
Levi’s Strauss&Co. a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că toate magazinele din China au fost redeschise, acolo unde pandemia coronavirus a apărut prima dată în decembrie. Ultimele care şi-au deschis porţile sunt cele din oraşul Wuhan, eliberat de carantină la 8 aprilie, relatează portalul de ştiri Channel News Asia.
Chiar dacă a suferit de pe urma închiderii comerţului clasic, compania americană a anunţat câştiguri nesperate pentru primul trimestru al acestui an. Vânzările au ajuns la 1,51 miliarde dolari în primele trei luni ale anului 2020 iar acţiunile companiei au crescut constant la bursă, ajungând să fie mai ridicate cu 3% faţă de momentul declanşării pandemiei. După ce reţeaua de distribuţie din Asia şi SUA a fost închisă, Levi’s Strauss&Co. a împrumutat 300 milioane dolari, pentru a face faţă efectelor de pe piaţă. Câştigurile au devenit substanţiale în urma comerţului electronic, comenzile online fiind aproape singurele care au putut fi onorate în ultimele luni.
Compania Levi’s Strauss & Co. a împlinit 167 de ani de viaţă şi a continuat să vândă blugi atât în timpul celor două Războaie Mondiale (1914-1918 şi 1939-1945) cât şi în vremea cumplitei epidemii de gripă spaniolă, de la sfârşitul Primului Război Mondial, care a răpus zeci de milioane de vieţi. În SUA, firma are 7.300 de angajaţi.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





