
- Alexandra Toader este președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Exilului Românesc din 16 ianuarie 2020. Ea a acceptat ca instituția pe care o conduce să se implice în recuperarea memoriei deținuților politici care au reabilitat Cazinoul din Constanța în anii ‘50.
- Alături de urmașii deținuților, specialiștii IICCMER vor încerca să identifice și să refacă biografiile celor 100 de victime ale comuniștilor care au fost trimise pe șantierul monumentului istoric, pentru a-l renova după bombardamentele din Al Doilea Război Mondial. La proiect va contribui și administrația locală din Constanța, la inițiativa lui Apollon Cristodulo, fiul arhitectului Ion Cristodulo, care a condus lucrările de reabilitare a Cazinoului începând cu 1952, după ce arhitectul Constantin Joja a părăsit șantierul, fiind trimis la Capul Midia.
- Alexandra Toader a absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în anul 2008, cu licența ”Raportul „secret” al lui N.S. Hrușciov și implicațiile cultului personalității lui Stalin”. A urmat masterul ”Istoria comunismului în România” pe care l-a absolvit cu teza de disertație ”Stalin și „revoluția de sus””. În 2013 a devenit doctor în Istorie, cu Magna Cum Laude, susținând teza ”Cultul personalității lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Origini, evoluție, forme de manifestare (1944-1965)”.
Info Sud-Est: Cum apreciați importanța descoperirii biletului semnat de cei 16 deținuți politic care a fost îngropat în zidurile Cazinoului, în timpul reabilitării din anii 50?
Alexandra Toader: În virtutea misiunii noastre instituționale, am urmărit cu mare atenție episodul identificării biletului semnat de 16 deținuți politic, care au participat la lucrările de reabilitare a Cazinoului din Constanța la începutul anilor ’50. Din punctul nostru de vedere, este o descoperire care reconfirmă suferința și traumele prin care au trecut cei 100 de deținuți politic, angrenați în reabilitarea edificiului în anii de „democraţie populară”. Mai mult decât atât, acest episod reflectă, de fapt, realitatea primilor ani de putere comunistă în România, grevați de crimele și abuzurile la care au fost supuși cei care s-au opus preceptelor totalitare.
Foarte important de menționat este faptul că, deși subiectul a mai fost abordat tangențial – în articole apărute în anii precedenți în presă sau în memorialistica de după 1989 – , nu a beneficiat niciodată de atenția cuvenită. M-ați putea întreba, în mod legitim, de ce. Răspunsul este unul dificil și ține, mai degrabă, de maniera în care memoria tinde să se raporteze la faptele petrecute, cum este cazul de față, acum mai bine de jumătate de secol. De multe ori, trecutul este recuperat subiectiv, fracturat, distorsionat și, tocmai din acest motiv, deși informațiile privind zidirea unor materiale de către deținuții politic în zidurile Cazinoului circulau, opinia publică avea tendința să le încadreze în categoria legendelor, a miturilor. Or, realitatea ne-a demonstrat că nu este așa. Iată-ne, astfel, la șapte decenii de la respectivul eveniment, când a fost descoperit acest petic de hârtie. Importanța descoperirii este potențată și de faptul că, în mod cert, sute alte astfel de mesaje au mai fost zidite în pereții Cazinoului din Constanța. E drept, șansele de a descoperi multe altele în prezent sunt relativ mici, având în vedere că în perioada 1986-1988 au fost efectuate alte lucrări de renovare și este foarte posibil ca înscrisurile să fi fost descoperite și distruse de Securitate. Însă tocmai aici este marea provocare: să vedem în ce măsură acele mesaje ar mai putea fi recuperate. Pentru că din acele înscrisuri, fie ele oricât de lapidare, transpar trăiri personale, traume, experiențe carcerale. Ele redau, fiecare, o poveste unică și nu este niciodată prea târziu să scoatem la suprafață micro-istorii întrucât acestea, analizate singular, conferă o și mai mare amploare fenomenului concentraționar din România comunistă.
