Ghete Timberland contrafăcute în valoare de peste jumătate de milion de euro, confiscate în Portul Constanța

Cranes on the quay in the port and ships - ship loading / transportation / industry / Constanta port
Cranes on the quay in the port and ships – ship loading / transportation / industry / Constanta port

În data de 19 octombrie 2018 inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa sud, urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China cu mărfuri pentru o societate comercială cu sediul în Bucureşti au reţinut 5360 perechi ghete din înlocuitori, bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru marca figurativă TIMBERLAND.

Valoarea totală a acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunului original, este de aproximativ 600.800 euro.

Pentru aceste mărfuri a fost demarată procedura prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: