Urmare a expansiunii pieţei de retail, dar şi a cererii de produse exotice din partea consumatorilor, românii au început să cumpere produse alimentare din ţări exotice de peste 50 de milioane de euro anual, anunță www.economica.net.
Intrarea jucătorilor internaţionali în comerţul alimentar a schimbat serios obiceiurile de consum ale românilor, motiv pentru care, încurajaţi de magazine, au început să cumpere produse tot mai sofisticate. Acesta este şi motivul pentru care facem importuri de alimente din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, statele africane devenind parteneri comerciali care câştigă teren.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, anul trecut am importat produse agroalimentare în valoare de aproximativ 57 de milioane de euro din peste 15 state africane. Cel mai mult am importat anul trecut din Zimbabwe, alimentele cumpărate de acolo valorând peste 23 de milioane de euro. Urmează Mozambic, cu importuri de 14,2 milioane de euro şi Uganda cu importuri în valoare de 6,4 milioane de euro.
Printre statele africane de unde aducem alimente se mai numără Kenia sau Congo.
Mai multe informații pe www.economica.net
- De ce plătește România dobânzi mai mari decât celelalte state europene la împrumuturile externe? - 3 februarie 2023
- Campus dual pe 3,5 hectare, construit la Cluj de patru universități cu bani din PNRR - 3 februarie 2023
- Context.ro: Apropiat al dictatorului Lukașenko, oligarhul Pavel Topuzidis a fost revocat din funcția de consul onorific al României în Belarus - 3 februarie 2023