Carol Feldman a devenit un suflet călător la 7 mai 2019, în apartamentul lui din Bat Yam, de lângă Tel Aviv, în Israel. A plecat aşa cum a trăit, în linişte, discret şi fără să anunţe ceva.
Născut la Tulcea, pe uliţa evreiască a Babadagului, la 10 februarie 1937, Carol Feldman a fost actor, regizor, jurnalist, traducător excepţional în idiş, ebraică şi română, membru al Uniunii Scriitorilor din România, memorialist. A fost unul dintre spiritele contemporane ale Dobrogei, chiar dacă de mai bine de jumătate de secol a ales să trăiască în Israel, povestind în idiş şi ebraică istoria şi memoria acestui pământ binecuvântat.
Cetăţean de onoare al Municipiului Tulcea, în 2007, este distincţia pe care a preţuit-o cel mai mult între toate celelalte acordate de redacţii, asociaţii, uniuni şi societăţi din România şi din Israel. Iar vizitele periodice la Tulcea, Eforie sau Constanţa au fost mereu momente de rememorare a uneia dintre istoriile cele mai fabuloase ale Dobrogei: cea a evreilor dintre Dunăre şi Mare.
„Pentru omul care nu are trecut, şi prezentul stă sub semnul întrebării”, obişnuia să spună Carol Feldman oricui îl provoca la o discuţie despre memorie şi viitor.
Vechiul cimitir evreiesc al Tulcei şi puţinele rămăşiţe ale vieţii iudaice din jurul Sinagogii de pe strada Babadag, din oraşul de la porţile Deltei Dunării, figuri de familie, obiceiuri, tradiţii, loviturile nemiloase primite în ultimii ani ai păcii dinaintea Marelui Măcel din 1939-1945, toate sunt doar câteva dintre ilustratele pe care Carol Feldman le-a transpus într-o română impecabilă pentru ca să ţinem minte.
O poveste din istoria Dobrogei, pe care Carol Feldman o redă în extraordinara lui istorie a evreilor tulceni, intitulată „De unde am venit…”, este legată de patriarhala figură a lui Abraham Ellman. La momentul Unirii Dobrogei cu Ţara, în 1877-1878, Ellman era cel mai important om de afaceri al Tulcei, provenit dintr-o veche familie stabilită de mai multe decenii în provincie. Din balconul casei lui Ellman, de pe strada Babadag, oficialii şi militarii români au salutat parada militară din Tulcea din 14 noiembrie 1878. Şi acelaşi evreu dobrogean, Abraham Ellman, l-a găzduit în casa lui, în octombrie 1879, pe Domnitorul Carol I în prima lui vizită în Dobrogea.
Carol Feldman ne asigură că istoria Dobrogei se poate scrie nu doar în română, greacă, turcă, tătară sau germană, ci şi în idiş. A rămas, de pildă, colecţia de povestiri „Copilul din mine”, cu Tulcea cu tot, unde una dintre secvenţele memoriei se opreşte la „Şil-ul din Tulcea”. Singura poveste literară despre o sinagogă dobrogeană: Templul de pe strada Babadag. Fotografia acestuia a stat în camera lui de lucru şi a făcut parte din cel mai intim album de familie. La fel cum, în vechiul cimitir evreiesc al Tulcei, cu o istorie de trei secole, a participat la reconstruirea simbolică a memoriei celor plecaţi dintre noi, prin refacerea mausoleului ţadik-ului.
De ce a scris Carol Feldman despre Dobrogea în română, în idiş şi în ebraică? O spune chiar el: „Templul din Tulcea este monumentul grăitor al trecutului: am fost şi aici – puţini dar mulţi – la fel cu cei care au fost peste tot în această ţară!” Dar şi pentru că, cu un umor care nu l-a părăsit niciodată, a descris atât de simplu istoria evreilor tulceni: majoritatea lor s-a împărţit pe două drumuri. O parte spre Israel şi o parte spre veşnicie.
Când a devenit suflet, lui Carol Feldman urma să îi intre în repertoriul a trei teatre din România o piesă de teatru publicată în 2007, „Domnişoara”, descoperită, aşa cum se întâmplă de multe ori, abia peste un deceniu. La fel cum, „Romanul unui evreu”, tipărit în 2014, a început să se vândă şi să fie dezbătut doar în ultimul an.
Dobrogea a pierdut prin Carol Feldman ultimul spirit evreiesc al provinciei, o parte fundamentală a memoriei unei comunităţi aproape dispărute.
Într-o lume cu repere devalizate, în mijlocul unei societăţi care nu deţine o memorie recuperată, şi fără de care desigur că aşteaptă degeaba un viitor bun, numele lui Carol Feldman ar trebui cinstit şi onorat la Tulcea şi la Constanţa. Faceţi acum acest gest: e o minimă reparaţie pentru tăcerea de atâtea decenii, pentru prezentul atât de stricat şi pentru viitorul atât de ambiţios.
La revedere, Carol Feldman! Să nu uiţi Tulcea, să nu uiţi Dobrogea!
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
