Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al Protecției Consumatorilor pentru a candida la Primăria Constanța

horia constantinescu horia constantinescu
sursa foto: Petruț Iacob / Info Sud-Est
horia constantinescu
sursa foto: Petruț Iacob / Info Sud-Est

Horia Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Horia Constantinescu va candida la Primăria Constanța din partea PSD. Demisia intră în vigoare începând cu data de 24 aprilie 2024, se anunță într-un comunicat de presă, trimis de biroul de presă al candidatului PSD la Primăria Constanța.

Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga mea carieră la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Cu sprijinul unei echipe politice puternice m-am înscris în cursa pentru Primăria Constanța. În funcția de președinte am dovedit cu prisosință că se pot face lucruri bune pentru cetățeni la nivel national. Este momentul să arăt că și pentru orașul nostru se poate face exact ceea ce trebuie”, a transmis Horia Constantinescu.

Fostul director din Primăria Constanța a mai candidat și în anul 2020 pentru funcția de primar al Constanței, însă din partea PUSL și a obținut 5,04% din voturi.

Context

Horia Constantinescu (50 de ani) este șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, controversat și contestat de organizațiile patronale, giganții fast-food, corporații și marile lanțuri de magazine din România, prin prisma controalelor pe care le face, erijându-se în susținătorul producătorilor și oamenilor de afaceri locali. Unul dintre businessurile pe care le-a promovat printr-un mesaj pe Facebook în octombrie 2023 este Ferma Dacilor, care a ars două luni mai târziu, în urma unui incendiu:

  • ”Ferma Dacilor, idee românească, produse românești, peisaje unice și oameni minunați. Pentru idiocrați și hateri: acolo unde efortul, calitatea, ambiția și rezultatele merită promovate, o voi face, indiferent de discuțiile de doi lei, lansate în spațiul public”, transmitea Constantinescu în octombrie, iar ulterior incendiului a declarat că a promovat produsele culinare și nu spațiul de cazare. Detalii, aici. 

Într-un interviu acordat pentru Info Sud-Est în august 2017, Horia Constantinescu a vorbit pe larg despre viața sa, creionând portretul unui personaj controversat, un afacerist de succes provenit dintr-o familie cu rădăcini puternic ancorate în structurile comuniste.

Horia Constantinescu este nepotul lui Miron Constantinescu, istoric și sociolog marxist care a contribuit la instaurarea comunismului în România, fost președinte al Marii Adunări Naționale. Miron Constantinescu este cel care a încercat să-l răstoarne pe Gheorghe Gheorghiu Dej, în 1956, după ce Hrușciov a denunțat staliniștii. Portretul integral al lui Horia Constantinescu, șeful ANPC, aici.

Totodată, șeful ANPC este nașul de cununie al lui Andrei Năstase și, la rândul său, Andrei Năstase a botezat unul dintre copiii lui Constantinescu. În episodul ”bodyguarzilor” care au venit să îl apere pe Liviu Dragnea la ÎCCJ, în octombrie 2017, Horia Constantinescu a declarat că este prieten cu doi dintre bărbații care l-au apărat pe fostul șef PSD și că aceștia au fost judecați incorect doar după aspectul fizic. Vezi detalii aici. 

Constantinescu are mai multe afaceri în Parcul Herăstrău și a fost luat în vizor de mai multe ori de Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, în administrarea căruia intră Parcul Herăstrău. Aceasta anunța în octombrie 2023 că a suspendat din cauza gălăgiei activitatea a două cluburi care plătesc ”chirie mii de euro către o firmă fondată de șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, și administrată de soția acestuia”. Detalii, aici.  

În martie 2024, cea mai mare organizație patronală din România, Concordia, care reunește organizații din 16 sectoare economice, a criticat dur comportamentul inspectorilor ANPC, spunând că instituția condusă de Constantinescu ”defăimează companiile private”:

  • ”Cer volume imense și nejustificate de documente doar pentru a pune presiune pe agenții economici, interpretează excesiv norme legale și adoptă o atitudine ostilă, nu una de colaborare și prevenție de exemplu când decide să facă public numele unor operatori economici sau să publice poze lipsite de context”, a transmis Concordia. Detalii, aici. 

În octombrie 2022, operatorul aerian Blue Air a depus o plângere penală împotriva lui Horia Constantinescu, pe care îl acuza că „a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari” companiei, prin „afirmaţii false”. Detalii, aici. 

Horia Constantinescu s-a făcut remarcat și când le-a cerut angajatelor să nu mai poarte bluze cu decolteu, bijuterii și machiaj strident, iar fustele trebuiau să ajungă la genunchi. Bărbații nu aveau voie cu plete, pantaloni scurți și alte accesorii în afară de verighetă. Detalii, aici. 

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.