Elena Udrea ar putea fi eliberată condiționat/ Decizia nu este definitivă

sursa foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Cererea de eliberare condiționată a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost admisă de Judecătoria Ploiești, marți. Decizia nu este definitivă.

Minuta instanței:

„În temeiul art. 587 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 59 din Codul penal din 1969 şi art. 5 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de persoana condamnată Udrea Elena Gabriela, ……. Dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate Udrea Elena Gabriela, în prezent deţinută în Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou, din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 116/27.05.2025 a Tribunalului Prahova, Mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 130/17.06.2025 emis de Tribunalul Prahova, dacă nu este arestată în altă cauză. Se atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 61 din Codul penal din 1969 privind efectele liberării condiţionate, respectiv cu privire la faptul că pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, 28.08.2027, persoana condamnată nu a săvârşit din nou o infracţiune, precum şi la consecinţele la care se expune dacă comite din nou o infracţiune în acest termen. În temeiul 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare, în temeiul art. 587 alin. (3) Cod procedură penală. Pronunţată astăzi, 01.07.2025, prin punerea soluției la dispoziția persoanei condamnate și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței”.

  • Udrea se află acum internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, după ce, duminică, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale ca urmare a unui diagnostic de colecistită acută litiazică, potrivit G4media.

La 27 mai 2025, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată de Elena Udrea și a dispus deducerea din pedeapsa de 6 ani de închisoare a unei perioade cumulate de circa opt luni. Decizia nu este definitivă.

În 2022, Elena Udrea a fost condamnată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Atunci, instanța a respins constestația în anulare și a menținut sentința de 6 ani închisoare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o condamnase în 2018 pe Elena Udrea la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, dar Udrea se afla atunci în Costa Rica, unde a cerut statutul de refugiat.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.