Bad guy, good guy. Băiatul sărac și bătăuș – de la periferia Bucureștiului, direct printre milionari. Viața tumultoasă a lui Horia Constantinescu, șeful OPC Constanța

Horia Constantinescu, actualul șef al OPC Constanța, a apărut din senin și, la scurt timp de la numirea în funcție, a șocat opinia publică cu imagini din bucătăriile unor restaurante din Constanța și Mamaia. Rața congelată cu tot cu pene, resturi de pui refolosite și carnea ținută în căldură sunt câteva dintre imaginile care au făcut înconjurul presei locale și centrale. În locul încurajărilor, șeful OPC Constanța a primit apostrofări din partea premierului Mihai Tudose care l-a numit ”erou peste noapte”, critici din partea unui investitor în turism care l-a acuzat că strică imaginea hotelierilor, iar un senator PSD, care îi este amic, l-a avertizat, mai degrabă în glumă, să nu sfârșească la fel ca polițistul antimafia Corrado Cattani. Cunoscut în cercurile mondene din București, Horia Constantinescu a devenit repede un personaj și în Constanța. Este unul dintre motivele pentru care i-am lansat invitația interviului pe care a acceptat-o cu deschidere.

O biografie neromanțată

Interviul începe sec și domol, ca o anamneză familială în prima ședință de terapie. Horia Constantinescu seamănă cu un vulcan adormit, vorbește încet, rar, cu voce joasă și uniformă. Stă picior peste picior și cu palmele unite. Nu gesticulează și, deși pare în gardă, e deschis și dispus să răspundă la orice întrebare. I-am propus să vorbim despre trecutul lui, despre familia din care provine, despre copilărie, ascensiune și despre controversele din jurul relațiilor de prietenie și afacerilor pe care le deține. Interviul pare o provocare și pentru el, și pentru noi.

Primele declarații îl scot din tabloul pe care ni-l creionaserăm citind despre trecutul său tumultos și controversat. Părinții au divorțat când el era copil, a fost sărac și a purtat haine ”de căpătat”. Îi sticlesc ochii atunci când vorbește despre mama lui pe care o venerează.

S-a născut pe strada Gogol, în casa în care, 30 de ani mai târziu, avea să se mute Traian Băsescu. A fost un copil rebel, un bătăuș cu accese de furie în fața nedreptăților și a umilințelor. Era în clasa a IV-a când a avut prima dată nota scăzută la purtare, iar în clasa a XI-a a fost lăsat repetent la purtare. După Revoluție a început ”să se descurce”, a făcut primii bani din bișniță și camătă și i-a promis mamei lui că nu vor mai fi săraci niciodată. S-a ținut de cuvânt. Astăzi este milionar în euro și împarte businessuri și bani tuturor celor care l-au ajutat sau i-au fost alături. Nu mai știe câte afaceri are, dar știe că își iubește enorm copiii. Și le iubește și pe femeile care i-au fost alături de-a lungul anilor. Nu se sfiește să vorbească de amante, iubite și despre relațiile care s-au ”suprapus”. Vorbește cu căldură despre cea mai importantă femeie din viața lui, iubita lui din clasa a VII-a și până în 2007, când i s-a născut primul copil, dintr-o relație cu o altă femeie. Când era puști, le cucerea cu citate din Jean Paul Sartre, dar nu le ascundea niciodată că el este un mare iubitor de femei și că ele sunt mai multe.

Spune că nu l-a ajutat cu nimic faptul că bunicul patern a fost un lider comunist consacrat, unul dintre cei care au instaurat regimul comunist în România, după ocuparea țării de către sovietici. Miron Constantinescu, istoric și sociolog marxist, era președintele Marii Adunări Naționale când a murit, cu două luni înainte să se nască nepotul său, Horia. Miron Constantinescu este cel care a încercat să-l răstoarne pe Gheorghe Gheorghiu Dej, în 1956, după ce Hrușciov a denunțat staliniștii. N-a reușit și a fost acuzat de fracționism. 

Horia Constantinescu se înflăcărează când vorbește despre bunicul său. I se citește în ochi regretul că nu l-a cunoscut și spune că bunicul său a avut de suferit din cauză că a scris ”istoria reală a românilor” și nu așa cum și-ar fi dorit-o comuniștii. În fapt, a scris articole și studii ideologice, care nu pot fi considerate științifice. Repetă des că ei sunt nealiniați din tată în fiu, dar subliniază de fiecare dată că nu e vorba de răzvrătire, ci de nesupunere în fața nedreptăților. Miron Constantinescu a fost fiul nerecunoscut al geologului Gheorghe Munteanu Murgoci, cel care a întemeiat școala românească de pedologie și a realizat prima hartă a solurilor din România și care, împreună cu Vasile Pârvan și Nicolae Iorga, a înființat Institutul de Studii Sud-Est Europene.

Familia lui Horia Constantinescu a trăit corvoada unor tragedii înlănțuite după ce trei dintre copiii lui Miron Constantinescu au murit în condiții suspecte, iar fiica acestuia, diagnosticată cu schizofrenie, și-a ucis mama, după care a fost internată la ospiciu. Singurul copil rămas în viață este tatăl lui Horia Constantinescu care poartă și astăzi povara acestor episoade. Unii istorici susțin că familia lui Miron Constantinescu ar fi fost, de fapt, ucisă de Securitate. Horia Constantinescu este de aceeași părere. 

Nepotul liderului comunist s-a răzvrătit în 1989 și a cerut democrație. A fost lider al FSN, peste elevi și studenți. Spune că nu s-a ridicat împotriva unei ideologii, ci împotriva dictaturii. A fost în stradă și în 13-15 iunie 1990, când a pierdut colegi și prieteni. Nu-l consideră vinovat pe Iliescu. Sau nu doar pe Iliescu.

Este nașul de cununie al lui Andrei Năstase căruia i-a transferat responsabilitatea spirituală asupra familiei sale, pentru momentul în care nu va mai fi. Se înveselește când vorbește despre Andrei Năstase, pe care îl descrie ca pe un frate mai mic. L-a cunoscut când era puști și venea la karting în complexul pe care Constantinescu îl deținea în Herăstrău. S-au apropiat după ce Constantinescu l-a luat deoparte pe Andrei Năstase și l-a sfătuit să nu mai plătească notele de plată pentru cei care îl însoțesc, pentru că nu îi sunt cu adevărat prieteni. Spune că nu poate fi acuzat de oportunism pentru că l-a cooptat în afaceri pe fiul lui Adrian Năstase pe vremea când ”familia lui nu mai era pe val, ci dădea cu subsemnatul la DNA în fiecare zi”. L-a ales pe Andrei Năstase ca să îi boteze fetița și să se ocupe împreună de afaceri ca să fie liniștit că businessurile vor rămâne pe mâini bune și că cineva de încredere va avea grijă de familia lui după ce el nu va mai fi. 

Cu o mamă în vârstă, o soră filosof și un tată dificil, cu doi copii din două relații diferite și cu mulți prieteni, Horia Constantinescu și-a împărțit deja averea, prin acțiuni la purtător, pentru ca ai lui să nu se certe după ce el nu va mai fi. Spune că ăsta e motivul pentru care și-a deschis cele două firme din Panama, loc pe care îl consideră un ”offshore relaxat” care i-a permis să-și împartă averea așa cum a considerat el, „ca să n-o împartă alții după cum vor ei“. Vorbește des despre moarte, e parcă laitmotivul interviului, și e împăcat cu drumul care i se poate opri oricând.

A colecționat un stop cardiac, o polineuropatie diabetică și i-a mai stat inima de câteva ori. Dar momentul care i-a schimbat viața este un accident de mașină în urma căruia femurul i-a ajuns în ficat, iar doctorii i-au spus că doar Dumnezeu poate să-l mai ajute să meargă vreodată. Seara, medicii îl adormeau cu doze uriașe de calmante, iar mama lui cu ”Tatăl nostru”. Trei luni de zile nu s-a mișcat și toți îl pregăteau pentru o viață de invalid. Și-a ascultat mama și a început să se roage. Nu se știe prin ce minune a început din nou să-și simtă degetele, apoi picioarele și restul corpului. A învățat să meargă din nou. Când a ieșit din spital, primul drum l-a făcut la biserică să-și respecte promisiunea. Avea 33 de ani când s-a botezat.

E senin și zâmbește când vorbește despre moarte. Ritmul în care îl macină boala îl face să se raporteze des la momentul în care el nu va mai fi. Însă modul în care o face amintește de ritualul egiptenilor din Vechiul Regat care, cu o precizie neverosimilă, își aranjau viața de aici pentru cea de dincolo. Tot ce își dorește este să apuce să lase totul în ordine până la momentul Trecerii. Și să nu aibă parte de o moarte stupidă. S-ar oftica să moară înecat cu un os de pui sau să-i cadă un copac în cap. Nu ține, însă, regimul recomandat diabeticilor. Spune că atunci când l-a ținut, s-a simțit rău. Bea, fumează, mănâncă bezele, se distrează, trece de la o idee la alta, uneori nu termină frazele pentru că începe altele, este într-o agitație continuă și doar debitul său verbal e mai rapid decât ritmul în care trăiește. Cel mai probabil, va ajunge octogenar.

Nu-i plac nici Radu Mazăre, nici Decebal Făgădău și crede că niciunul nu e bun de primar. Pe unul îl consideră ”regele în pielea goală”, iar pe celălalt ”fost angajat la curtea regelui”. În schimb, pe Nicușor Constantinescu îl consideră un „prieten drag”, iar despre Liviu Dragnea are o părere bună. Nu se dezice nici de ei, nici de familia Năstase. Pe Felix Stroe îl crede ”General” și îl respectă. Una peste alta, nu se consideră un politician și crede că, astăzi, politica românească e ”o șușana” la care el nu se poate adapta. 

Bunicul – lider comunist, nepotul – în stradă la Revoluție și Mineriadă. Primii bani câștigați din bișniță și camătă de puștiul care îi promisese mamei că nu vor mai fi săraci niciodată

ISE: Când și unde v-ați născut, ce profesie au părinții dumneavoastră, unde și cum v-ați petrecut copilăria?