ISE: Cine și câți specialiști ai IICCMER se vor implica în reconstituirea biografiilor deținuților politic de la Cazino și a perioadei respective?
A.T.: Prin natura și importanța sa, acest proiect asumat instituțional presupune o investigație profesionistă de amploare, cu atât mai mult cu cât expertiza noastră va fi centrată pe două paliere distincte: pe de o parte, reconstituirea biografiilor deținuților implicați și, în al doilea rând, redarea cu cât mai mare acuratețe a episodului restaurării Cazinoului din Constanța în perioada comunistă. Aceasta presupune că investigația se va finaliza prin redactarea unui Raport asupra celor petrecute în urmă cu șapte decenii, lucrare care va insista pe aspectele biografice (conturate în urma interviurilor cu foști deținuți politic sau urmași ai acestora, precum și prin cercetarea de o manieră riguroasă a documentelor de arhivă). Așadar, Raportul va fi rezultatul unui efort sistematic, care va presupune următoarele:
– În primul rând, identificarea numelor tuturor deținuților politic angrenați în restaurarea Cazinoului, în cele 14 luni de la începutul anilor ‘50.
– Apoi, reconstituirea biografiei acestora. Acești doi pași implică realizarea de interviuri cu foști deținuți politic, dar și urmași ai acestora, precum și cercetare în arhive.
– Un al treilea pas îl presupune plasarea acestui episod, din punct de vedere istoric, în tragedia colectivă prin care a trecut societatea românească în anii ‘50, tragedie al cărei numitor comun a fost represiunea sistematică, care a făcut mii de victime.
– De asemenea, implicarea noastră în realizarea unei expoziții permanente, care să aibă în centru acest episod, atât din punctul de vedere al conceptului, cât și din punctul de vedere al analizei științifice a materialelor identificate pe acest subiect. Mă refer la identificarea de documente sau piese cu valoare patrimonială sau istorică ce vor fi descoperite pe parcursul lucrărilor de restaurare și reabilitare a construcției sau care, actualmente, se află în posesia urmașilor deținuților politic (fotografii, mărturii, artefacte etc.), dar și documente relevante, deținute de instituțiile arhivistice din țară.
– Într-o primă fază, se va constitui, la nivelul IICCMER, o echipă formată din cinci experți, cărora le voi solicita un plan de investigații până la finalul acestei săptămâni. În mod evident, pe parcursul evoluției cercetării vom avea în vedere atât implicarea mai multor specialiști, cât și colaborarea cu exponenți ai altor instituții sau specialiști interesați de subiect și din partea cărora am putea beneficia de sprijin în definitivarea misiunii asumate de IICCMER.
ISE: Puteți să aproximați o perioadă de timp care ar fi necesară recuperării acestei memorii? Cât ar dura un astfel de proiect, de reconstituire a perioadei respective și a documentării/redactării biografiilor?
A.T.: Prin prisma informațiilor pe care le deținem în momentul de față și la o analiză preliminară a etapelor care trebuiesc parcurse în vederea finalizării Raportului instituțional, consider că investigația IICCMER ar putea să se finalizeze la finalul anului următor. Am în vedere, când fac această afirmație, implicarea urmașilor foștilor deținuți politic în aflarea adevărului, atenția pe care opinia publică a acordat-o subiectului, precum și interesul în a reconstitui istoria acelui decupaj temporar. Altfel spus, consider că există un interes comun în a face dreptate, chiar și după treizeci de ani de la prăbușirea regimului comunist.
Cu toate acestea, sunt sigură că pe parcursul investigației noastre vom avea parte de multe provocări. Mă refer la identificarea unui număr cât mai mare de materiale asociate cu foștii deținuți care au lucrat la reabilitarea Cazinoului. În acest sens, sunt convinsă că vor fi și multe piese lipsă. Pentru a exemplifica, m-aș întoarce la episodul renovării Cazinoului, în anii 1986-1988, când este posibil ca multe mesaje să fi fost descoperite și confiscate de Securitate. În acest sens, vom identifica persoanele în viață care au participat la lucrările efectuate la sfârșitul deceniului nouă, le vom intervieva, întrucât posibilitatea de a ne furniza detalii despre anumite aspecte relevante cu privire la mesajele zidite în pereții Cazinoului este destul de mare. Așadar, demersul IICCMER implică atât muncă de cercetare, cât și muncă de teren, iar după obținerea rezultatelor preliminare ale investigației vom avansa un interval de timp mult mai bine conturat. Trebuie sa subliniez, însă, că instituția noastră va publica periodic rezultatele parțiale ale cercetării.
ISE: Veți colabora și cu alte instituții pentru recuperarea memoriei deținuților politic care au lucrat la Cazino în anii ‘50? Exemplu: facultăți de istorie, arhive, Academie, Institutul de Istorie, CNSAS etc.
A.T.: Este inevitabilă colaborarea cu alte instituții/persoane în vederea restabilirii adevărului istoric și pentru reconstituirea acestui episod traumatizant din istoria comunismului românesc. De altfel, ideea proiectului a început, grosso modo, ca o colaborare. Saptămâna trecută, de pildă, am avut plăcerea să mă întâlnesc cu domnul Apollon Cristodulo, fiul arhitectului Ion Cristodulo, care a coordonat echipele de deținuți care au lucrat la reabilitarea Cazinoului. După finalizarea lucrărilor de la Cazinou, arhitectul-deținut Ion Cristodulo a fost readus la munca silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde urma să fie eliberat în 1953. Am discutat cu domnul Apollon Cristodulo despre acest episod, despre implicarea în recuperarea memoriei tatălui său și a altor deținuți politic, iar premisele colaborării în acest sens s-au conturat încă de la această primă întâlnire. De asemenea, am fost asigurată și de implicarea autorităților constănțene în acest demers, iar în cursul acestei săptămâni voi avea o întrevedere cu primarul Constanței, pentru a purta discuții aplicate în privința colaborării noastre în această direcție. Nu mai puțin, sunt convinsă că vom beneficia și de sprijinul Asociației Foștilor Deținuți Politici. În plus, în munca de investigații întreprinsă de Institut, va trebui în permanență să menținem și să dezvoltăm noi contacte instituționale: atât cu autoritățile statului, cât și cu deținătorii de arhivă. Cu siguranță vor ieși noi informații la suprafață despre Gulagul comunist, despre victimele sistemului totalitar și despre cei care se fac vinovați de crimele și abuzurile comise în respectiva epocă.
Reconstituirea acestui episod fascinant reprezintă, finalmente, – dincolo de valoarea istorică – un gest de reparație morală pentru foștii deținuți politic și urmașii acestora. Consecvența în aflarea adevărului, a informațiilor lipsă din această perioadă neagră pe care a experimentat-o România, este un test și o dovadă a faptului ca trăim într-o societate democratică bine consolidată, în care drepturile și libertățile omului sunt respectate. Orice indiciu despre suferințele îndurate în perioada comunistă trebuie adus la suprafață, pentru că reprezintă o lecție atât pentru generația de astăzi, cât și pentru generațiile viitoare, un imbold pentru ca ceea ce s-a petrecut înainte de 1989 să nu se mai repete.
- Dezbatere pentru parcări: Primăria Constanța și societatea civilă, invitate la dialog de OPTAR – Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România - 2 martie 2021
- DNA, despre lărgirea plajelor: Proiectul nu este blocat de ancheta procurorilor și nici nu există vreo intenție în acest sens. Cercetările au fost făcute cu un arheolog scafandru - 2 martie 2021
- Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, condamnat la 4 ani cu suspendare pentru luare de mită, în dosarul finanțării campaniei prezidențiale din 2009/ Victor Tarhon era un apropiat al Elenei Udrea - 2 martie 2021