
Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal, după ce a câștigat alegerile interne cu 60% din voturi în fața lui Ludovic Orban. Astfel, Cîțu a fost votat de 2878 de delegați, în timp ce Orban a primit sprijinul a 1898 de liberali.
Congresul liberalilor a strâns 5000 de oameni în sala Romexpo din București iar atmosfera, comparabilă cu una de pe stadion, a fost dominată de huiduieli și scandări.
De asemenea, îmbulzeala și nerespectarea regulilor sanitare au fost ingrediente care au oripilat opinia publică, în ziua când în Capitală s-au înregistrat peste 7.600 de noi infectări cu coronavirus.
În ciuda acestor imagini, premierul Florin Cîțu a spus că acest congres a fost organizat bine, toţi participanţii au purtat mască, toţi au păstrat condiţiile de securitate.
Însă imaginile de la fața locului au arătat cum sute de oameni s-au îmbulzit efectiv la vot, iar controalele la intrare pentru Certificatul verde au fost cvasi-inexistente.
Congresul a început cu discursul președintelui Klaus Iohannis, care a fost întrerupt de „galeria” care scanda „Orban, Orban”.
De asemenea, și Florin Cîțu a fost întrerupt de susținătorii lui Orban, care au scandat „demisia, demisia”. Fostul președinte al PNL a intervenit de două ori pentru a-și liniști suporterii.
Îmbulziți la urne, mai mulți delegați și-au fotografiat voul sau au intrat câte doi în cabină. Ludovic Orban a acuzat că tabăra Cîțu a controlat votul delegaților, dând exemplu de filialele din Constanța sau Teleorman: „Asta nu e democrație”, a spus Orban.
În afara sălii Romexpo, delegații liberali au mâncat mici și au băut bere.
- Consultare publică pentru amenajarea plajelor lărgite din Mamaia. ABADL întreabă constănțenii și turiștii cum vor să arate noile sectoare de nisip - 19 mai 2022
- FOTO Ministerul ucrainean al Culturii publică fotografii cu bisericile distruse de bombardamentele rusești - 9 mai 2022
- VIDEO Așa arată acum Mariupol. Imagini din zona uzinei Azovstal, asediată de ruși - 19 aprilie 2022