Desfăşurarea alegerilor europarlamentare de pe 25 mai a.c. este încă dominată de multe necunoscute. Una dintre acestea şi, poate, cea mai importantă, este dacă liderii USL vor opta pentru candidaturi pe liste comune sau separate.
Multe sunt vocile care şi-ar dori separarea PNL şi PSD la europarlamentare pentru ca fiecare dintre cele două partide aflate la guvernare să îşi „măsoare muşchii”. Şi mai multe sunt, însă, vocile care susţin că o ruptură la europarlamentare ar însemna o ruptură decisivă şi iremediabilă a alianţei şi, implicit, o bătălie crâncenă pentru prezidenţiale.
Preşedintele CJ Călăraşi (PNL):
„Pe liste comune câştigăm mai multe mandate decât separat”

Răducu Filipescu (foto), preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, care va fi şi coordonatorul campaniei liberalilor în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, este unul dintre susţinătorii listelor comune, consi-derând că PNL ar fi avantajat de o candidatură pe liste comune cu PSD. Acesta a declarat pentru jurnaliştii de la „Obiectiv”: „Eu cred că PNL, dacă merge singur, ia sigur 7 mandate. Dar nici PSD dacă merge singur, în condiţiile actuale, nu ia 12 mandate. Este adevărat că acum PNL vrea să mai câştige nişte locuri la europarlamentare cu PSD, dar dacă nu era PNL, nici PSD nu câştiga 23 de preşedinţi de consilii judeţene”, a declarat Răducu Fi-lipescu. „Este greu să gândesc la nivel naţional, mai ales că nu am toate datele, dar ideea clară este că, împreună în USL, noi câştigăm mai mult decât dacă am fi singuri, în USL scoatem 8 europarlamentari, pe când singuri doar 7. Şi vă mai spun un lucru: dacă nu mergem în USL, bătălia la prezidenţiale va fi cruntă”, a conchis preşedintele CJ Călăraşi pentru ziarul „Obiectiv”.
Marian Petrache: „Pentru liberali, europarlamentarele din 2014 sunt printre cele mai importante după 1990”
Marian Petrache, coordonatorul liberal al campaniei pentru europarlamentare, susţine că pentru PNL alegerile de pe 25 mai sunt printre cele mai importante după 1990 pentru că rezultatul acestora ar putea face ca România să aibă pentru prima oară un preşedinte liberal: „Avem toate condiţiile pentru a ne atinge scorul cel de 25%. Sunt alegeri mai deosebite. Nu ştiu cât de mult sunt interesaţi românii de alegerile europarlamentare, care pentru noi sunt trambulina pentru alegerile prezidenţiale. Dacă scoatem un scor bun sunt convins că vom avea şi preşedintele României”, a afirmat Marian Petrache, coordonatorul campaniei pentru alegerile europarlamentare din partea Partidului Naţional Liberal, pentru jurnaliştii de la „Adevărul”.
- Ludens, unde joaca are sens, sau cum îi învață două tinere din Constanța pe copii să se apropie de citit și istorie în moduri distractive, într-un spațiu cu zone de lucru pentru părinți/ Proiectul-pilot la Constanța, implementat cu fonduri europene - 16 august 2022
- Parchetul General, întrebat dacă a deschis dosar penal în cazul procurorilor din Constanţa acuzați de judecătorii CAB că l-au ajutat pe Lucian Duță, condamnat pentru corupție: Având în vedere caracterul nepublic al urmăririi penale, informațiile nu pot fi comunicate/ Inspecția Judiciară nu s-a autosesizat - 16 august 2022
- SURSE Directorul Portului Constanța, Florin Goidea, a fost schimbat din funcție cu Florin Vizan, susținut de PSD/ Lui Goidea, care a venit în funcție odată cu Guvernul Cîțu, îi expiră mandatul în 15 august - 12 august 2022