Horia Constantinescu: M-am născut în 19 septembrie 1974 la puțin timp după ce bunicul meu Miron Constantinescu se prăpădise deja și spun asta pentru că mulți cred că mi-a lăsat o moștenire ascunsă de pile și relații, lucru care nu s-a concretizat pentru că n-am avut șansa eu să-l cunosc pe el și nici el pe mine (Miron Constantinescu a fost readus în viața politică de Nicolae Ceaușescu în timpul căruia a fost ministru al Învățământului (1969-1970), rector al Academiei ”Ștefan Gheorghiu” (1970-1972), vicepreședinte al Consiliului de Stat (1972-1974) și președinte al Marii Adunări Naționale (martie-iulie 1974). Era membru al Academiei Române, iar Vladimir Tismăneanu îl consideră ”un intelectual autentic”, n.red.). M-am născut în Gogol, așa se numea strada, casa în care m-am născut eu este cea în care a stat președintele Băsescu. Imediat după naștere, părinții mei s-au mutat într-o altă casă, pe care o avem și astăzi. După divorț, casa a rămas tatălui meu, ai mei au divorțat când eram mic. Am trecut prin multe furci caudine dar cred că sunt cele care m-au făcut omul de astăzi. Mama mea, drăguța de ea, profesor universitar de limbi străine, iar tatăl meu geolog… Mama mea s-a chinuit mult. Noi, eu și sora mea, am stat o perioadă la grădinițe săptămânale, cum se numeau ele pe vremea aia, erau un fel de internat. Mama a primit destul de târziu o casă, undeva la capătul din Drumul Taberei, se numea zona Frigocom sau Bujoreni. Râdeau prietenii mei și spuneau că de la noi începea porumbul. Am trăit în cartierele limitrofe ale Bucureștiului acolo unde dacă nu erai atent ajungeai fără pantofi acasă. M-am golănit destul de repede, am petrecut perioada tinereții în mai multe instituții de învățământ, am fost bătăușul școlii. N-am avut note mici la învățătură, am intrat la Liceul Sfântul Sava, la mecanică. Pe vremea aia nu puteai avea pile, eram nouă copii pe loc, nu puteai să dai la o parte nouă copii care învățau foarte bine. Primul 7 la purtare l-am avut în clasa a IV-a. De nebun. N-am fost un copil aliniat. N-am tolerat niciodată nedreptatea… am fost apărătorul copiilor cu handicap, celor nevolnici. Apoi, chiuleam… Cel mai tare nu mi-au plăcut imbecilitățile predate în școală. Biologia. De câte ori v-ați întâlnit cu necesitatea de a explica cuiva cum e cu diviziunea amibei sau a parameciului? Mai aveam teoria construcțiilor de mașini… La ce-mi trebuia? Înțeleg fizica, matematica, limba română, istoria, geografia etc.

Am o soră pe care o iubesc foarte mult și care e mai mare cu un an, o lună și 11 zile decât mine. Și care, de la 18 ani, cu doar puțin ajutor la început din partea noastră, a susținut mai multe examene în Germania și Elveția, a fost admisă la Universitatea din Geneva, a rămas acolo, a studiat și acum e profesor acolo, profesor în domeniul umanist. 

Am avut multe de învățat de la părinții mei și port cu mândrie numele fiecăruia dintre ei. Mama mea preda limbi romanice: spaniolă, italiană, română… limba română e o limbă străină pentru mulți dintre noi, așa că trec și limba română la limbi străine. Imediat după divorțul de tata au trimis-o să predea la Ștefan Gheorghiu (Academia “Ștefan Gheorghiu”, ca urmașă a Universității Muncitorești a PCR și a Școlii Superioare de Științe Sociale “A. A. Jdanov”, a fost înființată, prin decretul 121/17 martie 1970, ca for care „organiza, îndruma și coordona întreaga activitate de cercetare în domeniul științelor sociale” și unde erau trimiși la studii, sau la completare de studii, activiștii de partid din județe, n.red.). La decesul bunicului meu, toate țările din blocul comunist au ținut doliu național 3 zile. A fost un om care a crezut foarte tare în ideolodia comunistă. Sunt multe cancanuri în jurul familiei noastre, în jurul vieților noastre, în jurul bunicului. Dar dacă dăm la o parte caimacul, sunt multe lucruri frumoase și interesante. Bunicul meu a avut curajul să scrie istoria românilor așa cum a fost ea, lucru care i-a adus la momentul acela disprețul și dizgrația din PC. Îmi place să cred că e o poveste de familie. Și tatăl meu, un om nealiniat, a fost exclus din PC în 80 și ceva. A fost un om nealiniat nu în sensul de răzvrătit, ci de om pentru care dreptatea a fost mai importantă decât orice altceva.

Mama m-a învățat să citesc și ce să citesc. Și eu, cu citate din cărțile respective și cu ce mai descopeream în literatura vremii, agățam gagici. Și mama ura asta pentru că aveam telefon fix la vremea aia și mama auzea ce vorbeam. Și le vorbeam ălora de Jean Paul Sartre (filosof francez apropiat de doctrina sovietică, n.red.) și alea erau leșinate…

Mama e un om minunat. E o mamă care mi-a fost prieten în primul rând, cred că ea m-a învățat să fiu un om intrasigent. Mi-a arătat calea și m-a povățuit, ne-a învățat să ne confruntăm cu viața. Aveam un carnețel cu ”fapte bune”, ”fapte rele”. Spălam vasele, strângeam lucrurile, astea erau fapte bune, faptele rele le anulau pe cele bune și tot așa… Mă uit cu plăcere acum în aceste carnețele. Mama ne-a învățat să fim stăpâni pe picioarele noastre de foarte mici.

Tatăl meu este nepotul nedovedit al marelui Murgoci. Familia mea a însemnat o pagină de istorie a acestei țări, o pagină frumoasă din istorie.

ISE: Statutul bunicului în PC v-a ajutat în vreun fel după 90? Familia dumneavoastră a fost înstărită, a avut beneficii după Revoluție?

H.C.: A murit în 1974. Nu m-a ajutat cu absolut nimic. Bunica mea, soția lui Miron Constantinescu, avea carnet cu număr mic de partid, a fost dintre tinerii entuziaști care au crezut puternic în ideologia comunistă, nu ca Ana Pauker și alți parașutați. Miron Constantinescu n-a făcut parte din proptipentada comunistă ai căror copii se îmbătau împreună cu alți copii de nomenclaturiști (După 23 august 1944, Miron Constantinescu a fost directorul ziarului „Scânteia“, cel care răspundea de propaganda PC, n.red.). Unul din frații lui tata a murit într-un mod dubios, un alt frate de-al tatei era oceanograf și a murit împușcat în muzeul Antipa, el având fobia armelor, deci nu s-ar fi putut atinge de o armă să se împuște. O soră a lui tata este cea cu incidentul cu bunica, care a omorât-o pe bunica și care a ajuns într-un ospiciu. Deci suntem o familie cu de toate, dar sigur nu una de nomenclaturiști. După ce au divorțat ai mei, am ajuns într-o casă cu un reșou și o saltea de paie. Mama n-a cunoscut alt bărbat și ne-a crescut singură. Au mutat-o de la Ștefan Gheorghiu la Institutul de Cercetări Lingvistice pentru că divorțase de tata și pentru că fratele mamei mele rămăsese în străinătate pe vremea aia. Am crescut exact pe invers: am fost îmbrăcat cu haine de căpătat sau cu ce ne mai trimiteau rudele de-afară. Aveam o geacă italienească foarte ruptă, iar mama a cusut o broderie pe ambele părți, pe mână, ca să pară că așa era modelul ca să astupe ruptura. Am luat viața în piept. Și mi-a plăcut ceea ce am trăit și am construit și n-am avut alt om mai apropiat și mai puternic decât mama.

ISE: Ați fost revoluționar. Cum a fost posibil acest lucru? Practic, v-ați ridicat împotriva unui regim din a cărui conducere a făcut parte și bunicul dumneavoastră.

H.C.: Regimul dictatorial, orice formă îmbracă, niciodată nu poate reprezenta o ideologie. Noi am ieșit pe stradă și am luptat împotriva unei dictaturi. Nu poți spune despre o filosofie că e bună sau proastă, poți să ți-o asumi sau nu. Statul comunist e rău sau bun? Acum avem dreptul să călătorim, dar am renunțat la obligația de a munci. Un mare filosof antic a spus că pașii spre democrație conduc la anarhie.

N-am fost un erou al Revoluției dintr-ăia care și-au luat patalamale de revoluționari, să primim terenuri și să ne scadă impozitele. Noi n-am ieșit pe stradă știind că o să ne dea nouă apoi o lege prin care o să ne dea 1000 de mp de teren. Ăia care au fost arestați, uciși s-au au ajuns în pușcării, ăia sunt eroi ai Revoluției.

Am fost pe stradă și la 13-15 iunie 1990. Mama era să leșine în sală, că apar în filmul ”Piața Universității”. Piața Universității n-a fost nici de stânga, nici de dreapta, așa cum târziu și-au asumat Emil Constantinescu și alte comete ale politicii românești (de precizat este că sutele de mii de oameni care au ieșit în stradă la Revoluție și Mineriadă nu erau adepți ai FSN, ai lui Ion Iliescu și nici ai regimului comunist, n.red.). Piața Universității a fost o ancorare și o legare cu lanțuri de principii și drepturi dobândite la Revoluție.

ISE: De ce ați ieșit la Mineriadă?

H.C.: Pentru că era o călcare în picioare a ceea ce obținusem la Revoluție, a principiilor de la Timișoara, a dreptului de a spune ceea ce gândești, dreptul de a avea opinia proprie – erau drepturi care încet, încet dispăreau. Dar știți de ce dispăreau? E ca la Protecția Consumatorului: ca să poți să combați astfel de răufăcători, trebuie să redobândești respectul de sine. Oamenii s-au întors la acel soi de obediență. Noi am făcut Revoluția din suflet.

ISE: Cum s-a terminat Mineriada pentru dumneavoastră?

H.C.: Am avut colegi care au murit.

ISE: Cine este vinovat pentru asta?

H.C.: Pe cei care au făcut mineriada, nu pe cei care au chemat. Dacă dumneavoastră vă dă președintele asociației de proprietari din blocul în care stați, ordin să spargeți geamurile, le spargeți?

ISE: Nu puteți să comparați rolul și influența lui Ion Iliescu din acel context cu cele ale unui președinte de asociație.

H.C.: Arătați-mi ordinul dat de Iliescu.

ISE: E publicat în aproape toată presa în luna iunie a fiecărui an.

H.C.: Și cine e vinovat? Numai Ion Iliescu? Pentru că le-a mulțumit minerilor că au făcut curat? Eu nu apăr pe nimeni, doar că filmarea în care le mulțumește tuturor minerilor pentru ordine și curățenie o consider o variantă abilă și inteligentă de a stinge conflictul. Dar cu târnăcopul a dat Iliescu? Nu. Au dat ăia care au uitat că sunt români. Aș vrea să fiu înțeles corect, nu sunt aliniat politic care îl perie pe Iliescu. Eu am făcut 13-15 iunie pe străzi. Și e bine că există o Judecată Supremă.

ISE: Ce studii ați urmat?

H.C.: Am absolvit Facultatea de Drept. Am avut minunata șansă să am cred că singura lucrare de licență din istoria recentă a facultății la profesorul Ion Neagu (avocatul Ion Neagu l-a reprezentat în instanță pe Miron Cozma în dosarul Mineriadei din 1991. Tot Ion Neagu i-a reprezentat în instanță pe Ovidiu Tender și Corneliu Iacobov, n.red.). Căile ordinare și extraordinare de atac în dreptul procesual penal. O somitate în drept penal. Am fost și sunt pasionat de drept penal. Profesorul Neagu era o somitate nu numai în drept penal, ci ca profesor în general. La examenul lui picau câte 300-400 din an. Dacă luai examenul lui puteai să spui că ai absolvit Dreptul. O minune de om și de profesor. Dacă am putea să clonăm sau să transformăm viața într-o buclă repetabilă sunt câțiva oameni pe care aș vrea să îi am mereu în viață.

Am fost elev la trei școli generale…  M-a dat afară într-a VII-a. Mă bătuse fratele unui coleg de-al meu pe care-l chema tot Horia. Mi-am dat seama că nu putem fi doi de Horia în aceeași școală generală pentru că de fiecare dată când îl strigau pe el, mă întorceam și eu. Și l-am chemat odată: ”Băi, șefule, cum te mai cheamă?”. Îl mai chema Mihai. Și i-am zis: ”Păi, de azi înainte să te strige toți Mihai, că mă încurci cu Horia”. N-a înțeles și i-am dat o mamă de bătaie, că eram mai sportiv… Dar nici el nu era singur pe lume. A venit cu frati-su la liceu. Și mi-a dat o mamă de bătaie…

Dar eu făceam sport de performanță, eram în lotul național de pentatlon modern: înot, atletism, călărie, scrimă și tir. Aveam niște colegi mai bine hrăniți, cu 10 ani mai mari ca mine. Le-am spus că am pățit un incident, m-am trezit cu ăia care erau în lot, niște găligani de 20 și ceva de ani. L-au găsit și l-au spart cu bătaia. Apoi, am mai rezolvat eu niște polițe prin școală, că așa era la vremea aia, veneai cu gașca… Și m-au dat afară. M-au mutat disciplinar, de fapt. Că bunicul fusese ministru și nu puteau să scrie, că dădea rău la partid. Nu îmi făceau mie o favoare. Au făcut așa ca să nu pice o pată neagră pe obrazul partidului.

M-au mutat într-o școală de cartier, unde am avut un minunat profesor de matematică, Smarandache, nu știu dacă mai trăiește, în clasa căruia erau numai olimpici. Un om care ne vorbea foarte impunător și datorită căruia noi am intrat toți la Sfântul Sava, sau la informatică și pe unde am mai intrat, datorită notelor foarte mari de la matematică pe care le-am luat fără să facem meditații.

Am intrat la Sfântul Sava, am prins Revoluția. Noi am intrat în septembrie 89 la liceu. Nu eram UTC-ist. Pentru că nu mă puteau face UTC-ist la câte derapaje aveam în comportament. În ianuarie eram șeful Frontului Salvării Naționale la elevi și studenți și cred că sufletește am făcut multe pentru Sfântul Sava. Am fost un savist adevărat. În sensul că am adus tipografii, fotocopiatoare. Veneau multe ajutoare și fiind printre cei implicați în gestionarea ajutoarelor în stânga și dreapta, am muncit să aduc pentru școala mea foarte multe… După care, într-a XI-a, pentru că am stropit o profesoară cu apă și pentru că l-am bătut pe unul din Lazăr puțin cam tare… m-au lăsat singurul repetent la purtare din ultimii 75 de ani din învățământul românesc. Am avut media 5 la purtare. A fost o bătaie de joc. Mama s-a dus și a vorbit cu directoarea. Și-a bătut joc de mama în primul rând, pentru că eu eram un țânc. Și i-a zis mamei: ”Nu doamnă, stați liniștită, nu se întâmplă nimic”. Și în august m-a lăsat repetent la purtare. Mama i-a spus, domle, nu vă bateți joc de viitorul lui, îl transferăm la altă școală. Doamna era foarte supărată pentru că avusesem vendete cu mai mulți profesori parașutați în Sfântul Sava, unul dintre acești profesori fiind Monica Tatoiu.

Și după ce m-au dat afară, am plecat din țară. Am fost plecat un an, în Italia, să văd cum e viața acolo. Nu m-am dus să fur, că nu mă potriveam, și am avut o experiență minunată, am cunoscut niște oameni extraordinari, iubitori de animale ca și mine. Așa m-a iubit Dumnezeu pe mine și întotdeauna mi-a scos oameni în cale, oamenii potriviți la momentele potrivite. M-am întors după ce am venit cu italienii aici și i-am dus să vâneze în Deltă. Și mă înjurau în toate dialectele italienești spunându-mi că sunt nebun și ce familie am aici, că am de toate și nu înțelegeau ce caut în Italia. A fost o experiență de viață. Am rămas aproape ca într-o familie cu ei, dar am luat decizia să mă întorc, să continui școala. Pentru mine, dezamăgirea a fost enormă, dar mama m-a convins să mă întorc să-mi termin studiile.

ISE: Care a fost primul job? Cum ați câștigat primii bani?

H.C.: Primii bani n-au legătură cu primul job. I-am câștigat eu… Nu-ți trebuia job la vremea aia ca să faci bani. Nu mă ascund, plecând din cartierul din care am plecat, am fost unul dintre haiducii Bucureștiului. Am fost bătăuș de cartier la vârsta la care alții jucau elasticul. Când m-am ridicat în picioare, i-am bătut pe toți bețivii care o admonestau pe mama și credeau că așa trebuie să facă cu o femeie singură cu doi copii. La 15 ani cred că l-am bătut pe primul. Îl chema Anton. Mai trăiește și astăzi. Și azi când mă vede se sperie. Primii bani i-am făcut cum se făceau, mai cu bișniță, mai cu camătă, mai cu stânga, mai cu dreapta. N-am furat și n-am făcut nimic de care să-mi fie rușine dacă mă uit în urmă. N-am dat în cap, nu nimic. Escrocheriile vremurilor, de-acum 20 și ceva de ani. Eram copil, voiam să mă îmbrac. Îi promiteam mamei în fiecare seară când ajungeam acasă, se întâmpla destul de rar, dar când ajungeam îi promiteam că n-o să mai fim săraci niciodată.

Prima oară am muncit pentru un personaj extrem de interesant și controversat, Gheorghe Costraș, zis Duțu, care a fost fiul adoptiv al unui alt mare comunist, Stoica.  A fost o coincidență, nu mi l-a dat bunicul, că bunicul murise. Dar care, printre altele, a fost primul importator al Procter & Gamble, în România, în anul 1993. Și domnul acesta, ținând foarte mult la mine, mi-a dat zona Constanța-Tulcea-Călărași. Distribuiam Ariel, Pampers, toate alea, și așa am ajuns la 17-18 ani în Constanța. Și aveam comision din tot ce vindeam. Nu era mic deloc. Când au descoperit oamenii Ariel și Pampers, vindeam cu tirurile. Și aveam comision 5%, iar după aceea ne-a scăzut la 3% din vânzări, pentru că ajunseserăm la niște sume enorme. Ajunsesem la 19-20 de ani cu niște sume de bani… nu știam ce să fac cu ei. De fapt, știam ce să fac cu ei. I-am făcut praf. Dar am avut bani la mama în dulap acasă, de expiraseră sutele de lei. Aveam un sertar cu sutele alea albastre de lei. Până să le duc eu, de leneș… expiraseră și cu ele am rămas.

ISE: Cum v-ați întemeiat familia?

H.C.: Cu soția mea sunt împreună de 15 ani, o relație care se suprapune cu legătura pe care o am cu mama fetiței mele – am o fetiță dintr-o altă relație. Și atunci, când s-a născut fetița, eram cu o altă fată, de care m-am despărțit când s-a născut fetița. Astăzi, mamele copiilor mei sunt două femei foarte apropiate, pe care le-am învățat că ceea ce contează pentru noi toți de la momentul nașterii copiilor noștri e viitorul lor, al copiilor. Or copiii mei, frate și soră de tată, trebuie să crească frate și soră. Să știe că se au unul pe altul pe lumea asta și trebuie să meargă împreună.

Afacerile și legăturile de suflet cu familia Năstase. Boala care îl macină și dorința să își lase familia în siguranță când nu va mai fi

ISE: Când și cum ați început prima afacere?

H.C.: A scris un tâmpit odată, încercând să tragă în familia Năstase, că bunicul meu Miron Constantinescu și bunicul lui Andrei Năstase, fost ministru al Agriculturii, s-au cunoscut și de-acolo familiile noastre s-au unit. Eu după ce am văzut articolul am făcut un calcul: Bunicul a murit în 1974, când bunicul lui Andrei Năstase sărea elasticul în curtea școlii. Deci n-aveau cum, politic, să se întâlnească nici măcar la bibliotecă. Apoi, Andrei s-a născut în 1986, iar când eu mi-am luat primul spațiu în Herăstrău Andrei avea 8 ani. Deci cei doi bunici au vorbit fără să se cunoască și au stabilit ca eu să iau spațiu în Herăstrău în 2000, când Andrei avea 8 ani. 

ISE: Câte afaceri dețineți în prezent?

H.C.: Habar n-am. Sunt alea care sunt pe numele meu și alea care sunt pe numele altora. Habar n-am câte businessuri mai am. Marea majoritate a businessurilor le-am descărcat către alți membri ai familiei și prieteni care mi-au fost alături și mi-au fost fideli în lungul și anevoiosul drum de a deveni un om puternic și financiar. Către oameni care au meritat câte o parte pe care să și-o administreze singuri și să o crească și să mă onoreze cum mă onorau când munceau pentru mine.

Habar n-am când mi-am făcut prima firmă. Cred că prima afacere am avut-o cu un amic. O terasă deschisă în 90 și ceva. Era un băiat care introdusese hamburgerii în București. În anii ăia n-aveai casă de marcat, dar aveai masă de plastic italienească, era obligatoriu ca să fii la modă.

În 97-98 Rodrag Company a fost înființată de Robert Drăgan. Afacerea din Herăstrău a fost, la început o discotecă. Apoi, am avut primele scutere de apă acolo, după care a devenit pistă de karting, apoi pizzerie. Robert a fost în acte la început pentru că la momentul respectiv, a fi sau a nu fi în acte nu reprezenta un risc, era mult mai multă încredere în oameni, mie nu-mi plăcea să merg să semnez la bănci. Nu mai știu anul în care am hotărât să intru în firmă, am plătit inclusiv investițiile, Robert se dedica unui vis al fiului său care era pasionat de karting. Fiul său la o vârstă fragedă a înregistrat rezultate foarte bune, a și fost vicecampion mondial la karting, la grupa lui de vârstă, și el a zis că are nevoie de bani să poată susține cariera fiului său.

Iar Andrei Năstase, pentru mine, e ca un frate mai mic. Lăsând la o parte că a stat pe lângă noi și a crescut cu noi. Mă credeți că Andrei a mers la mai multe ședințe ale fetiței mele, decât mine? Și asta e verificabil. Mergeți la ”Ioanid”, la școala unde este fiica mea, și acolo se vorbea că am pus copilul pe numele meu ca să nu se afle că Andrei are o fetiță. De ce? Pentru că Andrei era la toate serbările, la toate întâlnirile cu profesorii. Eu fiind pe drumuri tot timpul, îl sunam pe Andrei, la un moment dat nici nu l-am mai sunat. Mergea singur. El știe profesoarele, știe notele. Am înnodat relațiile pe toate părțile. Eu am fost, cred eu, fratele mai mare pentru el și era normal să ocup poziția de părinte spiritual.

ISE: Cum l-ați cunoscut pe Andrei Năstase?

H.C.: În parc la karting. Era ziua mea de naștere, în 2001. Sau ziua unui prieten, nu mai țin minte exact. Și aveam un câine fenomenal, un mastiff napoletan. Foarte rău, foarte agresiv. Și îl țineam la umbră dezlegat și ne trezim cu un puști cu freza într-o parte cu doi musculoși după el. Și se tot plimba printre mese. Și i-am zis: Du-te și tu puțin mai încolo că te papă ăsta mic. Și se vedea că unul dintre cei care îl însoțeau avea pistol. Și îmi zice: ”Domle, vă rugăm să legați câinele”. Și eu i-am zis: ”Băăă… câinele e la el în curte. Leagă tu copilul”. Apoi îl întreb pe Robert: ”Bă, cine era ăsta cu șofer, cu bodyguard?”. Nici Robert nu știa. A doua zi, în Libertatea, văd un articol cu copiii lui Adrian Năstase care își petrec vacanța la bunici. Și l-am recunoscut pe puști în poză. Am zis, gata, s-a terminat afacerea cu karturi. Cum i-am zis eu să ia copilul de-aici… Andrei avea 14-15 ani. El a continuat să vină, îi plăcea kartingul, ne-am împrietenit cu băieții care îl însoțeau. Eu mă ocupam de pizzerie și tot ce însemna pontonul, pusesem o amantă să aibă grijă acolo de tot ceea ce se întâmpla și eu lucram la un birou cu niște colegi avocați și făceam consultanță în zona societăților comerciale. Și toți copiii care veneau la karturi, de la Jean Monnet și alte licee importante din București, după ce veneau la karturi mâncau acolo, la pizzeria noastră. Seară de seară, rămâneau note de plată de la masa Jean Monnet, noi așa spuneam mesei ăleia. Masa Jean Monnet, era masa copiilor de bani gata care veneau și se dădeau cu kartul. Nu era ieftină o cursă cu kartul. Și notele rămâneau și erau notate: Andrei Năstase. Și odată l-am chemat pe Andrei la mine. Nu ne știam decât din vedere. Și l-am învățat să nu se lase călcat în picioare și să înțeleagă că oameni ca ăștia nu o să-i fie niciodată prieteni adevărați și să nu le mai plătească nota. Teoretic, pe mine nu trebuia să mă intereseze cine dă banii pe notă. Și atunci l-am învățat. Și el spunea, da dar sunt prietenii mei și unii n-au posibilități. Și i-am zis, Andrei, dacă nu au posibilități, să-și facă sau să nu-și permită. A mânca pe banii altuia nu înseamnă că ai găsit soluții. Și i-am spus că nu le mai tolerez asta. Au terminat de mâncat, le-am pus nota pe masă, indiferent cine sunt. Și cred că ăsta a fost startul apropierii lui de mine.

Apoi, mi-aduc aminte că la un 1 mai m-a rugat să merg cu el la mare. Și ajung la mare, am găsit o masă mare la Why Not, în Neptun, eu abia ajunsesem, ei se pregăteau să plece, vine nota și fiind mai mare de vârstă, chelnerul îmi întinde mie nota. Mă uit la ei, scot banii pentru jumătate de notă, pentru că bănuiam că Andrei va plăti iar tot…. Unul se lega la șireturi, unul făcea nu știu ce… Și atunci am fost mai mult decât vocal și le-am zis: Băi, măscăricilor, dacă tot vă plătim nota și sunteți bufonii noștri, măcar faceți ceva de entertainement, dansați, faceți o tumbă. Andrei mă ruga mereu să nu fiu mitocan. Și a urmat atunci o separare chirurgicală de o parte dintre ei. Că a început și Andrei să-și dea seama că ei erau doar niște oportuniști care își doreau să fie prieteni cu băiatul lui Adrian Năstase, ei fiind niște nimeni și mulți dintre ei au și rămas în zona aia, n-au reușit să performeze nici până azi.

După aia, Andrei a plecat la studii în Italia, am păstrat mereu legătura, îl iubesc ca pe fratele meu mai mic. Mă supără deseori. Mă supără că nu renunță la a fi bun stupid. În zilele noastre, de cele mai multe ori, când ești bun, ești luat de prost. Și el nu-și dă seama. Are un suflet impecabil, imaculat. Când era mic îi spuneam Micul Lord.

Și marele și minunatul aport pe care l-a avut el în viața mea este că m-a temperat față de pitbulul care eram inițial, m-a transformat într-un om care cât de cât a găsit un echilibru în a comunica, în a socializa. Urăsc petrecerile mondene, n-am dansat pe mese în viața mea, chiar și în cluburile mele, mereu am avut cea mai urâtă masă, cea mai retrasă și beau aceeași vodkă, indiferent dacă am avut 2 lei în buzunar sau 200 de lei.

ISE: Cum au început afacerile cu Andrei Năstase? 

H.C.: Primul stop cardiac l-am avut prin 2005, pe la sfârșit. Știam că stau prost cu sănătatea și am vrut să iau lângă mine pe cineva în care să am încredere și să știu că tot ceea ce las îi va rămâne familiei mele. Una e să-i lași afacerile băiatului lui Năstase care stă în Zambaccian și alta e să lași afacerile altcuiva. Poate nici surorii mele nu i-aș fi lăsat pentru că nu e om care să știe să gestioneze un business. Poate ar fi vândut tot și ar fi rămas cu nimic din tot ceea ce am muncit eu. Și am avut o discuție cu el în mașină în care i-am spus toate astea. De aceea el este și nașul fetiței mele. I-am transferat spiritual și moral grija pentru familia mea. Și ca să înțelegeți, atunci era momentul în care familia Năstase era de dimineață până seara la DNA. Deci eu nu puteam fi bănuit de oportunism. L-am pus naș pe Andrei în 2007, la trei ani după ce au început să meargă la DNA. Deci când am început afacerile cu el nu l-am adus pe unul care era vreun bulgăre de aur. L-am adus pe Andrei lângă mine când tatăl lui nu mai era premier și în Andrei se trăgea din toate direcțiile. El era un fel de paria. Pentru că tatăl lui nu mai era la modă, iar prietenii lui îl marginalizaseră. Pe mine mulți au încercat să mă înfrângă pentru că am păstrat legătura cu familia Năstase și pentru că nu m-am dezis de ei. Dar ce n-au încercat să-mi facă… De la controale peste controale până la unul din PDL care mi-a cerut 25% din afacerea din Herăstrău ca să fie totul bine.

Am avut niște probleme de sănătate majore. Mi-a stat inima de câteva ori. Am un diabet groaznic cu complicații groaznice. Speranța de viață nu e foarte lungă pentru un om cu boala mea și la ritmul la care mă macină boala. Și așa că am zis să le fac pe toate. Am avut un stop cardiac înainte să se nască fetița mea. Anul trecut am făcut polineuropatie diabetică, nu mai puteam să merg, nu mai știam ce e cu mine, nu mai simțeam nimic. Diabetul e o boală necruțătoare. I se spune ucigașul tăcut. Mi-a mai stat inima de câteva ori de la primul stop cardiac, am trecut peste ele. L-am luat pe Andrei, care va sta lângă mine până la capătul funiei, să învețe. Degeaba îți las un Maybach dacă nu știi să-l conduci. Și Andrei a devenit parte din familie. Eu nu-mi mai pun problema dacă Andrei e asociat sau nu e asociat, dacă a băgat sau nu bani. Andrei a băgat în mine destulă investiție spirituală încât să fie fratele meu. Sora mea stă în Elveția, e profesoară, iar Andrei stă cu mine aici. Andrei știe mai multe despre mine decât sora mea.

ISE: Cum l-ați cunoscut pe Adrian Năstase?

H.C.: Ce nu știu mulți despre Adrian Năstase este următorul lucru. Adrian Năstase n-a ratat prea multe seminarii când era profesor, l-am avut profesor la Universitatea „Nicolae Titulescu“. Era unul dintre seminariile importante, la care te duceai pentru că aveai în fața ta, alături de alți profesori mari, aveai șansa să auzi lucruri interesante din gura unor oameni interesanți, profesori minunați și doxa de carte și de cultură. Atunci l-am cunoscut. Știți, toți îl cunoaștem pe Ștefan cel Mare, el nu ne cunoaște pe noi.

Când m-a cunoscut Adrian Năstase pe mine, era ziua lui Mihnea mi se pare, venise la pistă la karting și eu eram cu mai mulți foști colegi, mai milițieni, mai asta, și stăteam la masă, cu spatele la pista de karting. Și unul care era ceva pe la Crimă Organizată zice: ”Bă, vine Adrian Năstase”. Adrian Năstase era prim-ministru. Șansa ca Adrian Năstase să vină într-un parc, chit că era ziua lui Mihnea, era una la un miliard. Și îi zic: ”Hai, mă, lasă-mă”. Și îl văd că se face așa alb la față: ”Bă, Adrian Năstase!”. Și la un moment dat mă uit, era Adrian Năstase, doar cu un SPP-ist, cu o singură mașină, venise că îi promisese lui Mihnea că își rupe din timp și dă diplomele la copii, la cursa de karturi, de ziua lui Mihnea. S-a golit terasa, oamenii nu au mai rămas la mese, stăteau pe alee în două părți și se uitau ca la urs. Și Adrian Năstase era singur în mijlocul terasei. S-au ridicat ca să îi facă poze, că era jenant să îi facă poze de la un metru. Să îl vezi pe Adrian Năstase la o terasă mâncând sărățele cu Pepsi era inedit. Și atunci m-a cunoscut și dânsul pe mine. Era prin 2004.

