Guvernul din aeroport. De ce a ales Moldova să meargă spre vest

În salonul oficial al aeroportului din Chişinău, la 20 ianuarie 2015, patru înalţi oficiali europeni au convins trei lideri de partide din Republica Moldova că a venit timpul să alcătuiască noul guvern. Acest lucru se întâmplă după o aşteptare de aproape două luni, condimentată cu negocieri sterile şi cu intenţia de a readuce formaţiunea comunistă a lui Vladimir Voronin la putere.

Elmar Brok, preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului European, Graham Watson, preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Knut Fleckenstein, vicepreşedinte al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, împreună cu şeful Delegaţiei U.E. la Chişinău, Pirkka Tapiola, au stat câteva ore cu Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu pentru a construi viitorul politic imediat al Moldovei. Astfel, cel mai probabil, Republica Moldova va avea o coliţie pro-europeană în componenţa căreia se vor regăsi cele trei formaţiuni.

Din sala demodatului aeroport au ieşit mai multe declaraţii. Cea mai importantă aparţine, desigur, combativului preşedinte al Partidului Liberal. Mihai Ghimpu asigură pe toţi cei interesaţi de viitorul guvernării de la Chişinău că, acum, „nu sunt alţii mai buni ca noi”. Vlad Filat şi Marian Lupu au insistat în declaraţiile parcimonioase de presă că nu există vreo ingerinţă a delegaţiei europene în negocierea formatului coaliţiei şi a listei viitorului cabinet.

Protagoniştii guvernamentali au ţinut să mai asigure că viitorul democratic al statului şi apropierea de Europa sunt teme care vor constitui fundamentul construcţiei politice. Oaspeţii pe nepusă masă au avansat condiţia excluderii Partidului Comuniştilor din orice variantă de coaliţie guvernamentală. Acest lucru a apărut acum în spaţiul public deoarece, odată cu intrarea în impas din ultimele săptămâni, deveneau tot mai probabile o ieşire din formulă a Partidului Liberal şi deschiderea de discuţii cu formaţiunea condusă de Vladimir Voronin. Revenirea comuniştilor în Executiv ar fi anulat, practic, o bună parte a câştigului geopolitic perceput de Occident după scrutinul de la sfârşitul toamnei.

Tradiţia aceasta a vizitelor inopinate la aeroport, pentru a se transmite mesaje politice categorice şi a se impune rezolvarea în spiritul instituţiilor euroatlantice a crizelor interne, nu este chiar nouă. În vara anului 2012, după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, emisari de rang înalt din SUA şi Marea Britanie dialogau cu oficialii români în saloanele de la Otopeni, fără a se mai obosi să se deplaseze la Bucureşti. Era, evident, ca şi în situaţia de acum, de la Chişinău, un gest de o maximă importanţă simbolică, un anunţ fără precedent al nemulţumirii, apostrofării şi al rupturii intempestive între parteneri.

În Republica Moldova alegerile parlamentare desfăşurate pe 30 noiembrie au avut mai puţin o conotaţie internă si au stabilit direcţia strategică externă pe care o va urma ţara în următorii patru ani. Este un caz inedit pe scena europeană şi acest lucru dă dovada vulnerabilităţii statului moldovean, a lipsei lui de resurse identitare şi a necesităţii unei soluţii pe termen lung.

Partidele politice care susţin apropierea de Uniunea Europeană, implementarea Acordului de asociere şi dezvoltarea unei relaţii de parteneriat cu Occidentul au obţinut o victorie, dar una extrem de fragilă. Partidul Liberal Democrat, al fostului premier Vlad Filat, a reuşit să adune doar 20, 16% din voturi, Partidul Democrat, condus de Marian Lupu, a obţinut 15, 80% iar Partidul Liberal, al lui Mihai Ghimpu, a intrat în Legislativ cu emoţii, cu 9,67% din sufragii. Este destul pentru o majoritate simplă, 55 de locuri dintre cele 101 ale Parlamentului de la Chişinău, dar este una foarte fragilă, cu destul de multe orgolii.

Atât Vlad Filat cât şi Marian Lupu au dat asigurări publice că noua coaliţie, apropiată de Uniunea Europeană, va rămâne fidelă principiilor integratoare promise şi că Acordul de Asociere va fi implementat aşa cum au făcute angajamentele Chişinăului. Partidul Liberal a pus pe agenda publică şi dezbaterea publică privind adoptarea unei noi Constituţii, lege fundamentală care să reflecte noul parcurs al statului. Liderii celor trei partide sunt convinşi că rezultatele colaborării dintre Europa şi Moldova vor da curând roadele aşteptate. Premisele de la care pleacă viitoarea coaliţie sunt foarte optimiste, mai ales prin prisma sprijinului acordat de organismele euro-atlantice. Dar, vor reuşi aceste forţe politice, aflate la egalitate cu acelea pro-ruse, să determine schimbarea ireversibilă a cursului reformelor instituţionale şi de orientare externă? Câte resurse vor fi alocate şi, mai ales, care va fi costul politic?

