Când marele romancier și filosof austriac Stefan Zweig a scris monografia “Lupta în jurul unui rug. Castellio împotriva lui Calvin” imaginile ororilor săvârșite de Adolf Hitler erau încă proaspete în mintea scriitorului.
Am vizitat anul acesta un lagăr de concentrare din apropierea Berlinului, Sachsenhausen. Imaginile sunt de-a dreptul șocante și transmit un mesaj de milă, pe de o parte, dar și de teamă, deopotrivă, chiar și după atâtea decenii. Oameni nevinovați a căror viață a fost curmată din cauza planului unui lider care a manifestat intoleranță față de poporul evreu. Mi-au rămas în minte două mărturii pe care le-am regăsit în muzeul acestui lagăr: prima dintre ele, a unei deținute din lagăr, arestată în 1944, supraviețuitoare, care a realizat cu ajutorul mijloacelor pe care le deținea un coșuleț cu flori și pe care a scris: “in it, I laid all my hopes” (“în el am pus toată speranțele”); iar cea de-a doua a unui preot, care a reușit să supraviețuiască și care întrebat fiind cât de grea a fost suferința îndurată la Sachsenhausen în comparație cu cea mai grea altă suferință îndurată în întreaga lui viață, răspunde: “suferința și tortura îndurate în lagăr au fost de o mie de ori mai grele”.
Și tot aici, la intrarea în acest lagăr, întâlneai scrisă la poarta principală lozinca nazistă atât de paradoxală: “Arbeit macht Frei” (“Munca te eliberează”).
Sigur că, așa cum bine se știe, acesta a fost unul din multele lagăre naziste, cel mai cunoscut dintre ele fiind cel de la Auschwitz. Există numeroase lucrări sau filme celebre care relatează condițiile atât de greu de suportat la care erau supuși cei care ajungeau într-un asemenea loc. Aș aminti aici doar romanul foarte recent al lui Heather Morris, “Tatuatorul de la Auschwitz” sau lucrarea celebră a lui Victor Frankl, “Man’s Search for Meaning”, dar și celebrele filme: “Lista lui Schlinder”, “Pianistul” sau “La vita e Bella”.
Am făcut această paralelă pentru că, în fapt, “Lupta în jurul unui rug”, abordează pe lângă o multitudine de alte subiecte și această temă a omului care se crede deținătorului adevărului absolut și care, nefiind ascultat și neurmându-i-se sfaturile devine extrem de periculos pentru societate, alegând calea violenței fizice pentru a-și impune cu orice preț ideile. În cazul romanului de față, al cărui personaj principal este renumitul teolog protestant, Jean Calvin, aceasta nu este decât o paradigmă (sigur că la un alt nivel, dar încadrându-se în aceeași categorie din punct de vedere psihologic) a ceea ce a însemnat Hitler pentru societatea civilă.
Stefan Zweig este unul din romanicierii pe care, o dată ce îl descoperi nu ai cum să nu cauți să citești și alte părți ale operei lui. Cu vreo doi ani în urmă, la recomandarea unui bun prieten, am citit “Nerăbdarea inimii”. Impresionant roman, din categoria celor care rămân nu numai ca subiect, dar și ca “scriitură”.
Mi-au rămas vii în memorie două cugetări ale marelui romancier, una dintre ele reprezentând fraza ultimă a cărții: “…din acel moment am înțeles încă o dată că nicio vină nu e uitată atâta vreme cât conștiința încă mai știe de ea”. (Stefan Zweig, Nerăbdarea inimii, trad. de Ana Mureșanu, Editura Polirom, București, 2017, p. 451).
Romanul acesta transmite ca temă principală compasiunea pe care oamenii din jur, dar mai ales tânărul ofițer militar Anton Hofmiller o manifestă față de fiica paralizată a unui om înstărit al vremii, Kekesfalva. Numai că această milă a ofițerului va deveni una bolnăvicioasă și aceasta deoarece va întreține speranței fetei că poate deveni prietena și eventual soția lui, fata ajungând într-un final să se sinucidă. De aceea, Zweig spune la un moment dat: “Există două feluri de milă. Una, lipsită de curaj și sentimentală…doar o nerăbdare a inimii…și cealaltă…singura care contează mila nesentimentală, dar creatoare, care știe ce vrea și decisă să sufere răbdătoare împreună cu celălalt și să reziste până la ultima consecință a efortului său și chiar dincolo de aceasta. Numai dacă mergi până la sfârșit, până la finalul definitiv și amar, numai dacă posezi o cantitate inepuizabilă de răbdare îți poți ajuta semenii. Numai dacă prin aceasta ești dispus să te jertfești pe tine însuți – atunci și numai atunci”.
Revenind la “Lupta în jurul unui rug”, monografia evidențiază atitudinea foarte cunoscutului teolog protestant – Jean Calvin – în relația cu alți teologi ai vremii sau cu locuitorii Genevei, oraș în care și-a desfășurat mare parte a activității și unde și-a susținut ideile teologice sau de orice alt fel de la amvonul catedralei. Despre marele oraș elvețian aflăm că ajunsese să fie într-o relație de stăpân-sclavi.
Însă, ideea principală care răzbate și traversează ca un fir roșu întreaga monografie este aceea a intoleranței de care Calvin dă dovadă în relația cu teologii vremii care au încercat să aibă alte idei decât cele promovate de el: “Unilateralitatea în gândire duce în mod fatal la injustețe în fapte, iar când un om sau un popor este înroșit unei singure concepții despre lume nu mai este loc de înțelegere și toleranță”, afirmă Zweig la un moment dat pe parcursul romanului.
Am amintit dintru început de supliciul îndurat de milioane de oameni din cauza intoleranței; vreau să cred că supliciul îndurat de unii oameni de-a lungul vremii (considerat la prima vedere nemeritat) a fost calea prin care ei astăzi trăiesc în veșnicie în lumina cea neînserată, fiind astfel calea prin care Dumnezeu a ales să-i vindece de păcate, să-i treacă în rândul martirilor, a celor vrednici de a primi Împărăția cea cerească.
- Să ne apropiem de oameni: „O poziție cu putere este ca un cancer” - 11 noiembrie 2022
- Sfinții împărați Constantin și Elena, apostolii creștinismului din veacul al IV-lea - 19 mai 2021
- Orice luptă se câștigă cu credință - 9 noiembrie 2020
