Elevii constănțeni intră în “Vacanța de schi” în perioada 18-26 februarie 

sursa foto: Pexels
sursa foto: Pexels

Următoarea vacanță a elevilor din Constanța va avea loc în perioada 18-26 februarie.

Decizia a fost luată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, fiecare județ putând alege o săptămână din intervalul 6-26 februarie, conform structurii anului școlar în curs. 

“Vacanța de schi”, așa cum mai este numită vacanța de o săptămână din februarie, are loc pentru toate instituțiile de învățământ din România, dar data exactă a începerii sale variază de la județ la județ, deoarece stabilirea acesteia rămâne la latitudinea autorităților locale, potrivit Edupedu.

“Când începe școala în 2023” a fost una din cele mai căutate informații de pe internet în primele zile anului, conform Google Trends, care a înregistrat și creșteri de peste 40% de pe o zi pe alta în ceea ce privește căutarea calendarului pentru anul școlar 2022-2023.

Cât despre vacanța din februarie, conform unei hărți a Ministerului Educației, Constanța se aliniază celor mai multe județe din țară, care au plasat vacanța în ultima săptămână a intervalului admis. 

sursa foto: Ministerul Educației/edu.ro

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: