Jurilovca a devenit stațiune turistică de interes local

comuna jurilovca comuna jurilovca
sursa foto: Facebook/ Eugen Ion

Comuna tulceană Jurilovca a devenit stațiune turistică de interes local, după ce Guvernul României a adoptat hotărârea.

  • Totodată, orașul Novaci din județul Gorj a devenit stațiune de interes național, iar alte trei zone din țară, stațiuni de interes local (zona de sud a municipiului Călărași, zona turistică a comunei Arcani din Gorj, zona turistică Bozovici – Caraș-Severin și zona turistică Arefu – Lacul Vidraru, județul Argeș).

„Zona s-a dezvoltat constant în ultimii ani din punct de vedere turistic, în prezent existând 958 de locuri de cazare, din care 690 de locuri clasificate la 3 și 4 stele/margarete”, scrie în nota de fundamentare a proiectului despre comuna Jurilovca. „Comuna se află într-o continuă modernizare și dezvoltare având aprobate sau în derulare proiecte finanțate prin PNRR, Anghel Saligny, POR, AFIR, CNI, POCU”, se mai arăta în proiectul publicat de Guvern. Citește mai multe aici.

„Este oficial, este îmbucurător și ne obligă: prin publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern numărul 936/2025, Jurilovca a devenit, cu toate actele în regulă, stațiune turistică de interes local!”, a cris primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, pe Facebook.

jurilovca
sursa foto: Facebook/ Eugen Ion

„După cum se vede în Hotărârea de Guvern, întreaga comună Jurilovca are, de luna aceasta, statutul de stațiune turistică de interes local, așadar sunt cuprinse toate cele 3 localități: Jurilovca, Vișina, Sălcioara”, adaugă primarul.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.