Gheorghe pe bannere, Palaz în teritoriu. Cine-i șefu’ în PMP Constanța?

info-sud-est-pmp-europarlamentareCampania electorală pentru europarlamentare nu a început fără tensiuni pentru PMP Constanța. Inițial, am fost martorii unui episod în care zvonurile anunțau o viitoare ”debarcare” a lui Claudiu Palaz de la șefia PMP Constanța, după alegerile de pe 25 mai, în favoarea deputatului Florin Gheorghe.

La acea vreme, deputatul Florin Gheorghe, președintele organizației municipale a partidului, ne-a precizat că nu își dorește șefia partidului la nivel județean pentru că ”dacă și-ar fi dorit-o ar fi avut-o demult”. Acesta mai preciza că nu are nici un fel de relație cu Claudiu Palaz, că nu e înștiințat de întâlnirile membrilor și că se vede foarte des cu Elena Udrea, dar că nu au vorbit niciodată despre șefia PMP Constanța.

În același timp, Claudiu Palaz ne-a precizat că are o relație foarte bună cu Elena Udrea, că aceasta nu i-a spus niciodată că ar fi nemulțumită de activitatea PMP Constanța și că nu înțelege de ce Florin Gheorghe nu recunoaște că e înștiințat de fiecare dată cu privire la ședințele PMP, prin sms, dar și că cei doi dialoghează, sunt amici, ba chiar merg la bowling împreună.

Nici n-a trecut bine acest moment, că a și apărut altul care pare să demonstreze, dacă mai era nevoie, că nu există suficient spațiu în același loc pentru ambii lideri populari de la Constanța: Pe bannerele electorale ale PMP apare deputatul de Constanța Florin Gheorghe și nicăieri nu apare, însă, Claudiu Palaz, președintele organizației județene. Pe de altă parte, în nici o poză de la acțiunile electorale organizate de PMP în teritoriu, nu apare și Florin Gheorghe, ci doar Claudiu Palaz. Fie acesta nu participă la acțiunile din teritoriu, fie Claudiu Palaz nu postează poze în care apare și Florin Gheorghe.

Membri din PMP Constanța: „Florin Gheorghe a plecat în vacanță, în Turcia, în toiul campaniei”

Membri din cadrul PMP Constanța ne-au declarat că Florin Gheorghe nu a respectat directivele celor de la centru, conform cărora campania electorală trebuie să fie unitară, iar pe bannerele și afișele pentru europarlamentare nu trebuie să apară alte persoane în afara candidaților PMP. Pe de altă parte, aceleași persoane din PMP Constanța s-au plâns de faptul că Florin Gheorghe nu se implică activ în campania electorală, nu merge la acțiunile din teritoriu și nu i-a ajutat în promovarea partidului decât prin afișarea bannerelor în care apare și el. Mai mult, aceștia ne-au declarat că: ”În toiul campaniei electorale, Florin Gheorghe a plecat în vacanță, în Turcia”.

Florin Gheorghe: „La București s-a luat o hotărâre care nu mi-a ajuns la cunoștință. Când am aflat, dădusem deja comandă de bannere…”

Contactat telefonic, Florin Gheorghe a confirmat că cei de la centru au stabilit organizarea unei campanii unitare, dar a precizat faptul că el nu știa acest lucru și că a aflat prea târziu, când bannerele erau deja comandate:

„Nu a fost nici o decizie locală, așa am hotărât eu că e bine, să apară cineva din municipiu cu un candidat. Oricum au apărut discuții, că au comentat unii de ce apar eu și nu apar alții. La București s-a luat o hotărâre care mie nu mi-a ajuns la cunoștință, după care eu deja dădusem comandă. Inițial, fiecare și-a stabilit campania, după care s-a hotărât că se face o campanie unitară, la nivel național, numai că mie nu mi-au spus. Până la urmă nu văd ce este rău în faptul că am pus acele bannere. Sunt parlamentar PMP și promovez candidații PMP”, a declarat Florin Gheorghe. Pe de altă parte, întrebat fiind dacă este adevărat că a plecat în Turcia, în vacanță, deputatul PMP ne-a declarat: ”Da, este adevărat că sunt în Turcia, dar nu sunt în vacanță, ci sunt cu treabă, la un târg. Dacă s-a organizat în perioada asta, nu aveam cum să nu fiu prezent aici…”, a conchis Florin Gheorghe.

Claudiu Palaz: „Structura centrală a partidului, din care fac parte și parlamentarii PMP, a fost înștiințată că va fi o campanie unitară, deci nu era nevoie de înștiințare specială”

Contactat telefonic cu privire la bannerele electorale, Claudiu Palaz, președintele PMP Constanța, ne-a declarat următoarele:

„Cei de la centru au subliniat că toată campania electorală se va face în mod unitar și centralizat, fără altă grafică și persoane în afara candidaților. Panourile și afișele care nu respectă acest lucru stabilit de către organizația centrală nu reprezintă Partidul Mișcarea Populară. Cei care fac parte din structura centrală, adică și senatorii, și deputații, au avut cunoștință de desfășurarea unei campanii unitare, nu era nevoie de o înștiințare specială. Se știa faptul că trebuie să fim disciplinați în modul în care se va desfășura campania pentru europarlamentare. Cine nu face acest lucru va răspunde în mod direct”, a declarat Claudiu Palaz, președintele Organizației Județene a Partidului Mișcarea Populară.