Adrian Năstase mi-a fost și îmi este unul din mentorii, nu că mi-aș dori să ajung, pentru că ar fi trebuit să încep ca domnia sa, să încep tocilar, să continui prin a învăța, să mă dedic studiului, cum au făcut mare parte din membrii familiei mele. Adrian Năstase are un umor, cu toate că nu pare. Într-adevăr, nu prea știi exact când glumește și când nu glumește, dar e un om cu o ironie extraordinar de fină, alături de care trăiești niște momente mișto, spirituale, extraordinare, și nu îl pup în cur, credeți-mă.

ISE: Ați intrat în PSD la îndemnul lor?

H.C.: Deloc. Sunt social-democrat și socialist și cred în stânga mai tare ca în dreapta pentru că așa am știut în casă și așa am trăit.

ISE: Când ați intrat în politică?

H.C.: Dintotdeauna, habar n-am. Am fost în FSN, știu eu când mi-au mutat ăia carnetul? Pe vremea aia… Nu am fost niciodată în altă tabără, n-am cochetat cu altă tabără. Am prieteni buni în PNL, cred eu, și poate e urât ce spun, dar îl stimez ca prieten pe Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, un om marcant al PNL. Și să nu credeți că au fost puține oferte de a merge când acolo, când acolo.

ISE: De ce v-ați deschis societățile în Panama și nu în România?

H.C.: Panama e o țară offshore relaxată. N-am conturi în Panama și vă rog să rețineți acest aspect. A avea o firmă în Panama nu e același lucru cu a spăla bani în Panama. După ce ți-ai făcut offshore dacă muți bani acolo, aia e povestea. Eu nu fac asta. Pe mine m-a învățat un avocat prieten căruia i-am expus următoarea problemă: am o mamă de 76 de ani, o soră boemă care studiază filosofie la Geneva, un tată care nici el n-are prea multe și doi copii cu două femei diferite. Cum fac dacă vreau să le împart tuturor ce am fără să se certe? Numai acțiunile la purtător îi pun pe toți la adăpostul de a se certa între ei pentru ceva ce oricum n-au muncit.  Și atunci, consultându-mă cu un avocat român și unul de drept internațional, am înțeles că singura soluție sunt acțiunile la purtător. Un pachet de file pe care eu le-am luat și le-am băgat în plicuri așa cum am considerat eu că trebuie împărțite, nu cum poate vor considera ei după ce eu n-o să mai fiu, și i-am spus avocatului: plicul 1 merge la fiica mea, plicul 2 la fata soră-mii, plicul 3 merge la băiețel, plicul 4 la nevastă-mea, plicul 5 la mama și tot așa. Și fiecare plic cu indicațiile cu ce să facă fiecare cu ce le-am lăsat. Asta e marea gălușcă cu Panama.

Am descoperit foarte târziu diabetul. Nu știu dacă știți, dar ai două șanse: să mori lent și fericit ca mine sau să mori la fel de lent și nefericit, adică ăia care urmează tratamentul cu insulină.

Eu îmi asum boala. Nu mă întreb de ce am diabet. Nici nu s-a distrat nimeni cât m-am distrat eu. Deci nu mă întreb de unde am diabet sau de ce. Nu m-am uitat odată în sus la Dumnezeu să-l întreb: ”De ce am, Doamne, diabet?”. Dar trebuie să îmi asum realitatea. Și realitatea este că această boală poate să răbufnească oricând. Am avut glicemia 680. Asta înseamnă că aș putea să mor de comă de insulină, adică sângele meu e gem. Așa că nu mai bine faci iarna car și vara sanie? Am prieteni înstăriți care au murit. Și în urma lor moștenitorii au început să se încaiere. Sunt unii care se judecă și azi. Și surpriza alor mei va fi când or să deschidă plicurile și or să vadă cât am lăsat fiecăruia.

ISE: Vorbiți mult raportându-vă la momentul în care n-o să mai fiți, pare că îl simțiți aproape, dar sunteți totuși plin de energie. Cum trăiți cu gândul ăsta?

H.C.: Cu foarte mare entuziasm. Mie mi-e frică doar de proști. Faptul că fumez sau nu țin regim nu-i o sinucidere lentă, că mă împușcam dacă voiam să scap. Trăiesc liniștit. Mă distrez, beau, mănânc, am în continuare amante. Mie mi-e frică numai de proști. De la un om inteligent te poți aștepta la ceva rațional, dar la prost e o surpriză continuă. Da, mi-e frică să nu îmi cadă un pom în cap, mi s-ar părea o moarte stupidă. Nu vreau să am parte de o moarte stupidă, nu știu, spre exemplu să mă înec cu un os de pui, sau cine știe ce altceva.

ISE: V-ați gândit cum ați vrea să se întâmple?

H.C.: Pe terasa casei pe care vreau să mi-o construiesc la Costinești. Acolo vreau să mor. Mulți din mentorii mei au murit, inclusiv Gheorghe Costraș, cu care am lucrat la Procter & Gamble. A făcut un accident vascular cerebral în casă, l-a găsit soția lui dimineață. Era un om care avea câteva milioane de dolari în casă, cash, la Revoluție. Un mahăr al vremurilor, un mahăr român care lucra atunci pentru compania americană. A căzut pe scări, nu l-a auzit nimeni că avea mochetă pe jos, l-a găsit soția dimineață, l-a dus la spital și, cu toți banii lui, a murit. S-au măcelărit pe ce a lăsat omul acesta în urmă. Așa că mai bine mă pregătesc pentru asta, las totul aranjat și mă distrez în continuare.

Politică și administrație. Candidatura la Primăria Costinești și relațiile cu Mazăre – Constantinescu și Făgădău – Stroe

ISE: De ce ați candidat la Primăria Costinești?

H.C.: Am candidat pentru că am promis și eu mă țin de promisiuni, fie bune, fie rele. Când eram mic, dacă-ți promiteam că-ți sparg geamul, ți-l spărgeam. Acum, dacă ți-am promis că te respect, te respect. Eu când am strâns mâna, pentru mine e semnat, nu-mi trebuie hârtii.

În primul an în care am preluat administrarea plajei din Costinești, mă întreba Nicușor Constantinescu, care, vă repet, e un drag prieten, mă întreba de ce nu aleg Mamaia. Și i-am spus că mie îmi place să aprind lumina, pentru că am avut șansa de la Dumnezeu, așa cum v-am mai spus, să plec din ghetou și să ajung în centru. Asta a fost posibil datorită multor oameni care mi-au aprins lumânări și becuri în cap, m-au luminat. Și mă simt obligat, așa m-a învățat mama, că nu trebuie să dai neapărat înapoi ăluia care ți-a dat, dar dacă ai primit un bine să dai și tu mai departe un bine și s-ar putea ca într-o zi să trăim într-o lume mai bună. Am zis: ”Domnule, vreau Costineștiul de drag”. Mi-aduc aminte, mergeam în Neptun cu Zet Cabrio pe vremea când alții se încălțau cu basca, le dădeau părinții bani de țigări. Pentru că am luptat să am mașini, pentru că îmi plac mașinile mai tare ca femeile și ca tot. Și mergeam în Neptun, că așa era la modă. Dar îmi aduc aminte de Costinești că dacă voiai să gagicărești, cereai o pizza la șase farfurii și agățai șase gagici. Văzusem Costineștiul, era o ruină. Și am zis: ”Vreau plaja din Costinești”. Am vorbit, am făcut contract de management cu cei care o dețineau, l-am anunțat pe Nicușor Constantinescu, că așa era frumos, mai ales că eu eram un apropiat al familiei Năstase, nu puteam să fac pe niznaiul. Bună ziua, am venit la Constanța, eu sunt fratele mai mare al lui Andrei Năstase, dar nu mă opresc la Nicușor, care Nicușor și Năstase erau în același partid. E jenant. Te prezinți, te saluți, ca să nu îl încurci pe omul ăla, să se trezească că s-a întâmplat ceva și tu nu l-ai ținut la curent. E de bun simț. Mama mea m-a învățat, când intri în casa unuia, în curtea unuia, saluți și spui ce cauți acolo.

Știți ce mi-a plăcut la Nicușor? În 30 de secunde de când a aflat că Andrei este în secretariat a ieșit din sala de consiliu unde avea ședință și ne-a primit în biroul dânsului. I-a zis lui Andrei: ”Băi, tu știi că eu l-am înjurat pe taică-tu cel mai tare? Dar mi-aș dori un băiat ca tine. Pe tine te respect. Și taică-tu este un politician de respectat, dar nu ne-am înțeles niciodată. Pe tine te respect. Ce ai nevoie aici?”

Totul a pornit de la plaja din Costinești. Adusesem 25 de tiruri cu containere pe ele, aduceam toalete pe care urma să le branșez la canalizare și la apă: toalete, duș, punct sanitar, salvamari, supraveghere plajă. Aduceam plaja în anul în care eram. 2012 mi se pare. Plaja era rămasă în 1992, că în 82 arăta bine. Și poliția a oprit coloana aia de containere, că nu e de acord primarul cu ele. Și am zis: ”Ce mă interesează pe mine că nu e de acord primarul de aici?”. Plaja era la Apele Române, eu manageriam pentru Romned, în schema aia nu înțelegeam unde e primăria? Și a venit viceprimarul de atunci, pe care astăzi îl respect și suntem în relații foarte bune, mi-a spus: ”Horia, hai la primar”. Eram în bocanci, mie îmi place să stau pe șantier, să pun mâna cu oamenii, eram cu o bormașină în mână, m-a scos ca la tablă, hai la primar. Primarul, un personaj pe care astăzi îl respect mai mult decât ar fi trebuit să o fac atunci și trebuia să o fac, mi-a zis: ”Băi, aici nu faci, aici vii și ceri voie”. Mi-a vorbit într-un mod pe care eu l-am considerat nepotrivit. Și i-am zis: ”Băi, tataie, nu cu mine vorbești așa”. Tremuram de nervi. Am cerut o foaie de hârtie și am scris: ”Îmi trimiteți citație, acte la sediul social al firmei, de acolo vi se va răspunde”. Am semnat, am aruncat foaia și am plecat. Ieșind de acolo, mă întâlnesc cu un golan al satului, care îmi zice: ”Băi, nu trebuia să te cerți cu primarul, e belea”.

Și a început o poveste. Niciodată nu a profitat primarul Traian Cristea de poziția pe care o ocupă ca să tragă în mine. Nici când am fost adversari politici, nici când am fost simplu comerciant la el în comună. Mare lucru, să țineți minte. Alții cu caractere mai mărunte, cum a fost familia care a domnit în republica aceasta, care a tras în minte din toate pozițiile folosindu-se de pârghiile politice și instituționale pe care le aveau, cu toate că eram în aceeași tabără. Primarul Traian Cristea nu a mișcat un deget împotriva mea. Am candidat pentru că am promis grupului de oameni care mă împingeau și doreau schimbarea în Costinești și care au zis: ”Bă, ești un om tare, ești un om puternic, ai și posibilități financiare, haide să facem”.

Am făcut un lucru lipsit de tact. Am stabilit de la bun început că primarul Cristea mi-e dușman. Și a fost una dintre puținele situații în care m-am pripit în viață. M-am întâlnit cu dânsul la cinci sau șase luni după campanie. Am aflat un lucru interesant, nimic nu e întâmplător. Deci eu am fost distribuitor Procter & Gamble în Constanța în anii 90 și m-am întors în Constanța pentru că iubesc marea. Și am aflat că mama primarului Traian Cristea a fost șefa de cabinet a bunicului lui Andrei Năstase. Nimic nu e întâmplător pe lumea asta. Că mi-a cunoscut și mie familia și m-a întrebat un lucru pe care îl regret și acum. ”Maiestate” îmi spunea, așa îmi spune de când am început să ne respectăm reciproc: ”Maiestate, de ce nu te-ai oprit și la mine cum te-ai oprit la birou la Nicușor, să vezi cum sunt, și ai luat lucrurile de-a gata? Dacă eu aș fi pus un cort în mijlocul terasei de la Bonton, cu aprobarea primăriei, ce mi-ai fi făcut?”. Și m-am uitat în ochii lui și i-am spus: ”V-aș fi dat foc”. Și mi-a zis: ”Vezi, eu nu ți-am făcut nimic”. Mă credeți că mi-am dorit să intru în scaun? Dacă primarul era la fel ca mine, îmi dădea autorizație în toamnă și se termina cu afacerea Horia Constantinescu în Costinești. La 70 de ani cât are a fost mai luminat decât mine. Că el putea să mă lase și când eu mă duceam să îmi iau hârtiile îmi zicea: ”Păi, cum mă, n-ai zis tu că schimbi primarul, păi când o să fii primar o să îți dau autorizație”. Se termina. O dată n-a făcut asta.

ISE: Cum puteți să fiți prieten și cu Nicușor Constantinescu, și cu Adrian Năstase?

H.C.: Eu pot să fiu prieten cu toată lumea. Am mulți prieteni care nu se înțeleg între ei. Foarte mulți. Dar eu iau de la fiecare, cum îmi doresc să ia și ei de la mine, părțile bune. Nu-mi doresc să mă placă, așa cum spuneam. Păi, nu știu, dacă îmi doream să fiu simpatic mă făceam bufon, țipam pe aici, îmi puneam un nas roșu. Nu asta mi-am dorit.

ISE: Se spune despre dumneavoastră că sunteți ”dezlegat”, ”coleric” și ”rebel/răzvrătit”. Cum se împacă trăsăturile astea cu politica? V-ați adaptat la viața politică?

H.C.: Nu sunt politician. Nu o să fiu niciodată politician. Adrian Năstase îmi spunea în campania electorală din 2008, când dânsul candida la Prahova și eu l-am ușuit pe unul care voia să ne vândă niște buletine. Și domnul Adrian Năstase m-a prins de mână și mi-a spus o vorbă pe care mi-a repetat-o în toată campania mea electorală când am candidat la Costinești: ”Horia, electoratul!” Și atunci am înțeles cumva, că dacă trebuie să strângi voturi, trebuie să fii plăcut și dacă nu îți plac ăia, trebuie să fii deputatul tuturor fie că unii îți plac, fie că unii nu-ți plac. Pentru mine a fost important mesajul de atunci.

ISE: L-ați ajutat pe Adrian Năstase în campania din 2008?

H.C.: Am fost alături de dânsul în campania din 2008. Și mi se pare normal. Nu era să îl las pe Andrei mergând pe la țară singur. Mi-aduc aminte că într-un sat au vrut ăia să facă o revoluție împotriva lui Adrian Năstase, pitecantropică, primitivă, hai să-l înjurăm, să aruncăm cu pietre. Eu sunt un băiețel crescut pe stradă și nu mi-e frică de treburile astea, nu mă sperie, nu mă impresionează. Și atunci am stat alături de Adrian Năstase în acea campanie pentru că m-ar fi durut foarte tare să nu fac asta. Dumnealui este un om nepregătit pentru o confruntare de tipul acesta, nepregătit spun, nu că nu are capacitatea intelectuală, ci pentru că acolo îți trebuie reacție rapidă, dacă îți aruncă unul un pahar în cap trebuie să știi să ferești capul. Adrian Năstase nu e pregătit pentru shaormenizarea nației și pentru manelizarea nației. Dovadă că Adrian Năstase ne-a dus în Europa mergând în cancelariile europene, nu la Cireșica. Ups, mi-a scăpat (râde, n.red.).

ISE: V-ar interesa să fiți parlamentar sau să ocupați vreo funcție în Guvern? Spre exemplu, Marius Dunca, fostul șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, a ajuns ministru.

H.C.: Vă dați seama ce mi-ar trebui mie să stau legat de un scaun? Eu nu am avut birou la mine la firmă, n-am avut în viața mea mobila care se numește birou și scaunul directorial al meu, la firmele mele. N-am avut încăperea pe care să scrie ”administrator” în viața mea. Eu am stat la restaurant în bucătărie, când mi-am luat prima mașină de spălat vase electronică și am învățat, alături de fetele care făceau curățenie, cum se folosește, ca să știu ce le cer. Ca să poți să ai subordonați trebuie să știi ce să le ceri și dacă pot să ducă la bun sfârșit. Eu și gloata din fața blocului, când plecam la bătaie, eram primul, ca să dai încredere ălora de lângă tine. Iei paloșul dacă vrei să ajungi vreodată rege și pleci în linia întâi, nu măi-măi, mai la stânga, mai la dreapta. Acela e antrenorul de fotbal, e altceva. Nu am fost niciodată în felul acesta. Iar politica, pentru mine, este întoarcerea cu fața către cei mai puțin ajutorați. Dacă vrei să te arăți puternic, fă bine. Eu sunt membru PSD Constanța de niște ani, că altfel nu puteam candida la Costinești, dar nu sunt chemat la prea multe chermeze și nici invitat la prea multe ședințe. La mine nu are nimeni telecomandă. Telecomandă asupra mea au doar bunul simț, buna credință, bărbăția și onoarea. Cred că și parte din cei care conduc organizația PSD de la Constanța și-ar dori să primesc o funcție mare la București, sau în altă parte, numai să scape de mine de aici, dar nu mi-o doresc.   

ISE: Alegeți un premier bun pentru România: Dragnea, Grindeanu sau Tudose?

H.C.: Liviu Dragnea m-a câștigat, la fel ca Adrian Năstase, ca om puternic în interior. Pentru că vorbim de un om care, de asemenea, înțelege nealinierea. Eu nu sunt nealiniat în sensul în care sunt necumpătat și mă duc seara și mă îmbăt și mă târăsc pe stradă. Nu, sunt un om nealiniat în sensul că nu pot să mă comport ca o oaie socială.

După aceea, a fost încrederea pe care mi-a acordat-o domnul Liviu Dragnea după ce mi-a luat Radu Mazăre postul de președinte al organizației Costinești, ca să o pună pe Ema Gavrilă, concubina fratelui lui, în locul meu. Asta după ce eu am câștigat alegerile europarlamentare. Nicușor Constantinescu i-a scris lui Radu Mazăre un mesaj pe care mi l-a pus în copie și scria: ”Ai așteptat ca să fiu canceros ca să-ți bați joc de oamenii pe care eu i-am adus în județul Constanța”. Acela a fost un moment pe care nu l-am înțeles. M-am întâlnit după aia cu Radu Mazăre, am stat de vorbă, multe promisiuni fără acoperire. Mă întrebați de caracter și de onoare? Întrebați-mă: Liviu Dragnea sau Radu Mazăre? Pe al doilea nici nu l-aș pune pe listă.

Liviu Dragnea este cel care m-a creditat. Gândiți-vă că tot ceea ce descoperiți dumneavoastră despre mine pe internet, Liviu Dragnea era la curent cu tot în momentul în care a purtat o discuție cu domnul Felix Stroe. A fost o discuție în care Liviu Dragnea i-a arătat domnului Felix Stroe că are încredere în mine. E măreț lucrul acesta. N-au fost mulți primari la comună discutați la nivel central. Dar era o bătălie pe care Liviu Dragnea își dorea să o câștig. Da, Liviu Dragnea este un om cu caracter.

Să vă spun de ce îl iubesc pe Adrian Năstase? Pentru că Adrian Năstase, pus în fața tirului de mortiere, cum se spune popular, nu a pus chifla în pământ. Arătați-mi momentul în care a devenit un plângăcios.

ISE: A devenit plângăcios în momentul în care au venit polițiștii să-l ducă la închisoare, iar el a încercat să se împuște.

H.C.: Știți cât curaj îți trebuie să faci asta? A fost o decizie bărbătească. Să nu se răsfrângă asupra familiei, drama care a urmat apoi: Andrei la parchete, Andrei la vorbitor. Vorbim de tradiția de seppuku din Japonia. Înseamnă că ăia sunt toți tâmpiți sau sunt curajoși? Ăia sunt samurai, sunt verticali. În momentul în care tu alegi sa te sacrifici, să faci sacrificiul suprem, ca să știi că tot ceea ce e rău, iei cu tine. Dacă mă întrebați pe mine ca bărbat, aș face același lucru.

ISE: Revenind la întrebare: Dragnea, Grindeanu sau Tudose?