Prim ministrul Republicii Moldova va fi reprezentantul unui partid care a obţinut doar 20% dintre sufragii. Se pune în discuţie, astfel, legitimitatea unor decizii care privesc modificări de substanţă în politica internă şi în relaţiile externe. De asemenea, îi va fi extrem de dificil să găsească acel procentaj necesar constituţional pentru alegerea, în Parlament, a noului preşedinte al Republicii.

Nicolae Timofti îşi va încheia mandatul de şef al statului în 2016. De fapt, tergiversarea constituirii unei formule guvernamentale este un efect al discuţiilor despre modalitatea desemnării şi sprijinirii unui candidat care să adune minim 61 din cele 101 sufragii ale Parlamentului. Adică, cu ceva peste ceea ce au reuşit să obţină cele trei partide la alegerile din 30 noiembrie. Relaţia curtenitoare cu Partidul Comuniştilor, condus de Vladimir Voronin, şi atacurile dure lansate de liderii Partidului Liberal la adresa colegilor de dialog sunt parte a scenariului extrem de colorat în proiectul construcţiei politice viitoare a statului. Un guvern stabil, cu o majoritate clară în Parlament, cu o viziune bine conturată şi cu o susţinere externă evidentă ar putea aduce, în perspectivă, şi acele voturi care, momentan, nu asigură desemnarea preşedintelui Republicii.

Chiar înaintea excentricei întâlniri din suburbia Chişinăului, oficialii europeni au avertizat Executivul moldovean că resursele financiare promise pentru reformarea instituţională vor fi blocate în lipsa unor rezultate solide. Şeful Delegaţiei UE a reproşat public că Procuratura Generală a Republicii se află sub o influenţă politică clară. Prin urmare, a declarat Pirkka Tapiola, cei 60 de milioane de euro anunţaţi justiţiei vor fi blocaţi dacă guvernul şi partidele nu acceptă dinamizarea programelor de restructurare şi de armonizare cu instituţiile şi legislaţia europene. Mihai Ghimpu a anunţat, şi înainte şi după şedinţa de la aeroport, că Partidul Liberal susţine numirea în funcţia de procuror general al Republicii a unui expert străin (german), aspect pe care delegaţii europeni pare că nu l-ar fi respins.

Justiţia din Moldova este o temă prioritară pentru începutul negocie-rilor de aderare la organismele europene, pentru obţinerea de sprijin financiar, logistic şi diplomatic consistent. La fel ca şi în România, acum mai bine de un deceniu, rezistenţa internă – politică şi din interiorul sistemului – este foarte puternică şi nu poate fi anulată decât printr-un larg consens public şi civic, asociat cu presiuni din partea UE şi SUA.

Nu doar justiţia este pe lista priorităţilor de reformare. Instituţiilor statului le lipseşte transparenţa decizională, birocraţia este sufocantă şi conduce la corupţie, serviciile publice, în special cele de asistenţă socială, educaţie şi sănătate sunt precare, nu beneficiază de fonduri necesare şi nu sunt parte a unor proiecte cadru pe termen mediu şi lung. Clasa politică de la Chişinău şi-a asumat declarativ că doreşte reformarea în spirit european dar drumul este lung, complicat şi, mai ales, cu multe particularităţi. Partidele politice susţin mai puţin proiecte, programe, parteneriate cât afişează relaţii externe făţişe cu una sau mai multe puteri externe care ar putea influenţa decizia Executivului, a Legislativului şi a sistemului administrativ. Rusia, UE, România sunt principalii factori care contribuie la colorarea ofertei politice si care sunt aduşi în discuţie la orice negociere la Chişinău. Dovadă, desigur, a slăbiciunii statului, a incapacităţii instituţionale de a gestiona situaţii, a nepotrivirii unei părţi a clasei politice cu voinţa electoratului.

Coaliţia de guvernare de la Chişinău va fi obligată, imediat după constituire, să îşi asume măsuri nepopulare în plan intern şi strategice în planul politicii externe. Reformele, îndelung aşteptate, vor avea efecte dure pentru o populaţie săracă, afectată de declinul demografic şi de exodul fără precedent al cetăţenilor, de lipsa de exerciţiu democratic. Opoziţia va beneficia de numeroase teme de campanie şi rămâne de văzut dacă fragila victorie de la 30 noiembrie 2014 va rămâne edificatoare pe termen lung în Parlament. În acelaşi timp, asigurările date de cei trei lideri de partide că Republica Moldova va urma drumul spre Europa este o opţiune decisivă pentru viitorul statului.

Orice efect benefic va fi cuantificat de electorat aşa cum se cuvine, toate eşecurile în reconstrucţia instituţională vor fi aspru criticate în balanţă cu oferta geopolitică a Rusiei şi modelelor ei. Pariul politic din Moldova are, încă, o miză uriaşă: Est sau Vest?