constatat că majoritatea cadrelor medicale din spitale au forme medii sau severe de burnout. Dar ce să facem? Suntem puțini, ăștia suntem. În fiecare zi ne spunem hai că trebuie să trecem și peste ziua de azi. Da, avem nevoie de consiliere psihologică. Și pacienții au nevoie. Noi avem psihologi în spital, inclusiv pacienții beneficiază de aceste consultații psihologice. De multe ori apelăm și noi la sfaturile psihologilor în special când e vorba de somn. E atâta anxietate și atâta moarte încât ne este foarte greu să dormim, avem probleme cu somnul, nu reușim să ne odihnim cum trebuie, deși suntem foarte obosiți. Probabil va exista o recuperare care va dura o perioadă de timp. Indiferent ce s-ar zice, cu genul acesta de boală nu ne-am confruntat până acum. Am mai participat la epidemii, cum a fost și cea porcină, dar au fost mai scurte, nu erau atât de severe și nu s-au soldat cu atâția morți. Ce este acum nu seamănă cu nimic. De-aici și marea noastră dezamăgire, că unii nici măcar nu cred”.
Până s-a vaccinat, medicul a purtat mască inclusiv în casă, pentru a-și proteja rudele vârstnice alături de care locuiește. Copilul, medic rezident, s-a mutat temporar tot pentru a diminua riscul infectării: ”Lucrul ăsta ne-a costat emoțional foarte mult”, spune medicul. ”E îngrozitor să nu-ți poți îmbrățișa copilul”, adaugă Irina Dumitru. De concedii nici nu s-a pus problema în ultimul an. Într-o familie de medici ca cea din care provine Dumitru, momentan nu există noțiunea de concediu:
- ”Soțul meu este gastroenterolog la Spitalul Județean Constanța, iar băiatul tot acolo. Nu am mai petrecut timp împreună de foarte mult timp, nici concediu nu ne-am luat de peste un an. Toți veneam seara acasă, inclusiv sâmbăta și duminica pentru că medicul de gardă nu făcea față (…) Avem mai multe persoane vârstnice în îngrijire și ne-am gândit că nu are cine să îi ajute. Trebuia să venim acasă, apoi mergeam și aprovizionam pe fiecare. Până ne-am vaccinat, vreun an și ceva, am purtat mască, și eu, și soțul meu, în continuu. Ne era frică să nu ne infectăm și să le transmitem soacrei și părinților cu care locuim. Băiatul nostru a locuit în altă parte, din același motiv. Asta ne-a costat emoțional foarte mult, e foarte greu să nu-ți poți îmbrățișa copilul”.
O problemă asupra căreia a atras atenția șefa Secției Adulți II din SBIC a fost cea a studenților din ultimul an de Medicină care nu au putut face practică anul trecut și nici anul acesta:
- ”În tot anul ăsta nimeni n-a mai putut să aibă o viață normală. Viața mea normală de medic infecționist și de conferențiar universitar era să îmi țin cursurile cu studenții, să îmi văd pacienții, să merg la conferințe. Lucrurile s-au modificat total, e foarte greu să faci medicină online. Mai ales pentru studenții de anul 6, unde predau eu, cum să explic eu studentului cum e să palpezi ficatul și ce simți când palpezi? (…) Studenții mergeau cu mine la vizita medicală de dimineață, examinam pacientul și îi puneam și pe ei să examineze. Ascultau pulmonar, palpau. Acum le facem prezentări de cazuri, le arătăm poze, cum arată o amigdalită, cum arată alte afecțiuni, dar totul este teoretic. Ei nu fac practică. Cum faci o puncție lombară? Nu au cum să facă manevre terapeutice (…) Studenții din anul 6 de acum sau care au fost anul 6 anul trecut nu au făcut practică. Le vor recupera abia în spital, când vor deveni rezidenți. S-au trezit medici rezidenți fără să aibă practica pe care o căpătau în ultimul an de facultate. Pentru că e imposibil să faci practică online. Studenții sunt dezamăgiți și de acest lucru, dar nu avem încotro”.
Studenții sunt însă cei cărora Irina Dumitru le este recunoscătoare pentru degrevarea unor sarcini de pe umerii cadrelor medicale. Voluntariatul lor, care durează de un an de zile, i-a ajutat enorm, susține medicul:
- ”Am avut și ajutor, am avut persoane detașate de la sanatorii, studenți voluntari de la Facultatea de Medicină a Universității ”Ovidius”, care ne ajută și acum. Studenții au însemnat foarte mult și le mulțumesc, ne ajută și acum”.
Irina Dumitru încheie dialogul rugând populația să se vaccineze ”ca să revenim la normal” mai repede. Medicul roagă persoanele care se confruntă cu probleme medicale să nu deschidă Facebook-ul sau televizorul, ci să sune un medic. Referitor la protestatari și cei care îi instigă, medicul nu este 100% sigură că aceștia cred ce fac și spun, ci, mai probabil, manipulează:
- ”Iar pentru toți cei care neagă și referitor la proteste, cred că este și o conjunctură politică nefavorabilă. Nu este posibil să ne jucăm cu sănătatea oamenilor. Toate aceste proteste reprezintă o manipulare foarte mare. Întreg contextul pandemic este exploatat politic. Și eu îmi doresc să ies, să mă duc, să colind, îmi lipsesc concediile și călătoriile, tuturor ne lipsesc. Dar până nu revenim la normalitate nu putem face acest lucru. Nu suntem suficienți vaccinați cu două doze. Dacă ne relaxăm prea mult acum, infectările vor fi colmatate și vor avea de suferit și bolnavii cronici pe care noi medicii i-am lăsat cumva deoparte pentru a trata COVID (…) Oamenii care nu au argumente sunt foarte vocali, ei țipă, întotdeauna acoperă vocea celorlalți, cu argumente. Medicii nu au timp să iasă la televizor să îi combată. Ce să le spui când vezi ce argumente puerile au? Nu sunt convinsă că ei cred lucrurile pe care le spun sau sunt doar niște manipulatori?”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