H.C.: Grindeanu? Cine e Grindeanu? E adevărat, Dragnea l-a pus, dar toți avem eșecuri. Îmi aduc aminte că și eu m-am culcat lângă câteva femei și dimineață nu mai arătau ca seara. Este același lucru. Acum vă vorbește Horia Constantinescu cetățeanul, nu politicianul, nu nimeni. Din perspectiva mea, dumneavoastră m-ați pus pe scaun, dumneavoastră mă luați de pe scaun. Asta e onoarea. Scaunul acela nu l-ai câștigat la bambilici. Liviu Dragnea și conducerea PSD ți-au dat șansa să fii premierul unei țări. Hai să ne uităm în CV, cine e Grindeanu înainte să îl pună Dragnea premier? Politica e o școală pe care nu cred că am capacitatea intelectuală și spirituală să o înțeleg. E o strategie pe termen mediu și lung, nu e o bătaie între două gloate. Mă uit la Adrian Năstase care mă tot tempera și încerca să-mi explice strategii europene, social-democrate, trenduri europene, aia e politica. Șușanaua e altceva. Grindeanu a transformat politica în șușana. Deci eu înjur PSD care este reprezentat de Dragnea, dar rămân în organizația PSD de la Timiș?! E ca în armată. Eu am o structură militară și cândva un om important din viața mea m-a târât prin niște structuri și prin niște lucruri care m-au învățat ceea ce înseamnă respectul față de superiori, nu în sensul obediență, ci respect.

Iar Tudose e o mână în joc. E o carte ca la o masă de Texas Holdem (poker, n.red.), e o mână care se joacă. Avem cele două cărți în mână, programul de guvernare și Tudose, astea-s cărțile pe care noi le avem în mână, nu știm nici flopul, nici turnul, nici riverul. Hai să discutăm să vedem cum a fost mâna pe care o avem când vedem dacă am luat potul sau n-am luat potul.

ISE: Decebal Făgădău sau Radu Mazăre?

H.C.: Dați-mi a treia variantă, nici unul dintre cei doi. După părerea mea, Radu Mazăre a făcut niște greșeli fatale dar, între cei doi, mai tare respect ceea ce a lăsat Radu Mazăre. Chiar măscăreala când era în fața carelor alegorice, pe care nu mulți au înțeles-o.

ISE: Ce greșeli fatale a făcut Radu Mazăre?

H.C.: Neîncrederea pe care a dat-o stațiunii Mamaia așa cum era ea. Hotelul Victoria mai vechi, eu în zona aia trăgeam, nu trăgeam cluburile spre nord, spre exemplu. Aș fi stat mult mai aproape de investitorii mărunți, să-i învăț. N-aș fi alergat după mamuți. Pentru că ceea ce bate turismul la ora actuală pe litoralul românesc, vă spune un șef OPC, este industria shaormerizării, hamsierii și manelizării. Dacă pe ăia îi învățai să facă o tonetă să arate ca o tonetă profi, cum e în străinătate, le arătai și nu le autorizai decât pe alea care sunt ok și primeneai mintea și spiritul oamenilor de aici, totul era mai ușor. Iar despre Făgădău se spune că am un război personal cu el. Nu am nici un război personal.

ISE: Cum i-ați cunoscut și în ce relații sunteți cu următorii: Nicușor Constantinescu, Radu Mazăre, Sorin Strutinsky, Felix Stroe, Decebal Făgădău și Horia Țuțuianu?

H.C.: Nicușor Constantinescu – v-am spus cum ne-am cunoscut, la Costinești. M-a impresionat în momentul în care m-a invitat să merg cu el la General Scărișoreanu. Eu habar n-aveam ce e, în momentul în care mi-a spus să vin la General Scărișoreanu am crezut că mergem la unul acasă. M-am dus, iar el mânca pe un ziar, într-un birt, în spate, cu primarii din vreo 30 de localități din jur. Oamenii voiau să îi pupe mâna că le-a făcut obor unde să sacrifice animale. E un om care m-a impresionat în multe lucruri. M-a impresioant că știa cotele apei Dunării într-un an în care au fost inundații, le știa pe dinafară. Cel care ocupa postul la Apele Române le avea în agendă și nu avea agenda la el. Dar i le-a zis Nicușor și, apoi, verificându-le, alea erau. M-a impresionat că a sunat din America după operația de cancer, încă nu își revenise din reanimare. Și era Diceanu, erau mai mulți în birou, și era așa, un fel de teleconferință, venea Paștele. Și a întrebat: ”Ați luat lucruri pentru copiii instituționalizați din județ?”. Și îi răspunde unul dintre cei care erau în cameră: ”Da, am luat ghiozdănele”. Și a zis: ”Mă, tu de Paște mănânci ghiozdănele?”. M-a impresionat cu multe lucruri, mai ales datorită bărbăției lui. Să te lupți cu cancerul e greu, alții nu sunt în stare să se lupte cu soția acasă.

Radu Mazăre –  E un om pitoresc. Armata din jurul lui l-a făcut… Știți că e povestea aia cu regele în pielea goală, pe care l-au convins supușii că ce bine îi stă cu hainele alea invizibile? Eh, Radu Mazăre e regele în pielea goală.

Sorin Strutinsky – N-am avut ocazia să ne vedem de prea multe ori, ne-am văzut conjunctural în niște situații, cred că nici domnia sa, nici eu nu ne-am format vreo părere. Am citit și eu, ca și alții, ce se spune bun sau rău, dar nu am avut ocazia să ne cunoaștem.

Felix Stroe – General (râde și face o pauză, n.red.). Ce poți să spui despre Felix Stroe? Intrați dumneavoastră la RAJA, la sediul central. Acolo nici iarba nu are voie să crească un centimetru, un fir mai mare decât celălalt. Am intrat cu un prieten acolo, un prieten care lucrează la Guvern, și era prima oară când venea. Trebuia să ne întâlnim chiar cu Felix Stroe. Și i-am spus prietenului: ”Mă, șefule, vino încoace să vezi o unitate militară care produce apă”. Și m-a întrebat: ”Cum adică?”. I-am zis: ”Intră și nu o să mă mai întrebi”. Știți că mi-e jenă să parchez mașina când nu e loc liber, mă învârt ca un tâmpit în parcare, nu înțeleg unde să o las ca să nu deranjez. Că mașinile sunt acolo aliniate milimetric între dungile albe, cred că cineva măsoară distanța dintre mașină și dunga albă. Apropos de oameni care trebuie respectați: Felix Stroe e unul dintre ei. Indiferent că îl placi sau nu îl placi pe Felix Stroe, când te uiți la ce se întâmplă nu poți să-i spui nimic. E un amiral în tot ceea ce înseamnă Constanța.

Decebal Făgădău – M-am cunoscut cu el când era foarte mic și lucra pentru sau la curtea regelui Radu Mazăre. Și a fost onorat să ne cunoaștem atunci, că eu eram din apropierea familiei Năstase și Năstase era la modă atunci. Acum, domnul Făgădău a crescut, a făcut majoratul în politică. Când am venit la OPC i-am sunat pe toți șefii, directorii i-am anunțat, am fost la Horică Țuțuianu, la toată lumea. Și am fost și la Făgădău. Și l-a trimis pe domnul Babu să vorbească cu mine. Ulterior, conjunctural, din bârfe de organizație politică, am aflat că a zis: ”Ce face, mă, mă sună sluga lui Năstase pe mine?”. Nu-s sluga lui Năstase, n-am fost niciodată și, oricum, dacă am lucrat cu Adrian Năstase e o emblemă pe care am s-o port și pe deasupra cămășii și hainei, pentru că mă mândresc că am avut șansa asta. Eu nu am nicio răutate, dar eu vorbesc despre oameni așa cum îi percep. Și m-au întrebat, domnule, dar nu ți-e teamă politic? De ce să-mi fie frică? Dacă mă scot din politică, mă joc cu fi-miu pe plajă, mă plimb cu mașina, stau între prieteni și am mai puține rigurozități din astea de curtean care nu mă caracterizează. Iar Făgădău n-are ce să-mi facă. Din toate punctele de vedere, Făgădău poate să încerce eventual să-mi scadă nota la purtare.

Horia Țuțuianu – L-am cunoscut la Consiliul Județean, era la acel moment și dânsul un apropiat al lui Nicușor Constantinescu. Atunci am avut șansa să ne vedem mai des. El era atunci la Neptun-Olimp. Noi luasem niște afaceri în Neptun, închiriasem de la Romned fosta discotecă Alcatraz, o refăcusem Bonton Breeze. A fost un faliment afacerea, dar stând în Neptun-Olimp, cu Horică m-am văzut tot timpul. E foarte înalt și mi-e greu să ajung până la el, dar tot timpul se apleacă cu drag și mă pupă. Eu îi port respect și prietenie și cred că și domnia sa mie.

Blestemele patronilor de cârciumi și mafia pilelor de la Constanța

ISE: Care sunt cele mai frecvente plângeri înregistrate la OPC Constanța? De ce se plâng consumatorii cel mai des?

H.C.: Cred că mediul online ar fi în top. Nu a ajuns comanda, nu e comanda ok etc. Acesta ar fi topul, mă refer din ceea ce văd la mapă. Sunt puțini oameni curajoși care să spună unde au mâncat prost de frică că dacă se întorc pe acolo le fac ăia ceva. Avem o pondere de până în 5% de faze comice, cum ar fi: ”Domnule, nu mi-a spus că dacă mă trage cu banana o să cad în apă”. Am pozat-o, o păstrez, o s-o las în memoriile mele. În ultima vreme, oamenii au căpătat totuși mai mult curaj, așa simt eu. Nu vreau să mă dau mare. De când au văzut că se întâmplă ceva și că această autoritate există. Vă arăt pe Facebook. Eu le pozez și le trimit secretarei ca să mi le transforme în informații. Sunt și unii răutăcioși și îmi pare rău că nu există acte normative să îi amendăm. Unii ar merita. Unii încearcă să-și rezolve cu mâna noastră. Lasă că am văzut că Horică acesta e mai nebun, îl trimit la ăia. Greșit. Am să vă spun că am aplicat aceeași sancțiune unui reclamagiu, la un hotel, care reclama buticul din față că nu știu ce făcuse. Acela într-adevăr avea deficiențe, l-am amendat, iar eu am bănuit că cei de la hotel dacă își permit să arunce cu piatra, sunt fără de păcat și am mers și la ei. Și mi-au zis: ”Nu, nu, nu, eu sunt acela de am făcut sesizarea”. Și am dat cam aceeași amendă și hotelului, cum i-am dat și buticului, ca să rămână prieteni, să nu se certe că ție ți-a dat mai mult, ție mai puțin. 

ISE: Sunteți o persoană credincioasă? Vă e teamă de blestemele patronilor pe care îi amendați sau cărora le închideți restaurantele?