Lupta pentru notorietate

Nu putem să nu luăm în calcul faptul că cei doi lideri ai PMP Constanța se află în toiul unei competiții pentru acumularea unui capital de imagine sporit. Bursa zvonurilor accentuează tot mai mult ideea unei ”debarcări” a actualului lider PMP, Claudiu Palaz, dacă organizația de la Constanța va obține un scor sub media partidului de la nivel național. Ne putem explica astfel de ce Florin Gheorghe a tipărit bannere electorale cu el și candidații la europarlamentare, profitând de acest prilej pentru a reîmprospăta memoria constănțenilor. Să ne reamintim faptul că Florin Gheorghe a candidat, în iunie 2012, pentru funcția de președinte al Consiliul Județean Constanța, din partea PDL, și a obținut 16%. Campania electorală din acea vară l-a împiedicat, însă, să meargă la examenele pe care ar fi trebuit să le susțină în calitate de masterand. Ulterior, campania electorală pentru parlamentare l-a împiedicat să meargă la cursuri și restanțe, drept pentru care a fost exmatriculat (a doua oară!) de la masterul de ”Politică Mondială și Europeană”, din cadrul Facultății de Istorie și Științe Politice, de la Universitatea ”Ovidius”. Partea bună (și cea care contează, de fapt) este că a doua campanie din 2012 i-a adus un loc în Parlamentul României. Din acest punct de vedere, Claudiu Palaz este în dezavantaj pentru că, în prezent, nu mai are nici o funcție publică. Și el a candidat în 2012, din partea UNPR, pentru funcția de primar al Constanței, dar a obținut aproape 9% și nu a mai candidat în decembrie pentru un loc în Parlament. Nu știm dacă Palaz ar fi câștigat mai mult decât Florin Gheorghe dacă și-ar fi încercat norocul la Consiliul Județean Constanța, mai ales în condițiile în care Palaz a fost subprefectul, apoi prefectul Constanței vreme îndelungată, deci, probabil, s-ar fi bucurat de o susținere mai mare în rândul acelor primari cu care a legat și dezvoltat relații bune de colaborare. Știm doar că la un viitor sondaj al PMP în Constanța pentru stabilirea candidatului pentru primărie, lupta se va da cu siguranță între cei doi. Iar în politică, de cele mai multe ori, nu câștigă cel mai bun.

Elena Udrea a postat poze cu Florin Gheorghe în prim-plan

Și dacă, după alegerile europarlamentare, cei doi vor intra în competiție pentru șefia partidului la nivel local, cu siguranță cei din conducerea centrală a PMP vor avea ultimul cuvânt în alegerea viitorului lider de la Constanța. Dacă zvonurile conform cărora Florin Gheorghe ar fi preferatul celor de la centru ar fi adevărate, iar fotografiile postate de Elena Udrea, pe Facebook, după deja celebra acțiune electorală de pe plaja din Constanța, ar fi un indiciu pentru identificarea viitorului președinte al PMP Constanța, atunci ar trebui să ne gândim la Florin Gheorghe și nu la Claudiu Palaz. Și asta pentru că în pozele postate de fostul ministru Florin Gheorghe este în prim-plan, dând mâna cu președintele Traian Băsescu, în timp ce Claudiu Palaz este în spate, alături de Cristian Preda. Pe de altă parte, Claudiu Palaz este singurul din grup care nu poartă tricou inscripționat cu mesaje electorale.

Palaz, fără tricou electoral pe plajă: „Colecția a fost un real succes, tricourile s-au dat repede și nu am mai găsit mărimea potrivită”

Contactat telefonic, președintele PMP Constanța nu a părut deranjat de faptul că Elena Udrea a postat poze doar cu Florin Gheorghe și Traian Băsescu (deși au fost făcute poze și cu Traian Băsescu și Claudiu Palaz) și nici de faptul că apare în plan secund, alături de Cristian Preda: ”Pe plajă s-au folosit mai multe aparate foto, fiecare postând capturile făcute cu acestea. Eu și europarlamentarul Cristian Preda suntem cei care am stat în spate fără niciun fel de interpretare, restul sunt doar speculații”, ne-a declarat Claudiu Palaz. Cât despre faptul că era singurul care nu purta tricou cu PMP, Palaz ne-a explicat: ”Stocul de tricouri din colecția PMP a fost epuizat foarte repede datorită cererii foarte mari. Colecția a fost un real succes. Mărimea potrivită mie nu a mai fost disponibilă, iar eu am fost îmbrăcat așa cum suntem noi caracterizați: partidul în blugi”, a conchis Claudiu Palaz.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: