Edificiul Roman cu Mozaic, redeschis în august, anunță Consiliul Județean Constanța/ Proiectul de restaurare a început acum 7 ani

sursa foto: Petruț Iacob/Info Sud-Est

Edificiul Roman cu Mozaic va fi redeschis în a doua jumătate a lunii august, a anunțat Consiliul Județean Constanța, într-un comunicat de presă.

  • Deși proiectul pentru restaurarea monumentului istoric, cu valoarea inițială de 3 milioane de euro, a început în anul 2018, lucrările propriu-zise au început la finalul anului 2022. Proiectul finanțat din fonduri europene, inițial prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a fost etapizat, iar lucrările au continuat în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027.

Până la redeschidere, în perioada 11 iulie – 15 august 2025, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul CJC, organizează o expoziție foto-documentară temporară în aer liber (outdoor), pe aleea de intrare în Edificiul roman cu mozaic, accesibilă din Piața Ovidiu, arată sursa citată.

  • Expoziția File de istorie tomitană: Edificiul roman cu mozaic (sec. IV-VI p.Chr.) –preambul al repunerii în circulație a acestui important punct muzeal – va putea fi vizitată începând cu 11 iulie 2025, ora 10.00, potrivit CJC.

Specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța propun constănțenilor și deopotrivă turiștilor o incursiune prin povestea edificiului, istoricul descoperirii sale și al cercetărilor arheologice. De asemenea, vor fi evidențiate diferitele etape ale conservării-restaurării și introducerii sale în circuitul de vizitare, practic o trecere în revistă a principalelor prefaceri istorice prin care a trecut monumentul până în prezent, transmite Consiliul Județean.

Prin intermediul materialului foto-documentar păstrat în arhivele MINAC, expoziția va
ilustra momente marcante din istoria monumentului, precum și principalele caracteristici ale acestuia, elemente de arhitectură, decor interior, inventarul arheologic păstrat. Istoria în alb-negru va fi completată și cu fotografii recente, care prezintă paleta coloristică reală a mozaicului policrom, dezvăluită după curățarea și restaurarea recentă, mai transmite CJC.

Nu în ultimul rând, expoziția îi va readuce în memoria colectivă pe cei care au făcut
posibilă descoperirea, cercetarea, restaurarea-conservarea și deschiderea spre vizitare acomplexului antic, se mai arată în comunicat.

Saga reabilitării Edificiului Roman cu Mozaic

În 2016, CJC a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru Studiul de fezabilitate și pentru Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie ale proiectului ”Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”, însă a fost nevoie de încă doi ani pentru ca aceste acte să se concretizeze. 

Citește și:

În 2018, CJC a reușit să atragă trei milioane de euro, din fonduri europene, și să pună la punct un proiect de restaurare, conservare și protejare a clădirii, dar și a mozaicurilor interioare și a plasticii de pe fațadă și de pe acoperiș,

În proiect au fost incluse și activități de marketing, promovare turistică și digitizare a obiectivului. Per total, durata de implemantare a fost estimată la 46 de luni de la semnarea contractului de finanțare, adică finalul anului 2021. 

Problemele au început însă să apară în 2019, deoarece nicio firmă nu s-a prezentat la licitația pentru desemnarea constructorului și al proiectantului lucrărilor de restaurare. Lipsa firmelor interesate a dus la anularea licitației în aprilie, la fel cum se întâmplase și cu alt monument emblematic al Constanței, Mormântul Hypogeu, în martie. 

Atât surse din cadrul CJC cât și experți în fonduri europene, citați de Info Sud-Est, au dat la acea vreme mai multe motive pentru această situație, dar printre problemele principale s-a numărat faptul că, potrivit cererilor Uniunii Europene, firmele interesate trebuiau să depună proiecte comune, care să includă atât proiectarea cât și implementarea lucrărilor în loc să depună proiecte separate, după cum era cazul până atunci. 

Dat fiind și faptul că la momentul 2019 companiile interesate de proiecte pe fonduri europene nu duceau lipsă de opțiuni, acestea au ales să se orienteze spre proiecte mai simple decât Edificiul Roman cu Mozaic, a cărui restaurare era un proces mai complex. 

În condițiile în care edificiul a ajuns într-o cursă contra cronometru pentru a nu pierde fondurile europene care l-ar fi putut salva, a fost nevoie de încă trei ani pentru găsirea unei companii dispuse să întreprindă proiectul, dar răspunsul a venit din afara țării.

Ordinul pentru începerea executării lucrărilor de către firma italiană Giano Restauri a fost semnat în octombrie 2022, iar la acea vreme compania estima că va putea încheia în termen de aproximativ un an, pe un buget de aproape zece milioane de lei.

Despre Edificiul Roman cu Mozaic

Edificiul roman cu mozaic a fost descoperit în toamna anului 1959, în contextul construirii unor blocuri de locuințe, explică Heritage Constanța. Au urmat campanii arheologice succesive în timpul cărora edificiul a fost cercetat, apoi s-au întreprins lucrări de restaurare și conservare pentru a putea intra în circuitul turistic. Edificiul datează de la cumpăna secolelor al III-lea și al IV-lea p.Chr., fiind o realizare remarcabilă a arhitecturii perioadei bizantine timpurii în Vestul Pontului Euxin. Ansamblul este cunoscut mai ales datorită decorului interior.

Întreaga suprafață a sălii de pe terasa superioară este decorată cu mozaic în mai multe culori, iar pereții sunt placați cu marmură decorată cu motive zoomorfe și antropomorfe, vegetale și geometrice. Mozaicul pavimentar, din care s-au păstrat astăzi circa 400 mp, cuprindea decorațiuni geometrice complexe, dar și zoomorfe dintre acestea păstrându-se doar imaginea unui porumbel alb ascuns printre elemente de vegetație. Autorii mozaicului au fost meșteri itineranți foarte pricepuți care au realizat o lucrare la comanda localnicilor.

Edificiul era construit pe trei terase, oferind un spațiu nu doar pentru derularea activităților portuare și comerciale, ci reprezentând un centru al activităților publice sociale, culturale și chiar politice. Această destinație o avea mai ales sala mare cu mozaic de pe terasa superioară, care comunică în partea de Nord-Est cu piața centrală a orașului vechi. Terasa mediană și cea inferioară, din apropierea cheiurilor portuare, sprijineau un șir de încăperi boltite ce avea ca destinație spații de depozitare (cele de pe terasa de jos, a III-a) și spații de comercializare a mărfurilor sosite în port (cele de pe terasa mediană, a II-a și piațeta alăturată). În plus, cele trei terase ale edificiului ofereau și susținere solului, protejând portul de alunecări de teren.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.