Ilie Bolojan merge în vizită oficială în Republica Moldova, prima de când este premierul României

sursă foto: Delia Dascălu/ ISE

Premierul Ilie Bolojan va merge sâmbătă, 23 august, într-o vizită de lucru în Republica Moldova, prima în calitate de prim-ministru al României, potrivit gov.ro. Acesta se va întâlni acolo cu omologul său, Dorin Recean.

”Discuțiile se vor concentra asupra principalelor teme și proiecte de cooperare aflate pe agenda bilaterală, inclusiv proiectele finanțate de către România prin intermediul fondurilor nerambursabile, precum și aspecte legate de integrarea europeană a Republicii Moldova”, mai arată sursa citată,

În cadrul acestei vizite, premierul Ilie Bolojan va reconfirma relația apropiată dintre România și Republica Moldova, bazată pe o prietenie sinceră și o istorie comună, precum și sprijinul ferm al României pentru avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

De menționat este că și Nicușor Dan, președintele României, a fost în Moldova săptămâna trecută, în cadrul unei întâlniri neoficiale. Acesta a fost întâmpinat de Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, cu care a participat la Festivalul Lupilor, organizat în Rezervația Naturală „Orheiul Vechi”, conform G4media.

În acest context, la finalul lunii septembrie vor avea loc alegeri parlamentare în Moldova. Scrutinul parlamentar de peste Prut, care va avea loc pe 28 septembrie, reprezintă miza parcursului european al Republicii Moldova. Context.ro monitorizează în această perioadă electorală cele mai relevante investigații cu privire la rețelele de dezinformare și propagandă care vizează influențarea alegerilor parlamentare din Republica Moldova și dinamica situației politice interne și externe, într-un buletin periodic. Mai multe detalii aici.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.