H.C.: Tot ce am acum e datorită lui Dumnezeu, nu e meritul meu. Dacă stau să mă gândesc, dacă le adun, ar fi trebuit să iasă pe minus. Dar nu știu cum naiba iese pe plus. Sunt o persoană credincioasă. M-am creștinat la 33 de ani, pentru că tatăl meu fiind, nu neapărat fiu de comunist, dar… nu ne-a botezat. Sora mea e și acum atee. Dar după ce am avut niște cumpene în viață, un accident de mașină groaznic în care eram să mor, m-am creștinat. Mama îmi spunea ”Tatăl Nostru” în fiecare seară înainte să adorm, când îmi făceau sedativele care erau foarte puternice. Mi-a trecut femurul prin bazin până-n ficat. Comă. Mama îmi spunea ”Tatăl Nostru” pe care îl memoram adormind. I-am promis mamei mele că dacă scap mă voi creștina. Era vorba să nu mai merg niciodată. Și medicul care m-a văzut prima oară, imediat după accident, prieten de familie cu mama, a luat-o deoparte și i-a zis că nu o să mai merg niciodată. Și i-am zis, mă, dacă ești mama, zi-mi adevărul. M-a bufnit plânsul și mi-a zis doctorul că numai Dumnezeu mai poate să mă pună pe picioare. Și după trei luni în care oasele s-au tras, cu extensii, cu fire, cu cabluri, cu tot, m-a pus să mișc degetele, am avut niște fracturi de coloană fără deplasare, nu mi-au secționat măduva, erau doar fisuri în vertebre și am avut șansa să pot să merg. Și mă întrebați dacă mi-e frică de blesteme? Dacă eu cred în Dumnezeu, mă poate atinge vreunul ca ăia care îmi aprind lumânări?

ISE: Care a fost secvența care v-a întors efectiv stomacul pe dos și v-a făcut să vă fi dorit să nu fi intrat vreodată acolo?

H.C.: Eu am crescut la internat și dacă aveți ficatul tare o să vă povestesc cum se mânca la internat. Am văzut lucruri în viața mea atât de scârboase și le-am trăit pe pielea mea încât nimic din ceea ce am văzut pe aici nu îmi întoarce stomacul pe dos. Știți ce îmi întoarce stomacul pe dos? Micimiea oamenilor, mărunțimea lor. Faptul că în urma unor controale pe aici prin zonă, unii s-au simțit vătămați în orgoliu și în amorul propriu că de ce calc și nu mă aliniez unor băieți sau unor fete. Aia m-a scârbit. Mă scârbește micimea umană, lipsa de caracter. Aroganța dată de conjunctură. Oamenii mari dăinuie, oamenii conjuncturali, cometele astea (gesticulează și scoate un sunet prin care încearcă să imite o cometă care se stinge, n.red.), care apar și dispar, cum sunt și unii dintre apropiații familiei regelui acestui oraș. Să vă spun că doamna, și spun cât se poate de transparent, că doamna Lizeta (Lizeta Haralambie, o apropiată a lui Radu Mazăre, n.red.), a vorbit cu Raluca (Bădulescu, n.red.), fina mea, sunt foarte bune prietene, și a întrebat-o dacă beau cu domnia sa o cafea? M-am întâlnit cu doamna Lizeta pe o terasă, mi-a pus aceeași întrebare, și i-am spus că putem bea oricâte cafele la mine la birou, dacă vrea. Și i-am spus Ralucăi să-i transmită că așa cum am reușit atâția zeci de ani să nu bem cafele împreună, de ce ne-am apuca acum? Vă dați seama că probabil are legătură cu poziția socio-politică pe care o am, că nu-mi închipui cum timp de 27 de ani de când o cunosc eu pe Raluca și se cunosc și ele între ele, nu am băut o cafea. Deci de ce ne-am apuca să bem cafele acum?

ISE: S-a întâmplat să serviți masa în vreun restaurant pe care, apoi, l-ați amendat sau închis din cauza condițiilor insalubre?

H.C.: Da.

ISE: Au fost localuri din care ați ieșit fără să dați nici măcar un avertisment? Adică foarte curate și care să îndeplinească toate cerințele?

H.C.: De la 77,7% cerințe îndeplinite în sus nu las să se facă decât advertismente verbale. De ce să pierd timp? Pentru mine, time is money. Eu vin din mediul privat, doamnă.

ISE: Ați primit telefoane sau mesaje de amenințare?

H.C.: Alea pe Facebook. Am dat un interviu în Costinești, tot așa, mă amenința unul, suferea el de interlop prin București, fusese bodyguardul lui Iancu de la RAFO. Și s-a filmat singur și vorbea că ce o să-mi facă, ce o să-mi dreagă. M-a întrebat tot așa, cineva de la presă, domnule vă e frică? Am răspuns: Mi-e frică pentru el. Așa spun și despre mesajele de amenințare. N-am dușmani naturali în afară de cutremur, taifun sau alte catastrofe naturale. Nu mi-e frică. Am trăit viața pe toate părțile. Știți cum se zice: ”Mie îmi place bătaia, că am mai luat”. (râde cu poftă, n.red.)

ISE: Ați deranjat și persoane importante la nivel local sau central?

H.C.: Sunt importanți exact cum ați spus dumneavoastră, la nivel local. Pentru mine nu sunt importanți. Este un mesaj pe care îl transmit. Pentru mine sunt importanți oamenii exact cum am spus, cu caracter și cu verticalitate. Spre exemplu, Felix Stroe, și nu îl perii, este un om important pe toate palierele. Poți să-l placi sau să nu-l placi. Dar nu poți să te faci că nu ții cont de el.

ISE: Nu vă e teamă că veți fi schimbat din funcție?

H.C.: Frică de ce? Că mă întorc să mă joc cu fi-miu? Eu am ales acest război. Pentru că din postura de consilier local la Costinești nu puteam să mă lupt cu maimuțoii, cu shaormarii, nu aveam nicio pârghie. Și am zis, gata. Cum facem să fie gata? Cum facem să oprim interesele de șușanale ale unora din autoritățile publice… Dacă nu-ți respecți afacerea, e ca și cum nu-ți respecți casa. Nu ți-o respecți, nu te respecți pe tine? Le numărăm pe degete, din 6000 de unități de alimentație publică de pe tot litoralul să numărăm 20 proaste, 20 bune și restul autoserviri?

ISE: Cum s-a ajuns în situația asta?

H.C.: Structurile de criminalitate organizată, lipsite de demnitate, care au furat banul public și l-au transformat în businessul lor personal, confundând banul public cu buzunarele lor. Milionari de carton închipuiți. Eu am prieteni care au făcut câte un milion, am făcut și eu bani negri mulți, mulți, pe care i-am investit în afacerile mele și m-am cumințit. Am spus gata, Dumnezeu mi-a dat un copil, mi-a dat al doilea copil, mi-a dat niște șanse, trebuie să profit de șansa de a schimba, de a coborî de la Iancu Jianu Haiducu la cum sunt acum. La fel, am prieteni care au investit în afaceri imobiliare, sunt niște oameni corecți. Da, avem scheletele noastre în dulap, dar nu mi-e rușine de nici unul din ele. Eu nu am băgat mâna să îmi dea nimeni bani, nici de pomană, nici să fur de la stat, nici de nicăieri, nici n-am dat în cap. N-am avut afaceri cu statul.

ISE: Ce rol a avut OPC până acum și de ce s-a ajuns aici?

H.C.: Somn. Și cineva le dădea ceaiul de tei, că acela te adoarme, cu miere puțin. Sau lăpticul cald.

ISE: Horia Constantinescu servește masa în oraș? Unde? Recomandați-ne restaurante.

H.C.: Numai în oraș, săracul. Sau mănâncă de la retaileri din ăștia caserole din alea. Dar nu pot să vă spun unde, că ar însemna să fac reclamă și nu pot să fac.

ISE: Vă place să fiți în centrul atenției. Ați apărut din senin și ați ajuns repede promovat pe toate posturile de televiziune cu rața congelată și resturile de pui din pizza. Cum vă descurcați cu statutul de vedetă?

H.C.: Din haos m-am născut și mă întorc în haos. Mi-e perpendicular, e ca apa sfințită. Nu face nici bine, nici rău. Să vă spun ce vreau eu din ceea ce s-a întâmplat de când am achiesat ideii de a ieși în față, în lumina reflectoarelor, lucru pe care l-am evitat până la acel moment. Este mesajul pe care îl transmit: ”S-a terminat”. Manglitori, mafioții locali, clanuri, machidoni, negri, albi, tărcați, purpurii, tot.

Vreau să vă spun că sunt hoteluri în care intru și îmi arată comanda de saltele înainte să ajungem noi la ele, să le vedem. Și îmi spun: ”Vă rog eu nu intrați, nu mă opriți, acum mă apuc și le schimb”. A doua zi avea inventar cearșafuri noi, saltele noi.

ISE: Ați luat vreodată șpagă? Pentru ce sumă ați închide ochii la praful de pe blatul de gătit?

H.C.: Șpagă nu am luat în viața mea și am să vă spun și de ce. Tatăl femeii celei mai importante din viața mea, care nu e soția mea, este fata cu care eu am fost din clasa a VII-a și până când s-a născut fiica mea… tatăl ei a fost general în Securitate, unul dintre cei mai interesanți și frumoși oameni, s-au scris cărți despre el, și a ținut foarte tare la mine și eu am plâns după el când a murit, cât cred că nu o să plâng după tata. Mi-a spus: ”Băi, piticule”, că el mi-a pus porecla asta, ”în viață o singură dată îți faci prețul”. Era un om care nu a luat șpagă un capăt de pix, iar el a adus Lukoilul în țară. Un titan ca om. Când suna pe cineva nu trebuia să se prezinte. Nu că știa acela numărul de telefonul, dar îi știa vocea. Atât de puternic a fost omul acesta. Om care a adus beneficii țării ăsteia din obscura meserie de securist, cum unii o spun. Au fost unii dintre cei mai importanți uslași ai noștri antiteroriști în operațiuni speciale în toată lumea asta și care mi-a zis că în viața asta îți faci o singură dată prețul. Mă întrebați de o sumă și v-aș spune 1 miliard de euro, așa, ca să epatez. Și dacă Dumnezeu va vrea să fiu miliardar ca Abramovici și mă întâlnesc cu acela care mi-a dat primul miliard? Acela n-o să zică: ”Ce faci, mă, păpușel, ai uitat când dansai cum îți cântam eu pentru un miliard?”. Și m-a învățat acest om că prețul ți-l faci o singură dată, atunci când devii dama de companie a ăluia. Pentru că alea prestează servicii contra sumei de bani. Eu nu prestez nici un serviciu nimănui pentru nicio sumă de bani.

ISE: Horia Constantinescu gătește? Cum arată bucătăria șefului OPC?

H.C.: Mult. E înnebunit după bucătărie. La mine acasă din păcate am o chicinetă din asta în stil american, și nu prea pot să fac multe. Dar da, gătesc, îmi place mult să gătesc. Gătesc din specificul oricărei bucătării. Sunt pasionat.